OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fotbalul are o caracteristica unica: e singurul sport in care echipa cea mai proasta poate sa cistige. Doctorul Socrates Brasileiro Sampaio de Souza Vieira de Oliveira a explorat subiectul in profunzime. Nu degeaba e „Filozoful fotbalului“. Pe vremea cind i se spunea, simplu, Socrates si nu isi luase inca doctoratul in stiinte medicale, a fost capitanul celei mai bune echipe care n-a cistigat Cupa Lumii: Brazilia ’82. Ghinionul lor era ca fotbalul pe care il jucau venea dintr-un viitor mult prea indepartat. Surghiuniti in timp si siliti sa evolueze printre proto-umani, uitau, periodic, cu cine aveau de-a face – nu iubitori de arta si cultura, ci braconieri. Judecind dupa ce-am vazut pina acum la Mondialul 2006, etapa braconajului ar putea fi, in sfirsit, depasita. Deocamdata, cei mai buni cistiga. M-as putea declara chiar beat de fericire daca nu s-ar observa persistenta – reziduala, dar reala – a unor elemente arhaice, profund nocive. Printre ele – crima organizata (adica refuzul de-a juca), faultul agricol si lipsa de umor.

- The head of the fish stinks first
Comentatorii englezi sint, indeobste, rezervati, dar Ian Wright (fostul golgeter al lui Arsenal, depasit doar de Thierry Henry) nu se incadreaza in tipar. Dupa meciul cu Paraguay a zis-o verde: „Dementa!“. S-a lasat o mica tacere, totusi nimeni din studio nu l-a contrazis.
Sa vedem foaia de observatie. Anglia are, in sfirsit, o generatie de jucatori cu o tehnica sclipitoare. Michael Owen iti poate garanta cel putin un gol la fiecare doua pase bune – n-a avut parte de nici una. Linia de mijloc formata din Joe Cole, Lampard, Gerrard si Beckham poate executa orice gen de combinatie. Au livrat aproape exclusiv mingi lungi, cu bolte stratosferice. Peter Crouch are o talie stratosferica, dar n-a primit nici o centrare utila. Joe Cole e unul dintre cei mai buni conducatori de joc din lume. Pentru ca poate evolua oriunde, nu e lasat sa joace taman unde-i e locul: „in groapa“, imediat in spatele virfurilor. Cu oameni capabili sa dezintegreze orice aparare, in repriza a doua Anglia s-a retras in ultima treime de teren. Rapizi si tehnici, Owen si Cole au fost schimbati cu Downing si Hargreaves, care ar fi minunati daca nu i-ar incomoda un lucru: mingea.

Asa ca Anglia a refuzat in continuare jocul, macinind timpul si cistigind prin golul inscris in primele minute, dintr-o lovitura libera a lui Beckham (deviata de un paraguayan).
La final, selectionerul Sven-Goran Eriksson s-a declarat pe deplin multumit de meci, insistind ca singurul lucru important e rezultatul. De cind e condusa de suedez, la turneele finale, Anglia n-a inscris nici macar o singura data in repriza a doua. Argumente destule pentru a confirma diagnosticul lui Ian Wright. Mai ales daca adaugam si politica de cadre a lui Eriksson. Nu exista nici o garantie ca Wayne Rooney se va reface dupa recenta fractura la oasele labei piciorului. Dar a ramas in lot. Ca rezerva, Sven l-a selectionat pe tinarul Theo Walcott, 17 ani, recomandat calduros de antrenorul lui de club, Arsene Wenger de la Arsenal. Chipurile, Theo e mai bun ca Pele, si totusi n-a jucat nici macar un meci in tot campionatul trecut! Fiind atit de bun, sigur ca si in partida cu Paraguay a ramas pe tusa.

Intre timp, Jermain Defoe, copia la indigo a lui Michael Owen, atacant extrem de productiv, a fost trimis acasa. Defectiunea la scufita se prezinta ca o ipoteza valabila. Dar, cel mai probabil, explicatia e alta – mult mai simpla.
De cind cu Eriksson, Anglia aplica – discret, dar metodic – un sistem abandonat pina si de creatorii lui. ii zicea „beton“ si fusese pus la punct in Italia. E vorba de vinarea exclusiva a rezultatului, prin refuzul de-a juca mai mult decit trebuie ca sa inscrii un gol. Apoi, aparare pina in pinzele albe. Cu alte cuvinte: crima organizata impotriva jocului de fotbal. E culmea ca „betonul“ a scos iarasi capul tocmai in fotbalul englez, care are destule hibe, dar e incapabil sa accepte ideea de non-combat. Era insa previzibil: Eriksson si-a aurit cartea de vizita in Italia. Si n-a fost niciodata un antrenor sedus de ideea atacului. Partea buna: procesul e oricind reversibil, cu conditia ca Beckham si colegii sa se rupa din mrejele lui Eriksson, revenind la instinctele lor firesti, care sint combinativ-ofensive. Au modelul sub ochi: Italia.

