OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cel mai prestigios premiu pentru traducere în spaţiul german îi revine în 2008 lui Gerhardt Csejka. Atribuit de Fundaţia pentru Artă NRW (Nordrhein-Westphalen) în colaborare cu Colegiul European al Traducătorilor din Straelen, premiul, în valoare de 25.000 de Euro, îi este decernat traducătorului, criticului literar şi editorului Gerhardt Csejka pentru traducerea în germană a romanului Orbitor de Mircea Cărtărescu şi pentru întreaga sa activitate.

Conducerea Colegiului din pitoreasca localitate situată lîngă frontiera olandeză a dat rapid sfară în ţară după ce decizia juriului fusese luată în favoarea lui Gerhardt Csejka. Bucuria cu care şi în dialogul telefonic avut cu una dintre colaboratoarele de frunte ale Colegiului era comentată conferirea rîvnitei distincţii tocmai lui Gerhardt Csejka îmi întărea impresia că, în sfîrşit, literatura română reuşise să facă o breşă în materia amorfă a relativei ignoranţe şi indiferenţe ce împiedicau încă libera circulaţie a valorilor dinspre Est spre Vest. Sentimentul îmi retrezea şi o mai veche amintire.

Pe lîngă absenţa (pe-atunci) a unui lobby propriu-zis, a unor „multiplicatori“ şi „mediatori“, a recurgerii la serviciile unor traducători profesionişti, trăind în Apus, mai exista şi o inadvertenţă de sensibilitate, accentuată de îndelungata dislocare a culturii Estului din spaţiul european în timpul dictaturii comuniste. În cele aproape două decenii care au trecut de la prăbuşirea Cortinei de Fier, deşi unele diferenţe persistă, contururile lor se estompează, făcînd posibile tot mai frecventele „revelaţii“.

Din perspectivă literară, 2007 şi 2008 au marcat cotitura, intrarea aproape spectaculoasă în spaţiul culturii germane (şi nu numai) a unor autori români. Deloc în ultimă instanţă, meritul le revine şi excelenţilor traducători („congeniali“, cum se obişnuieşte să fie ei numiţi în Occident), majoritatea lor fiind etnici germani emigraţi din România în timpul comunismului.

L-am întîlnit an de an pe la Tîrgurile de Carte de la Frankfurt pe Main. Mai de fiecare dată am reuşit să-l înduplec să vorbească şi ascultătorilor noştri despre pasionanta activitate de traducător, dificilă, dar avînd parte de memorabile reuşite (din păcate, foarte modest remunerată).

În ziua în care am aflat că Gerhardt Csejka este laureatul celui mai valoros şi mai bogat premiu pentru traducere din spaţiul german, l-am invitat spontan la un dialog telefonic, transmis pe post, în aşa fel încît să-i facem părtaşi şi pe ascultătorii noştri la marea bucurie. Şi chiar dacă, prin forţa împrejurărilor, transcrierea interviului pierde din prospeţimea specifică discursului oral, din spusele lui Gerhardt Csejka emană o anumită stare de spirit şi se impun cîteva repere, idei şi mărturii.

Cînd i s-a comunicat vestea, a fost întrebat dacă primeşte premiul şi, amuzat, a declarat că nu avea nici un motiv să nu-l accepte, nici măcar teoretic… Dacă ar fi fost „milionar“, ar mai fi stat poate pe gînduri. Important i s-a părut că a „ieşit la această loterie“. Fără a-şi face „iluzia“ că premiul „ar spune prea multe despre munca sa“, ştie că se numără totuşi „printre cei care îl merită“, dar că ar mai fi fost încă „vreo zece traducători care l-ar fi meritat în aceeaşi măsură“.

Cum sintagma „dialogului între culturi“ a devenit un loc comun, un truism frecvent mai ales în discursurile oficiale, mi s-a părut demn de reţinut „ţelul de a trece bariera“ şi afirmaţia că, în activitatea de traducător, „nu modelele comune sînt în prim-plan, ci diferenţele“.

Continui ideea aducînd în discuţie, spre a concretiza şi înţelesul termenului de „barieră“, conceptul german de Weltanschauung – viziune asupra lumii, atît de diferită de la o cultură şi o limbă la cealaltă. Ajungem şi la trilogia Orbitor, considerată de traducător „o minunată carte“, de a cărei lectură „toată lumea a fost încîntată, profund impresionată“. Primele recenzii apărute în ziarele germane, deşi foarte laudative, admirative chiar, trădau totuşi doar receptarea „la suprafaţă“ a scrierii şi „nici vorbă a lucrurilor care stăteau în spatele cărţii“, pe care, deşi acţionînd în sensul medierii, nici măcar traducerea nu le poate revela pe deplin.

Este un punct de vedere pe care Gerhardt Csejka îl argumentează cu o trimitere la un larg capitol consacrat „contextului“ existent în jurul limbilor folosite, din cartea lui Umberto Eco despre traducere.

Remarc tardiva, dar, prin compensaţie, subita trezire a interesului aici, în Apus, faţă de literatura est-europeană şi faţă de cea românească în particular şi căutăm motivele acestui „reviriment“. Explicaţia se oferă oarecum de la sine: aderarea ţării la Uniunea Europeană, succesul filmului românesc. În schimb, simptomatică pentru întîrzierea cu care a ajuns în Apus literatura română contemporană pare a fi… „odiseea cu Cărtărescu“, pe care Csejka ar povesti-o, dar „nu avem timp aici, la radio“.

