OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se apropie cu pasi vertiginosi luna septembrie. Poate pentru multi dintre noi mijesc tribulatiile legate de inceputul anului scolar. Pentru altii, ar putea fi un bun prilej de romantiozitati legate de un, cindva si cumva, mai poetic anotimp. Dar pentru nu putini melomani si, mai ales, oficialitatile romane, septembrie inseamna Enescu. Festivalul si Concursul International „George Enescu“. intre 1 si 23 septembrie 2007, se va derula o noua editie a festivalului, sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei, caci asa este traditia, si in organizarea Ministerului Culturii si Cultelor, caci Guvernul aloca fondurile necesare. Nu putine, efortul financiar fiind substantial.

Daca mai amintim ca directorul artistic al festivalului este prestigiosul,eficientul si simpaticul vienez Ioan Hollender, iar coproducatori – TVR – Sassu, SRR – Toghina, clienta lui Andrei Plesu, si Primaria Municipiului Bucuresti – marmoreeanul domn Videanu-cel-cu-bordurile –, am avea toate indreptatirile sa credem ca totul va fi OK si manifestarile, nu putine si de mare anvergura, mai toate, vor fi la inaltimea si prestigiul evenimentului. Deja stim cine va onora cele trei saptamini ale maratonului muzical, deja asteptam, oricite zile caniculare am suporta astazi, boarea inefabila a marii muzici. Nu se stie bine unde va avea loc gala de deschidere. Nu ar fi mare nenorocire, niciodata nu sint ele momentele cele mai apreciate, dar ne intrebam cum stam cu Sala Palatului, gazda importanta, alaturi de Ateneul Roman si Universitatea de Muzica Bucuresti, Opera Nationala Bucuresti, Teatrul National – care va primi vizita Companiei de Balet „Maurice Bejart“ – si cam uzata Sala Radio. S-a facut mult tamtam legat de restaurarea si modernizarea Salii Palatului, am vrea sa credem ca lucrarile, ample si costisitoare, nu vor fi finalizate, in ritm heirupist si de gura sefimii, in ultimele zile.

Nu mai este mult timp pentru bombaneli, dar ar fi bine ca „factorii responsabili“ sa atraga atentia factorilor executivi (si direct responsabili, caci gestioneaza, probabil, importante sume de bani) ca Sala Palatului ar merita atentia de care s-a bucurat podul de la Mihailesti. Ca sa nu avem surprize neplacute, iar herr Ioan Hollender sa ramina voios si senin ca un vals de Johann Strauss. Nu am vazut prea multe materiale promotionale, este adevarat ca nici nu se potrivesc cu miezul verii, dar la Mezzo sint difuzate fel de fel de festivaluri estivale si nu credem ca Enescu nu ar merita si el niscaiva promo si advertising pe plan international. De turism cultural nu pomenim, nu credem ca vreo firma de turism a ofertat concerte din festival pentru a atrage turisti amatori de muzica buna, dar si de peisaj romanesc in directa corelare. Citeva trasee enesciene, prin Moldova natala, cu Dorohoi si Liveni, cu Sinaia regala ce i-a ordonat destinul, Tescanii si Bucurestiul maturitatii care i-au fixat notorietatea, ar putea aduce un plus de interes si de popularitate nu doar marelui muzician, ci si Romaniei.

Atit de des incercata in materie de „imagine“, atit de des ignorata in materie de „nasc si la Romania genii“. Apoi. Citeva aparitii editoriale, dar mai ales o monografie Enescu scrisa alert, insa si bine documentata, musculos si elastic compusa de condeieri de renume – de ce nu ar scrie rapid Liiceanu, Cartarescu si Traian Ungureanu sau, la concurenta, Radu Cosasu si Bedros Horasangian, un volumel elegant, care, cu multe poze si imagini, tradus si in doua-trei limbi de circulatie, dar si pe intelesul tuturor romanilor, ar fi, in mod cert, un bestseller? Cum ar suna un Plesu si Patapievici Despre Enescu? Prezentat de Andreea Marin si Mihaela Radulescu, ar sparge piata! Exemplele pot continua, fara nici un fel de ironie. Este o prostie ca nu-l valorificam pe Enescu la modul eficient. Este de neinteles cum televiziunile, inclusiv TVR si puii lui, nu prezinta nimic legat de Enescu si festival, intoxicindu-ne, in schimb, cu toate catastrofele imaginabile si inimaginabile ale romanilor. Este deja tirziu, dar cum stim sa operam la stilul „pina-luni-sa-fie-gata“, se mai poate face cite ceva.

Avem buni profesionisti, muzicologi, insa si regizori-operatori TV care ar putea face rapid minuni. Am tot pomenit de George Enescu, omul Enescu, pentru ca, in viltoarea evenimentelor si in valmasagul marilor concerte, care se vor succeda mai abitir decit la olimpiade, Enescu risca sa apara ca o abstractiune. Sigur ca obligativitatea prezentarii unei piese enesciene se mentine, vor fi aduse variate elogii si distinse, pertinente si articulate analize critico-istorice, dar ceva, ceva parca ne scapa printre degete. Legat de Enescu, tocmai in aceste – acele – zile cvasisacerdotale. Ce stim si ce nu stim despre Enescu? Cumva, alaturi de Brancusi, printre drapelele cu care defilam in concertul de valori al lumii. Pe linga minunile muzicii enesciene si printre acordurile sublime ale marilor interpreti, dirijori si formatii ce vor veni la Bucuresti, am putea trai si noi mai frumos. Nu ar fi putin lucru, nici de dispretuit, nici de neglijat.