OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ieri, pe 16 aprilie, Gheorghe Grigurcu a implinit 65 de ani. Nascut in stinga Prutului, la Soroca (astazi in Republica Moldova), a parcurs un traseu biografic care l-a purtat prin Oradea, unde a urmat cursurile liceului, apoi la Bucuresti, unde a fost timp de un an cursant al Scolii de Literatura „Mihai Eminescu“, apoi la Cluj, unde a studiat Literele, din nou la Oradea, unde a lucrat ca functionar la Societatea de stiinte istorice si filologice si ca profesor de scoala, dupa care a devenit pentru un deceniu redactor la revista Familia, pentru ca, dupa ce a fost indepartat din redactie, sa se retraga la Tirgu Jiu, alaturi de mama sa. Are si astazi domiciliul in Tirgu Jiu.
Nu s-a resemnat – insa – niciodata cu statutul de „provincial“. Impetuos, scrie de aproape patru decenii cronici literare la carti de poezie sau de critica, eseistica, teorie literara etc. (nu si la proza) si le risipeste in presa din toata tara. Multa vreme a semnat cu predilectie – desigur – in Familia, si cind lucra acolo, si dupa aceea. Concomitent, a inceput sa publice cronici in bucuresteana Viata Romaneasca, iar in anii ’90 si in noul secol a fost si este prezent in numeroase publicatii: saptaminal, pina acum citiva ani, in bucuresteana Contemporanul, la care a fost redactor de la distanta, de la Tirgu Jiu, tot saptaminal, de la mijlocul anilor ’90, in Romania literara, dar si, sporadic, ici, mai frecvent colo, in Familia oradeana, in iesenele Convorbiri literare etc. etc. Rasfoind presa noastra culturala, omniprezenta lui Gheorghe Grigurcu, frapanta, iti lasa senzatia de ubicuitate si de productie critica nonstop!

Unul dintre cei mai importanti critici romani postbelici, autorul este, tipologic, un calinescian. Scenariul articolelor sale se repeta invariabil: parcurse calm, cartile recenzate sint „fisate“ sistematic, analiza constituindu-se din enunturi critice descriptive, urmate intotdeauna de citatele exemplificatoare. Tehnic vorbind, Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert si apoi compune un soi de colaje comentate. Insertiile sale au adeseori si somptuozitatea, si aspectul paradoxal al modelului calinescian. Mai rafinat decit acela, cu o stilistica si mai „pretioasa“, mai „cautata“, presarata de cuvinte rare, uneori importate ad hoc, Grigurcu prelungeste si linia analizelor extatice ale lui Perpessicius. Nu este insa – el – invariabil laudativ!: generos cu autorii de orientare livresca, mitologizanta sau „decadentista“, Grigurcu a respins cu tenacitate metaforismele inconsistente ale multor poeti „cu cota“. S-a afirmat – nu mai putin – ca un polemist acerb, mai ales dupa 1990, cind s-a angajat in lungi campanii de promovare a principiilor morale in evaluarea istoriei noastre literare din perioada regimului comunist. Analist prin excelenta, lipsit de vocatia sintezelor, si-a strins in timp cronicile intr-un sir consistent de volume care au devenit panoramice prin acumulare, acoperind mai toata productia poetica si critico-eseistica semnificativa din cele aproape patru decenii de actiune. Si-a extins explorarile si in urma, inspre antecesorii cei mai reprezentativi ai literatorilor romani de azi, astfel incit, punind totul cap la cap, s-ar putea obtine vaste istorii secventiale, „cronicaresti“ ale celor doua genuri.
In paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a incetat sa scrie si sa publice poezie: de factura modernista, concentrata, metaforica si conceptualizanta, subtil-livresca, disimulind teribile fervori existentiale si intelectuale. Nu intimplator compune, mai ales in ultimele perioade, aforisme…