OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

S-a scris si comentat destul de mult despre legatura dintre George Enescu si frumosul orasel de la poalele Bucegilor. Marele compozitor a avut lungi stagii de sedere si s-a simtit intotdeauna bine la marginea padurilor si in preajma familiei regale, care i-a aratat pretuire si admiratie, chiar si sprijin, sub diferite forme. De la Regina Elisabeta si Regina Maria, pina la Regele Ferdinand si Regele Carol al II-lea, care l-a numit senator.

(„Stranie idee, cinste de temut“, comenta, peste ani, la Paris, maestrul roman. Cu gindul la un monarh inteligent si cultivat, care nu a stiut sa-si valorifice pozitia si statura regala, lasindu-se coplesit de propriile slabiciuni si simturi. O figura tragica. Si este curios cum o biografie-model a acestui personaj, mult mediatizat, si in timpul vietii si dupa, nu a atras interesul nici unui scriitor, dramaturg sau om de film roman.) La Sinaia, Enescu a tot venit de cite ori a avut ocazia, din tinerete si pina sa ajunga sa moara la Paris. Sa concerteze, sa compuna, sa primeasca prieteni, nu in ultimul rind sa se odihneasca sau sa mediteze. in locuinta de pe strada Manastirii, la Castelul Peles sau la Vila Luminis, micul lui refugiu din anii maturitatii artistice.

Ce a mai ramas din toate acestea? Ne simtim legati prin mii de fire si de Sinaia si de muzica enesciana. Si, in acelasi timp, avem o profunda pretuire pentru genialul muzician, model de daruire artistica si exemplara tinuta morala. Modestie si rabdare, geniu si incredere in virtutile omului. Oamenilor. Chiar si atunci cind l-au parasit, i-au inselat asteptarile sau au dovedit ca sint marunte spirite pedestre. E bine, cumva, ca memoria lui Enescu este cultivata la modul oficial-programatic, la nivel institutional si national. De la festivalurile si concursurile internationale, ce au devenit puncte de reper pe harta muzicala a Europei, pina la cele, de mai mica anvergura, precum acela consumat in aceste zile la Sinaia. Chiar in preajma zilei de nastere a celui care ne-a lasat mostenire nu doar Poema Romana, suitele simfonice si simfoniile, ci si Octuorul si Dixtuorul, Vox Maris, cvartetele si sonatele pentru vioara si atitea alte mici bijuterii pentru diverse instrumente. Sau voce. Nu in ultimul rind, Oedip. Am mentionat in acest colt de pagina importanta integralei lucrarilor vocale dedicate muzicii de camera de catre Enescu, realizata de Mariana Nicolesco si tinerii ei cintareti/cintarete. Recuperind, chiar la inceputul verii, ceea ce activistii ICR-ului incearca sa promoveze tot anul: Enescu si muzica lui.

Vom trece peste mizeriile ce mai apar prin Sinaia de azi, care nu mai este locul unei protipendade aristocratice, ci s-a „democratizat“, prin accesul lesnicios al noii ciocoimi la frumusetile zonei si al conationalilor lui Madalin Voicu la fel de fel de (prea) vizibile matrapazlicuri. Sinaia ramine importanta, insa, prin fabuloasa ei memorie istorica si culturala. De aceea sa apreciem ce se pastreaza dincolo de imediat, de contingent. „A face muzica de camera, ce fericire! Ce vis frumos sa cinti sonate, trio-uri si cvartete“, marturisea acelasi muzician, aflat la amurgul unei cariere si sfirsitul unei vieti. Chiar pline de bucurii. La Sinaia au fost astfel de fericite momente. Sub egida Ministerului Culturii si a Centrului European de Cultura Sinaia – titulatura cam pompoasa dupa gustul nostru – la Sala Cazinoului si la Casa Memoriala „George Enescu“ (Vila Luminis) s-a derulat o suita de concerte de muzica de camera, in cadrul unei manifestari intitulate Festivalul Enescu si muzica lumii. Care chiar asta a si fost, adunind unele dintre cele mai prestigioase nume de interpreti romani, din toate generatiile. in frunte cu vesnic tinarul pianist Valentin Gheorghiu, caruia i s-au alaturat si imprevizibilul Viniciu Moroianu, si distinsii Horia Mihail si Roxana Gheorghiu sau violonisti de marca precum Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru si Cristina Anghelescu. Violoncelul a sunat rascolitor sub arcusul maestrului Marin Cazacu si al propriei eleve, talentata Laura Buruiana, care face deja o frumoasa cariera internationala, si surprinzatorul Razvan Suma, dovedind o deosebita sensibilitate pe linga o tehnica desavirsita. Si sa nu o uitam pe soprana Ioana Bentoiu sau pe neobosita pianista Steluta Radu.

Nu vom putea face inventarul celor patru zile de concerte, unde lucrari de Gorge Enescu au stat alaturi de compozitii indragite de maestrul roman, precum cele de Faure, Beethoven, Mozart sau Schubert. Stranie absenta lui Bach din aceste programe, stiind bine apetenta lui Enescu pentru opera marelui cantor de la Thomaskirche. Poate si citeva lucrari ale lui Dinu Lipatti meritau sa fie prezente acolo, la Sinaia, cea care a produs si inspirat numeroase capodopere. Acolo unde Enescu dadea lectii micului Yehudi Menuhin sau la Luminis, unde se ascundea de excesele Marucai. Istorii, istorie. Cei care-si construiesc azi palate cu zeci de camere ar trebui sa vada cu ce se multumea marele Enescu. Festivalul de la Sinaia, memoria lui Enescu si prestigiul muzicienilor prezenti meritau o mult mai buna promovare. Cine s-o faca? Acum, cind toata lumea e interesata mai mult de dosare si de „partituri“ politice si nu muzicale. Pacat.
Enescu. Sinaia: ce frumos a fost! Au, uneori, si concediile surprize placute.