OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In perioada 16-22 mai 2005, la Arad s-a desfasurat a III–a editie a Festivalului de teatru de camera si underground, ARAD-FUN, care s-a bucurat de prezenta mai multor teatre independente, festival organizat de Casa de Cultura a Municipiului Arad. Intr-una din ultimele zile ale festivalului a avut loc un colocviu dedicat teatrului independent, la care au participat Nicu Mihoc – actor, director artistic al festivalului, Iulia Popovici (ziarist, critic de teatru), mediator, Odile Lavandier (reprezentanta a SACD, Franta), Jean Leloup – (actor, Franta), Andrea Fazzini (dramaturg si regizor, Asociatia culturala Rebis, Macerata, Italia), Cristian Juncu (regizor), Radu Dinulescu (regizor), Marita Bratianu (organizator), Ionut Corpaci (media developer), Peca Stefan (dramaturg), Horatiu Mihaiu (scenograf, directorul Teatrului „Andrei Muresanu“, Sfintu Gheorghe), Roxana Crisan (directorul executiv al Teatrului Act), Ovidiu Balint (director al festivalului ARAD-FUN), Catalina Latu (reporter cultural al cotidianului Adevarul de Arad), Mihaela Cerna (reporter cultural al Observatorului aradean), Adrian Palcu (critic de teatru), Lajos Notaros (director TV RCS Arad si al companiei independente Teatru B), Andrei Ando (redactor-sef al cotidianului Observator...), Ilinca Belciu (redactor cultural la TVR Cultural).

Iulia Popovici: De peste gard, teatrul independent se vede ca fiind un fel de intreprindere privata a unor oameni care cistiga bani din alta parte si care vin aici ca sa-si faca niste meandre. Teatrul independent e ieftin; uneori, e un fel de joaca pentru oamenii care isi ocupa timpul cu lucruri serioase, cum ar fi teatrul de repertoriu, la Bulandra, la Notarra sau National. Cu toate astea, realitatea cred ca e un pic diferita. Cum se vede teatrul asta privat si ieftin din turnul Teatrului 74, Nicu?
Nicu Mihoc: Norocul nostru e ca relatia noastra cu toate oficialitatile locale e excelenta. Avem in primul rind o relatie bazata pe comunicare. Iata, noi am putut sa venim la festivalul de la Arad pentru ca parteneriatul public-privat pe care l-am semnat cu primaria a implicat si transportul nostru la Arad. Nu sintem perceputi in comunitate acolo ca niste tipi care fac ei acolo ceva si protesteaza ei impotriva cuiva. Pentru noi cel mai greu a fost sa constituim o echipa. Sper ca o schimbare a atitudinii oficialitatilor sa nu ne oblige sa plecam din cetate. Dar ceea ce-mi doresc e ca adevarata alternativa, independentii, sa se poata aduna, iar cind fac ceva, sa faca acel ceva in comun, fiindca altfel ne vom confunda cu statul.

- Statul finanteaza institutia, nu proiectul
I.P.: Statul e referentul? Independent – de ce? De banii publici? De bani in general? Alternativ la ce? La teatrul de stat, la sistem, la un tip de estetica practicat in teatrele de repertoriu?
Nicu Mihoc: Iata, Iures cred ca a dat cea mai buna definitie teatrului independent: „Teatrul independent este cealalta alternativa a teatrului popular“. Am facut un calcul la Tirgu Mures, de exemplu. Doua-trei milioane de dolari se duc pe an in manifestari populare in care lumea se imbata si cinta Pepe. Sint 25.000 de oameni adunati intr-un loc, cinta Pepe 30 de minute, ia 2-3.000 de euro si pe urma pleaca. Asta in timp ce artistii din oras se chinuie sa ia de la oficialitati 20 de milioane sau echivalentul unui transport la Arad.
I.P.: Problema nu e numai de bani. Daca teatrul independent ar avea un sistem de finantare ca si cel repertorial, n-am avea ce discuta aici si nici UNITER-ului nu i-ar trece prin cap, cum cred ca vrea acum, sa faca un premiu special pentru independenti.