- Ahile cu hirlet
Brian Glanville, care a prins betonul in toata splendoarea lui, i-a descris pe italieni drept maniaco-defensivi. Boala grea, dar nu incurabila, dupa cum vedem azi. Am urmarit cu mare atentie Italia in meciul cu Ghana. Pericolul unei recaderi se mentine, dar pacientii au rezistat cu brio tentatiei de-a se napusti ca maniacii in aparare, dupa ce-au marcat un gol. Fundasii centrali si-au gasit mereu ceva de lucru prin careul advers, iar Luca Toni a fost pe alocuri entuziasmant. Una peste alta, Italia a jucat deschis si fara magarii. Sau cu magarii-light: cite o tragere marunta de timp sau de tricou. Ca si celelalte echipe africane, Ghana a jucat tehnic si cu mult entuziasm. La fel ca Angola si Coasta de Fildes, ar fi putut obtine un egal – ocazii au fost. Din nefericire, ghanezii au readus in atentie o meteahna mai veche a echipelor africane, care parea sa fi disparut. Sammy Kuffour a executat primul fault agricol al turneului. Bine ar fi sa ramina si ultimul. Iaquinta a fost secerat din spate – cu hirletul la tendonul lui Ahile – si-a avut mare noroc ca s-a ales numai cu niste vinatai de la cazatura. Kuffour a scapat de cartonasul rosu doar pentru ca se semnalizase deja ofsaid.

Incidentul a stricat o partida care putea fi exemplara. Ca noul model african e altul, am vazut in meciul Argentina-Coasta de Fildes. O demonstratie de fotbal deschis pe care Argentina a cistigat-o pentru ca stapineste mai bine o arta pe care altii prefera sa n-o cultive. E vorba de arta pasei. Ce face Riquelme e poezie pura. Arta pasei nu depinde insa doar de furnizor, ci si de beneficiar. Demarcarile lui Crespo si Saviola au de asemenea o calitate poetica. Daca luam in calcul si faptul ca Tevez si Messi inca n-au apucat sa intre pe gazon, Argentina are suficiente argumente pentru candidatura la titlu.
Arta pasei traieste bine-mersi si in Cehia, alaturi de stiinta sutului cu traiectorie para-normala (vezi Rosicky, tranferat din toamna la Arsenal). De fiecare data cind joaca, Nedved si ai lui iti lasa impresia ca ar putea sa mearga pina la capat. Dar, matematic, soarta le intoarce spatele. Acum, spre exemplu, s-a accidentat Ian Koller. Bre, acolo sus, in Olimp: mai lasati-i si pe oamenii astia sa rasufle oleaca! Zau ca nu merita atitea ghinioane.

- Umorul la diferite popoare
Olanda e o echipa cu un singur cusur: n-are umor. Sint citiva maestri flamanzi care par cit pe ce sa dea drumul la un banc bun, dar in ultima clipa revin la crispare. Ca urmare, jocul sufera, strivit de prea multe sabloane. Pe vremuri, Marco Van Basten scotea poante-trasnet pe banda rulanta. De cind e selectioner, seamana tot mai mult cu Rinus Michels, tatal echipei din ’74, care reamintea metodic ca „fotbalul e razboi“. Robben si Van Persie (probabil cele mai bune extreme ale turneului) incearca ei sa mai destinda atmosfera, dar de pe tusa Marco ii priveste sever si oamenii renunta. Simt ca si de data aceasta batavii se vor intoarce acasa incruntati, fara sa inteleaga unde au gresit.
La polul celalalt, Germania lui Klinsmann s-a dezlantuit intr-un recital de glume ceac-pac! Umor german, dar orisicit. Doua goluri de antologie, ofensiva non-stop, dispret suveran pentru aparare. Singurul care nu m-a facut deloc sa rid a fost arbitrul.

Nemtii s-au aruncat de doua ori in careul costarican si n-au primit cartonasul galben binemeritat, asa cum ceruse explicit Comisia de arbitraj a FIFA. intre timp, englezii Gerrard si Crouch, de pilda, au luat cartonase galbene de pomana.
Acum poate vi se pare neinteresant, sintem inca in grupe. Dar ceva mai incolo, prin sferturi sa zicem, cind se ingroasa gluma, pun pariu ca situatia se va dezvalui sub o alta lumina. Anumiti jucatori vor rata anumite meciuri decisive, pe baza de anumite cartonase. Altii nu. Si vor merge mai departe, exprimindu-si sportiv regretul ca adversarul n-a putut alinia cea mai buna echipa. Dupa care se vor tavali de ris in vestiar, conform planului.
|n fine, un cuvint si despre Brazilia, tot in nota comica. Articolul a plecat la tipografie inaintea meciului cu Croatia, asa ca nu va pot oferi decit un detaliu de culise. Poate semnificativ. in ultimele zile de pregatire inaintea turneului, numitii Ronaldo, Adriano, Emerson, Julio Cesar, Roberto Carlos si pionierul Robinho au parasit, sub conducerea capitanului Cafu, hotelul din Frankfurt unde erau cazati si, la ora 1.30 noaptea, s-au deplasat la o renumita discoteca, unde au sarbatorit ziua de nastere a sus-pomenitului Cafu, care a implinit 36 de ani. La hotel au revenit la ora 5.45.

Peste citeva zile, in Elvetia, fara capitanul Cafu, dar cu pionierul Robinho, aceiasi numiti au plecat din cantonament si au dat autografe pe bluzitele a trei compatrioate intilnite in alta discoteca de prestigiu. Ulterior, grupul s-a retras la un hotel din apropiere. in cantonament s-au intors dupa ora 9 dimineata. „Nu s-a intimplat nimic“, a explicat Roberto Carlos. Ronaldinho a preferat sa-si petreaca noptile dormind, dovada ca s-a maturizat. Acum citiva ani, cind juca la Paris, Ronaldinho avea abonament la doua cluburi de strip-tease. Doamne-ajuta!