OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dacă street art-ul românesc rupe gura tîrgului la New York (ar fi plăcut să urmărim reacţia estetică a preşedintelui român în exerciţiu, dacă i-ar fi fost prezentat ceva similar la Casa României din Beijing, pe acelaşi liber principiu al libertăţii de exprimare a artiştilor…), „clasic-conservatorul“ George Enescu şi muzica lui rămîn o bună vacă de muls pentru cei care pregătesc evenimente şi manifestări culturaliceşti muzicale. Un festival ajuns deja la a IX-a ediţie se dovedeşte „Enescu şi muzica lui“ şi se desfăşoară între 9 şi 19 august, avînd sediul central la Sinaia, dar mutîndu-se itinerant şi la Braşov, cu opriri la Buşteni şi Predeal. Bună iniţiativa organizatorilor (Centrul de Cultură Europeană din Sinaia, directoare Cristina Cauteş) de a muta de colo-colo cîteva manifestări şi evenimente prin diverse puncte turistice extrem de populare de pe Valea Prahovei, astfel ca tot românul ieşit la bere, mici şi iarbă verde în mijlocul naturii să beneficieze şi de muzică de bună calitate. Cum tot benefică şi de bun augur se dovedeşte şi ideea de a creea o „Orchestră Naţională de Tineret“, adunînd june talente, între 16 şi 25 de ani, din diferite centre muzicale ale ţării, (dar şi din Chişinău, care nu mai este chiar România, conform actualelor reglementări juridico-diplomatice), care să concerteze în diverse locuri din Sinaia.

 

Cu frumoase lucrări enesciene, dar şi cu lucrări de Dvorˇak, Ceaikovski şi Sarassate, cum s-a întîmplat în a doua zi după concertul inaugural din parcul central din Sinaia. Altminteri, programul întregului festival este complex împănat şi variat ordonat – incitantă ideea de a cînta în Biserica Catolică din Sinaia şi în alta, ortodoxă de această dată, din Predeal, ca să nu mai spunem că sala de concert a Cercului Militar din Braşov este chiar foarte frumoasă. Am vrea să avansăm propunerea ca această frumoasă iniţiativă să fie integrată într-un program complex de turism cultural, promovat şi iniţiat sub auspiciile MCC, dar şi a Agenţiei Naţionale pentru Turism. Adică realizarea unor oferte de programe şi trasee turistice, istorico-artistico-muzicale, care să îmbine armonios odihna şi recreaţia turistică cu informaţia şi gestul artistic. Facem caz de şpriţuri, sarmale şi mititei şi apoi, la o adică, noi sîntem europeni şi postmoderni şi ne jenăm să le promovăm, ba chiar incriminăm pamfletar că sînt proiectate simbolic mult prea mult. Nu vrem să polemizăm cu astfel de ieşiri vădit partizane – nici la capitolul ceartă nu stăm bine –, dar nu ar strica, evident, să diversificăm programele noastre culturale destinate atît străinilor, cît şi băştinaşilor. Sîntem convinşi că s-ar găsi muşterii doritori de poveşti şi spectacole inedite, atît printre doritorii de frumos autohtoni şi străini, cărora să li se propună trasee de 5-7-10 zile, cu oferte diverse şi variate. De la Brâncuşi (Hobiţa, Tg. Jiu, Bucureşti – cu şansa de a vedea şi lucrări de Paciurea, Anghel, Miliţa Pătraşcu etc., plus culele din nordul Olteniei) la Enescu (Liveni, Iaşi, Dorohoi, Viena şi Paris), dar şi Tescani şi Bucureşti – un concert de muzică de cameră în palatul lui Grig Cantacuzino „Nababul“ ar lăsa amintiri frumoase chiar şi compatrioţilor lui George W. Bush etc.

 

Ca să nu mai pomenim de excursii de genul „Pe urmele lui… Theodor Pallady“, prietenul lui Matisse şi marele european încă necunoscut Europei, să-i cunoaştem lucrările risipite prin diverse colţuri de ţară şi colecţii private, de la Zambaccian la Topalu, şi de la Rîmnicu Sărat – colecţia fabuloasă a lui Octavian Moşescu, sau la Vaslui, unde dr. Chiricuţă a adunat alte minuni, şi la Craiova, la Cluj sau la Oradea, şi la Iaşi... dar unde nu sînt lucrări de Pallady. Ca să nu mai vorbim că o retrospectivă Pallady-Matisse, pe modelul Picasso-Matisse ar atrage atenţia întregii Europe. Apoi, ar intra la concurenţă şi Sibiul lui Dan Perjovschi şi cetăţile întărite din Sibenburgen (zona Mediaş, zona Sighişoara, zona Braşovului), combinate cu trasee din Maramureş, Delta Dunării, Dobrogea minorităţilor (avem şi geamii şi biserici greceşti), plus trasee cu sinagogile din Moldova şi Transilvania, plus conacele de vînătoare şi castele din zonele secuieşti – cu totul ignorate astăzi, din motive de înţeles, dar de neacceptat, plus extraordinarele ctitorii muşatine din Moldova, de la Huşi la Cotnari, cu degustări bahice cu tot, şi Probota renovată de japonezi, Slatina sau Neamţul, Bălineştii logofătului Tăutu... dar cîte locuri minunate nu se pot repera într-o ţară care nu ştie să-şi valorifice propriul patrimoniu cultural. Noi ne ciorovăim pe nimicuri, iar grecii şi cehii ştiu să-şi valorifice istoria, iar maghiarii fac bani frumoşi de pe urma lui Liszt, nu doar de pe urma băilor de soare de la Balaton. Festivalul itinerant „Enescu şi muzica lui“ ni se pare un bun început pentru demararea unor astfel de programe. Am contribui la ele din toată inima.