N.M.: In Romania nu se fac doua tipuri de teatru, unul independent si unul de stat. Problema e a finantarii – si imi pare foarte rau, dar cred ca nici doamna ministru Musca nu va reusi sa schimbe ceva. In teatre degeaba se schimba directorii. Mentalitatea actorului roman il obliga sa se angajeze, sa aiba salariu. Pentru ca statul roman nu finanteaza artistul, el finanteaza institutia. Se dau banii de salarii si intretinere, si, sa zicem, inca un miliard pentru productii. Degeaba incerci sa explici ca lucrezi pe proiect, ca legea e proasta si ca in mod normal ar trebui sa ai angajati doar pe stagiune, ca nimeni n-ar trebui sa fie angajat mai mult decit directorul, daca el e pe 4 ani, maxim atit e si trupa, ca ar trebui sa poata sa vina alt director si sa schimbe tot personalul. Poate sa schimbe drumul estetic al teatrului, poate face dintr-un teatru de repertoriu, nu stiu, un teatru de barci. Intreaga problema porneste de la modul de gindire a celor care fac finantarea. Legea aceea semnata in 2005, care ne priveste direct, va intra in vigoare din 2010, alta prostie. De ce se intimpla asa? Pentru ca le e frica de mamutii teatrelor. Iar provincia parca nici n-ar exista – nu numai pentru teatrele de stat, ci si pentru cele alternative. Se bucura de vizibilitate numai cei de la Bucuresti si asta e o alta suparare a noastra. Alti independenti in afara de ACT si Green Hours nu exista.
I.P.: Ce inseamna totusi teatru independent? Cinci oameni care se aduna si joaca in Cismigiu? O institutie cu o sala de reprezentatii? O companie, fundatie, care produce spectacole in spatii straine?

Radu Dinulescu: Eu cred ca teatrul independent a aparut in primul rind datorita unei inflatii de actori, regizori si chiar scenografi. Foarte multi oameni nu mai au acces in teatre. N-are nici o importanta de ce. Iar ei cauta sa se exprime, nu cauta neaparat un salariu. Apoi, s-a intimplat in Romania un lucru foarte ciudat, teatrul s-a indepartat de public, pe de o parte prin incurajarea (si e foarte bine ca e asa) unor spectacole elitiste, pe care publicul nu le intelege, pe de alta, prin aparitia unor spectacole realmente proaste, pe care publicul le intelege, dar nu le vrea. Exista un public care nu stie unde sa se duca.
I.P.: Cred ca legarea ideeii de teatru independent de surplusul de oameni care nu isi mai gasesc locul in teatre nu e cel mai bun exemplu. Multi oameni care au loc in teatru vor sa lucreze in teatre sau si in teatre independente. Cred ca e vorba de surplusul de idei, nu de surplusul de oameni. Dupa aceea cred ca chestia cu minimalismul, cu celebra deteatralizare este legata si de deficientele de tehnica cu care se confrunta cei din teatrele independente. Imi pare foarte rau, dar este o necesitate sa faci un astfel de teatru, cu mijloace tehnice putine, cind conditiile tehnice se impun. Nu este insa singura solutie pentru spectacolele teatrului independent. In momentul de fata nici un spatiu care produce teatru independent nu are conditiile tehnice sa faca altceva.
R.D.: Nu e adevarat, exista posibilitati.

- Ce sa faci cu iaurtul si cu brinza la un festival?
I.P.: Scenotehnica pe care o are teatrul romanesc este o problema. Estetica teatrului romanesc in momentul de fata este determinata intr-o buna masura de conditiile tehnice aflate la dispozitia scenografilor, a regizorului.
Horatiu Mihaiu: Prima data trebuia ca cei care intra intr-un sistem independent sa se uite la ce buget are un teatru „normal“, de stat. Miliarde. Ce trebuie el sa faca, spre deosebire de un teatru de stat, ca sa obtina bani? Un proiect. Banii pentru finantare nu vin pentru el de la stat, ci din surse la fel de independente, de la sponsori. Iar sponsorii, de multe ori, iti dau produse, iaurt si brinza. Ce sa faci cu iaurtul si cu brinza la un festival, de exemplu? Cei care vor sa faca teatru independent trebuie sa se gindeasca de unde vor face rost de bani. Eu ce fac, de exemplu, daca vreau sa fac un spectacol de teatru dans, care este elitist, are 20 de adepti? Nu pot sa fac asa ceva la Teatrul ACT, n-am scenotehnica pentru asta, spatiul nu-mi da voie; as vrea totusi sa ma exprim prin aceasta forma de arta. Teatrul imagine se face pe scena italiana. Deci, ce-mi ramine de facut?

