OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dezvaluirile pivind trecutul de militant de stinga al lui Joschka Fischer in cadrul miscarilor de protest din anii ’60-’70 furnizeaza opozitiei conservatoare germane argumente pentru a-si formula rezerve fata de ministrul de Externe, cit si critici fata de coalitia social-democrat/ecologista aflata la putere. Cazul Fischer a reimpulsionat deci adversitatile existente intre diferitele tabere, creind opozitiei o platforma de atac si un eventual capital politic necesar in viitoarele alegeri. Electoratul priveste mult mai detasat ceea ce unele ziare conservatoare au numit un scandal, prefacindu-se ca trecutul militant al ministrului nu ar fi fost cunoscut. Opozitia a cerut demiterea lui Fischer, acuzindu-l de bagatelizarea propriului sau trecut. Peste 80 la suta dintre germani resping cererea opozitiei. In pofida sirului de dezvaluiri, chipurile, inedite, vice-cancelerul continua sa se afle pe locul 1 in topul celor mai populari oameni politici germani.

Pe linga opiniile pur conjuncturale legate de trecutul ministrului, dezbaterea declansata acum, nu numai in Germania, a contribuit la clarificarea unui capitol al istoriei recente. Ceea ce la sfirsitul anilor ’60 s-a manifestat mai intii in Statele Unite sub forma miscarii hippie, printr-un protest nonviolent, s-a extins ulterior asupra universitatilor, luind o amploare fara precedent. Generatia de la 1968, careia ii apartine si Fischer, a abandonat pacifismul nonviolent in favoarea unui militantism de protest, care, pe alocuri, s-a manifestat prin violenta indreptata impotriva ordinii de stat. Filozoful francez Raymond Aron a calificat miscarea de protest din 1968 drept un „carnaval revolutionar“. In Germania s-a produs o radicalizare rapida a protestatarilor, care impartaseau conceptii de stinga, dar, in acelasi timp, respingeau comunismul real existent. Un nucleu extremist s-a pronuntat pentru terorism, pe cind majoritatea celor care activau in continuare in cadrul miscarii de protest – diversificate ideologic – respingea lupta armata. Nu intimplator, fiica teroristei Ulrike Meinhof, care s-a sinucis in detentie, joaca un rol-cheie in contextul discutiei legate de trecutul lui Fischer.

Bettina Röhl – asa se numeste fiica teroristei – a recunoscut ca-si uraste mama, pentru ca si-a abandonat copiii. Bettina Röhl nu a depasit niciodata criza din copilarie, urmarind cu vehementa unui procuror orice miscare a celor pe care ii acuza indirect de propria-i tragedie. Astfel, pentru Bettina Röhl, Joschka Fischer a devenit tinta preferata. Ea a dat, de fapt, publicitatii fotografiile in care poate fi vazut Fischer batind un politist. Tot ea a anuntat – intr-o scrisoare deschisa publicata pe Internet (www. bettina-roehl.de) – ca il va da in judecata pentru ca la inceputul anilor ’70 ar fi incitat la violenta. In ultimele zile, Fischer a repetat ce a mai spus si cu alte ocazii. Si-a asumat responsabilitatea pentru fapte savirsite, dar a respins acuzatiile nefondate, asa cum a respins si acuzatia de a fi un oportunist care si-ar fi renegat propriul trecut in favoarea unei cariere politice spectaculoase. Fischer a tinut sa precizeze ca a respins totdeauna terorismul ca lupta politica, distantindu-se astfel si de Hans-Joachim Klein, judecat in aceste zile pentru participarea in 1975 la atentatul asupra reuniunii OPEC de la Viena. Faptul ca si Klein s-a distantat deja in 1977 de terorism a fost pentru reprezentantii pragmatici ai generatiei lui Fischer o confirmare a propriei lor atitudini. Intr-un interviu aparut in Die Welt, filozoful francez André Glucksmann a subliniat ca dezvaluirile autocritice ale lui Klein, publicate intr-un volum memorialistic, au avut asupra generatiei de la 1968 acelasi impact ca si Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin. In ultima instanta, dezbaterea in jurul lui Fischer a reliefat nu slabiciunea, ci puterea de integrare a sistemului democrat occidental. De aceea, fostul rebel Fischer reprezinta un model reusit de integrare si nicidecum un esec.

Berlin