OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dezbaterea declansata dupa dezvaluirile legate de trecutul de militant stingist al ministrului german de externe, Joschka Fischer, a intrat intr-o noua faza. Dupa ce mass-media a reprodus o declaratie a fiului fostului procuror general Siegfried Buback, ucis in 1977 de teroristi, atentia s-a indreptat asupra ministrului mediului, Jürgen Trittin. Fiul lui Buback i-a reprosat lui Trittin ca nu s-ar fi distantat in mod convingator de un necrolog jignitor publicat in 1977 intr-o revista studenteasca din Göttingen, unde Trittin era student. Identitatea celui care a semnat necrologul nu a fost stabilita. Trittin s-a distantat public de continutul necrologului si sustine ca nu este autorul textului. In acelasi timp, ministrul ecologist – care, asemeni lui Fischer, a activat intr-o organizatie ultrastingista – a tinut sa atraga atentia asupra propozitiei finale, in care se condamna folosirea violentei ca arma politica. Reizbucnirea dezbaterilor in jurul chestiunii violentei politice a infierbintat spiritele in ultimele saptamini – atit in Germania, cit si in alte citeva tari care au cunoscut, in 1968, proteste ale studentilor si tineretului. In Germania toata discutia are nu numai o dimensiune conjunctural politica, explicabila prin faptul ca partidele conservatoare se afla in opozitie, iar la putere sint tocmai protagonistii de la 1968. Protagonisti care de mult s-au distantat de propriul lor trecut militant, ca de altfel si colegii lor din alte tari ca Franta, de pilda, unde tocmai pleiada contestatarilor de la ’68 a contribuit la clarificarea publica necesara privind caracterul totalitar si antiuman al comunismului. Deveniti filozofi, sociologi, istorici, scriitori sau politicieni, André Glucksmann, Daniel-Cohn Bendit, Alain Finkielkraut sau Stéphane Courtois s-au distantat critic de ispitele totalitarismului de stinga, avertizind, prin scrierile lor, asupra cochetariei stingiste si tentatiei totalitare bazate pe utopia marxista, pe leninismul militant sau pe maoism.
Dezbaterea din Germania seamana, pe alocuri, cu o reglare de conturi.

Indiferent de explicatiile si distantarile repetate de-a lungul anilor de catre oameni ca Fischer, cei mai inversunati adversari ai fenomenului antiautoritar de la 1968 se manifesta astazi de parca timpul ar fi incremenit si ne-am afla in perioada anilor ’60-’70. In nenumarate articole publicate in aceste zile se simte fumul bataliilor ideologice de odinioara. Ciudata alianta de idei intre conservatorii traditionalisti si stinga dogmatica a transformat o parte a acestei dezbateri intr-un soi de tribunal care a cerut demiterea lui Fischer si a lui Trittin. Cu totii invoca principii morale si etice, vorbind despre efecte si trecind sub tacere cauzele. Stinga nostalgic-dogmatica niciodata nu l-a iertat pe Fischer pentru angajamentul sau pro-NATO in razboiul din Iugoslavia si, bineinteles, nici pentru pragmatismul care l-a catapultat in guvernul federal. Conservatorii, in schimb, nu au uitat ca 1968 a insemnat pentru Germania consolidarea democratiei si a constituit inceputul distantarii reale fata de dezastrul trecutului nazist. Socializarea generatiei active de la 1968 s-a produs in Germania printr-o reconsiderare radicala si o asumare credibila. Acest proces nu a fost scutit de radicalism, care numai in Italia a mai deraiat in terorismul criminal al unei minoritati extremiste, totusi, nereprezentative pentru generatia de la 1968. In toata aceasta discutie se uita influentele majore asupra miscarilor contestatare din rasaritul Europei. In anul 1968 au avut loc proteste nu numai in centrele universitare occidentale, ci si in unele universitati din Est. Primavara de la Praga este cel mai pregnant exemplu pentru ceea ce unii numesc redesteptarea de la ’68.

Berlin