Lajos Notaros: Sint initiator al unei trupe de teatru in limba maghiara, aici in Arad, eu si un actor sintem alternativii. Mi se pare ceva foarte simplu sa spui ca in Romania se cauta acum o alternativa la administratia de pina acum a sistemului teatral, care de fapt este construit in cei 40 de ani de sistem totalitar, ca se cauta alternative de functionare si exista o alternativa estetica, ce nu exista nici ea pina in ’89-’90. Daca vorbim de alternativa administrativa, putem discuta la nesfirsit de bani, sponsorizari si asa mai departe. Daca vorbim de o alternativa estetica, se pune problema daca intr-adevar se formeaza un curent care sa tina impreuna aceasta miscare.
I.P.: Cind discutam despre teatru alternativ e vorba si despre o alternativa estetica, si de una administrativa, iar cind vorbim despre teatru experimental, avem o alternativa pur estetica. Teatru independent avem, dar experimental nu, in principal din cauza limitelor tehnice, pentru ca asta presupune explorarea unor noi mijloace teatrale. Dar nici dramaturgic nu avem experiment.
N.M.: Alternativa a aparut de la actori. Cind Marcel Iures a plecat din sistem, a plecat pentru ca sistemul era fals. Actorul, spre deosebire de scenograf sau regizor, nu s-a putut misca. Nici inainte de ’89, nici dupa ’89. In sistem se miscau doar regizorul si scenograful, actorul era tintuit intr-un teatru. Nu puteai sa refuzi sa joci intr-un spectacol prost, pentru ca erai la serviciu. Asa ca actorul a provocat aparitia alternativelor. Nu dramaturgul. Actorul s-a dus la dramaturg si l-a rugat sa scrie ceva pentru el.

I.P.: Esti sigur? Intr-un teatru al regizorului, precum cel de la noi?!
Ionut Corpaci: Fac parte dintre cei care au lucrat in sistemul independent. Ideea mea despre aceasta dezbatere era sa incercam sa vedem perspective. Green Hours lucreaza pentru teatrul de consum o data, pe dramaturgie romana contemporana. Teatrul ACT produce spectacole in parteneriat, cu trupe independente, dar si cu Marcel Iures, care ia Premiul UNITER. Este Asociatia Persona, despre care am aflat in ultimul an. A fost Teatrul Levant. Eu am facut parte din staff-ul care s-a ocupat de Centrul MAD. Filozofia proiectului nostru, cu Vava Stefanescu, a fost: „nu platim oamenii cu care se face spectacolul, ci din banii pe care ii obtinem cumparam echipamente pentru spatiu“. Se poate convinge chiar EuroArt Cultura 2000 ca banii pe care ii dau ei pentru oameni se pot baga in investitii. Si asta a fost un punct cistigat. Teatrul Levant a inchiriat un spatiu. Timp de 9 luni pe an faceam rost de bani si in trei luni ii cheltuiam. Lucrurile au mers pentru cite o productie pe an timp de 6 ani. Daca exista un plan facut, noi, cel putin din experienta mea personala, am aratat ca se poate reusi. Am vrut sa facem undeva un spectacol, l-am facut. Cit priveste perspectivele, cred ca trebuie sa salutam externalizarea Fondului Cultural National; exista inca o sursa de finantare si cred ca independentii pot aplica in continuare.

I.P.: Vorbeam despre necesitatea unei forme de asociere, de necesitatea existentei unei platforme de dialog a teatrelor independente, care sa-si gaseasca obiective comune, un acord de sustinere reciproca in negocierile cu finantatorii, de sustinere a proiectelor teatrului independent, de neagresiune si de asociere in cazul proiectelor mult prea mari pentru a fi sustinute de un singur teatru. Ce parere aveti despre aceasta incercare de solutionare?
I.C.: Sa vedem intii unde si cind ne mai putem intilni. Solutia ar fi sa facem un site pe care sa putem vorbi, sa ne spunem opiniile si problemele, de la Tirgu Mures, de la Cluj, de la Bucuresti, de la Arad.
I.P.: Avem mai intii probleme comune, care trebuie puse foarte bine in pagina pentru a fi rezolvate, si apoi problemele particulare ale fiecaruia, pentru care fiecare trebuie sa aiba intelegere. Important ar fi sa ne clarificam inainte de toate relatiile dintre noi, relatiile cu teatrele de stat, si cele cu sursele de finantare. Despre astfel de lucruri ar trebui sa vorbim cind vorbim despre teatrul independent, intre noi si cu institutii precum Ministerul Culturii sau autoritatile locale.

Rezultatul: forumul Platforma teatrului independent isi asteapta partenerii de discutie, la platforma_independentilor@yahoogroups.com