OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cunoscut în spaţiul cultural românesc mai ales pentru remarcabilul său studiu – avînd la bază o teză de doctorat, iniţial respinsă la Oxford – Moartea tragediei, (Humanitas, 2008, recent reeditat), dar şi pentru faimosul său După Babel, care a suscitat multe comentarii pe vremea cînd „lumea bună“ autohtonă nu-şi bătea capul să explice cine este de dreapta sau de stînga, George Steiner se face acum cunoscut şi melomanilor români. Cum aşa? Chiar aşa! O descoperire neaşteptată, nu mai puţin plăcută. O carte ce stă sub semnul surprizei şi contra curentului, erudită, scrisă sub semnul seninătăţii imperturbabile, dar nu mai puţin incitantă şi provocatoare. Şi pe deasupra, am fost impresionaţi de-a dreptul de capacitatea lui George Steiner de a percepe, analiza, intui şi înţelege muzica, de a determina rostul muzicii şi locul ei prin lumea noastră, de a o aşeza undeva sus, printre minunile legate de absolut. Doar cîteva pagini, un singur capitol de carte, al şaselea, între paginile 85 şi 103 ale versiunii româneşti, dau măsura unei minţi luminate, care nu a încercat să schimbe omenirea, ci doar să o înţeleagă. Şi să trăiască frumos, aşa cum i-a fost dat. De multă vreme nu am mai avut acces la o asemenea „radiografie“ a marii arte numite muzică. Mulţumim pe această cale şi Editurii Humanitas pentru iniţiativa sa, cît şi traducătoarei Diana Constantinescu-Altamer, autoarea unor substanţiale şi erudite note, pentru efortul depus de a dărui pieţei ideilor româneşti un astfel de op exemplar – sub toate aspectele.

 

Errata. O autobiografie (Humanitas, 2008), o carte care desfăşoară, pe doar 238 de pagini, o existenţă umană şi intelectuală trăită plenar. Şi asumată „fără rest“, dacă ar fi să-l cităm pe Constantin Noica, un mare intelectual, lipsit de afinitate pentru muzică şi arte, în general. Eseist şi critic literar, profesor de literatură comparată, dar şi conferenţiar şi publicist impenitent, nu mai puţin dedat filozofiei şi „ideilor gingaşe“ – varietatea temelor abordate, erudiţia şi finul umor l-ar putea apropia pe alocuri de Paul Zarifopol al nostru, în mod regretabil scos din circuitul ideilor în lumea de azi –, George Steiner se dovedeşte a fi un intelectual desprins din mantaua larg cuprinzătoare a Renaşterii. Evreu european – născut la Paris, cu tatăl înalt funcţionar la Banca Austriei şi o mamă Grande Damme, care-i va transmite multilingvismul ce-şi va pune amprenta asupra întregii sale opere –, cu studii liceale la New York şi universitare în SUA şi Anglia – care nu-l va primi cu braţele deschise pe intelectualul care nu vrea să uite nici o clipă că este un supravieţuitor al Holocaustului (el a avut noroc, alţii nu, memoria nu poate fi lăsată chiar de capul ei) –, profesor prin lume (între 1970 şi 1994 la Geneva, în Elveţia, care, atunci cînd nu irită spiritele excesive, oferă soluţii salvatoare de compromis), autor al numeroase lucrări, apreciat, decorat, omagiat, lui Steiner nu-i mai lipseşte nimic atunci cînd scrie această carte despre viaţa lui. Ea apare în 1997. Aşa cum i-a fost dat să trăiască. Fără crispări. Fără ambiţii. Cumva înţelept, îngăduitor şi împăcat cu sine. Aducem aceste precizări, pentru că fără ele nu ar fi fost posibile acele extraordinare pagini despre muzică, implicite şi explicite, din această carte. Preferăm să-i determinăm pe cititorii noştri să plonjeze direct în acele pagini decît să cităm noi in extenso.