Insist şi obţin o variantă „prescurtată“. Totul începe cu volumul Visul – în traducere germană Nostalgia, traducătorul zicîndu-şi că, „dincolo de toate diferenţele de ordin politic, social, lingvistic şi cultural ale contextului“, cartea trebuia să trezească interesul pornind de la convingerea, împărtăşită şi astăzi de mulţi, că „arta în sine“ are „efect“, dincolo de „conţinut“.

Aşadar, Gerhardt Csejka a început să umble prin anii ’90 „din uşă în uşă“, căutînd editura potrivită pentru cartea lui Cărtărescu. Intră în legătură cu redactoarea unei edituri germane interesate de literatura est-europeană, dar – prilej de „dezamăgire cumplită şi foarte mare iritare“ –, deşi scrierea este apreciată, editura îşi dă seama că nu există un public suficient de interesat pentru a „onora acest efort“.

Redactoarea îşi rezervă „o opţiune“, oprindu-l pe traducător să mai bată la uşa altor edituri şi obligîndu-l să rămînă în aşteptarea „unui da sau ba“, retezîndu-i însă şi avîntul de a mai traduce „cu toată forţa“.

Deşi „nici nu-i trecuse prin cap“ să meargă cu Cărtărescu la o editură din fosta RDG, Csejka dă curs invitaţiei, iar Nostalgia apare în 1997: cronicile, peste 20 la număr, sînt „una şi una, excelente mai toate, dar… vînzare, nimic“.

Observ că o situaţie asemănătoare se poate întîmpla şi cu un autor din Vest… „Ceea ce dovedeşte“ – îmi răspunde Gerhardt Csejka – forţa contextului. Îl invit să continue „odiseea“…, cum a ajuns la editura Zsolnay din Viena, unde au apărut şi romanele lui Eginald Schlattner. Este iarăşi „o poveste lungă“, din care Csejka îmi relatează esenţialul. La Viena s-a organizat, la celebra „Alte Schmiede“, o săptămînă a literaturii române, o „treabă foarte bună“, organizată şi de Jan Koneffke, la care au participat 12 autori români, între care şi Cărtărescu şi, desigur, şi Eginald Schlattner, „o figură specială“, „ieşită din comun“: „am putea face o emisiune numai despre dînsul“… El „s-a dus la editor şi i-a spus: «Domnule, aici este ceva ce eu nu am mai pomenit. Aştept de ani de zile să se întîmple, şi acum s-a întîmplat!»“. Schlattner nu se lasă, „îl tot bate la cap pe şeful editurii Zsolnay cu spiritul ortodox, care e foarte important, care trebuie cunoscut pentru a înţelege ceva din cultura română“, preotului luteran din Roşia părîndu-i-se că din fragmentul citit la Viena, din volumul lui Cărtărescu, „spiritul ortodox ar fi reieşit mai curat şi mai clar articulat decît în oricare alte texte pe care le ştia dînsul“. Dar, crede Gerhardt Csejka, „nu spiritul ortodox l-a impresionat pe editor“, care a luat legătura cu autorul şi cu traducătorul, ci calităţile literare ale textului.

Erau traduse la acea vreme vreo 80 de pagini din Orbitor. După o jumătate de an, răstimp în care „nu s-a mai auzit nimic“, Zsolnay se decide să publice cartea. Ea apare cu un alt titlu, Die Wissenden (Ştiutorii).

Titlul german însuşi îşi are povestea lui: s-au făcut mai multe propuneri de traducere germană care, cu avizul lui Cărtărescu, au fost prezentate de editură uniunii librarilor, aceştia hotărîndu-se asupra variantei finale.

Succesul de care a avut parte pînă acum primul volum al trilogiei lui Cărtărescu aici, în Germania, este cu totul ieşit din comun, meritul revenindu-i, desigur, şi traducătorului (al cărui statut l-am comparat din capul locului cu cel de co-autor).

După ce a fost înştiinţat de premiul care i-a fost atribuit, Gerhardt Csejka şi Mircea Cărtărescu au efectuat un turneu de lecturi publice bilingve în România, în faţa unui public extrem de interesat şi avizat, căruia i-a fost dat să afle şi „cît de aventuros este să ieşi în lume cu un text bun“, cu care „a avut de luptat“, ceea ce „l-a stimulat“ pur şi simplu, „l-a provocat“ să redea diversele niveluri, stratificări ale lecturii lui.

În încheierea dialogului îi doresc lui Gerhardt Csejka să mai aibă parte de autori care să-l provoace. Îmi sugerează că, dacă vreau să-i fac o urare bună, aceasta ar fi cea de a afla soluţiile apte să asigure „trecerea barierei pe care o reprezintă neînţelegerea contextului, a situaţiei care, fără a fi exprimată, se ascunde în spatele acestui text“. „Vreau să lucrez şi dincolo de text, pentru a face posibilă o lectură cît mai empatică a unei scrieri de o asemenea valoare literară.“

Astfel, traducerea germană a romanului Orbitor de Mircea Cărtărescu, ca şi a altor autori români, prin premiul care i-a fost decernat festiv la 5 iunie lui Gerhardt Csejka de Colegiul European al Traducătorilor din Straelen, ca şi de Fundaţia pentru Artă NRW, înscrie în mod strălucit cîteva teritorii privilegiate ale literaturii române pe harta literaturii universale. Dimensiunile ei pot fi reperate în arhiva colegiului. Sub cupola de sticlă a atriumului, în liniştea bibliotecii, într-o recluziune aproape monahală, întreruptă din cînd în cînd de întîlnirile conviviale şi de lucru ale autorilor cu traducătorii operei lor, cum a fost şi cea a lui Günter Grass, la care am asistat, în cele trei decenii de existenţă ale colegiului, 19.000 de titluri de carte au fost traduse în peste 100 de limbi.

Deutsche Welle – Bonn, iunie 2008