Autor: 
Categoria: 
„Uitarea
disidenţilor este una dintre cele mai amare unităţi de măsură a amneziilor ce
surpă moral societatea românească şi blochează societatea civilă în proiecte
care aştern peste gloria trecutului glazura unui prezent mediocru. Au fost
reduşi la neant tocmai aceia pe care memoria colectivă s-ar fi cuvenit să-i
conserve ca pe nişte modele construite din altceva decît dintr-o mămăligă
eventual explozivă“. Exemplul cel mai şocant la care recurge autorul este Doina
Cornea, unul dintre simbolurile opoziţiei anticomuniste ce s-a manifestat
public în plin regim Ceauşescu, cea care a avut curajul să trimită la Radio
Europa Liberă, în 1982, un protest la adresa puterii comuniste, intitulat
Scrisoare către cei care n-au încetat să gîndească.
Ceea ce a urmat
se ştie – sau poate că doar puţini mai ştiu astăzi care au fost repercusiunile
unui astfel de gest. Doina Cornea nu a fost nici înainte şi nici după 1989 o
persoană iubită de reprezentanţii puterii sau de cei ce supravieţuiesc şi azi
în imediata apropiere a acestora. Pornind de la premisa că doar copiii, nebunii
şi mediocrii pot fi atît de „iresponsabili“ încît să spună că împăratul e gol
(riscînd astfel nu doar un statut social, ci şi, în unele cazuri, propria
viaţă), acţiunea de minimalizare a puţinelor „exemple de forţă morală şi de
înfruntare eroică a Răului totalitar“ (cum scrie Radu Călin Cristea) a fost
permanentă în aceşti ani.
Invitat să vorbească în deschiderea
colocviului internaţional organizat la Timişoara în 10 şi 11 decembrie 2009,
Gheorghe Ciuhandu, primarul ţărănist al oraşului, a simţit nevoia să explice
motivele care l-au făcut să-i invite acolo pe Crin Antonescu şi pe Mircea
Geoană. Dincolo de eroarea de a alege ziua de 1 Decembrie şi, în plus, clădirea
şi Piaţa Operei pentru o astfel de întîlnire (care a lezat sentimentele unor
timişoreni ce s-au simţit agresaţi, pe bună dreptate, de drapelele roşii ale
PSD), Gheorghe Ciuhandu a spus un lucru pe care nu ştiu cîţi sînt astăzi
dispuşi să-l audă: a spus că în 2003, cînd s-a constituit Alianţa D.A., i-a
invitat la Timişoara pe Traian Băsescu şi pe Theodor Stolojan, oferindu-le
celor doi lideri sprijinul PNŢCD-ului în lupta electorală împotriva PSD-ului de
atunci. Răspunsul celor doi a
fost pe cît de categoric, pe atît de stupefiant: voi, cu anticomunismul vostru,
faceţi mai mult rău decît bine!
Memoria deficitară a publicului şi amnezia cu
premeditare de care se fac vinovaţi unii dintre formatorii de opinie şi, nu în
ultimul rînd, cei ce deţin puterea, face însă ca astfel de episoade, consemnate
la vremea respectivă în presă, să se estompeze. Artificiile retorice, gesturile
spectaculoase, dar lipsite de consecinţe juridice pot părea, în ochii unora
dintre noi, infinit mai relevante decît disidenţa anticomunistă autentică, cea de
dinainte de 1989, despre care se vorbeşte rareori la TV, în serialele Luciei
Hossu Longin (programate din ce în ce mai rar, la ore imposibile).
Nu (mai) vorbim
despre disidenţii Doina Cornea, Radu Filipescu, Ion Vianu, Vasile Paraschiv,
Ion Bugan, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu, Paul Goma, Petre Mihai Băcanu,
Ana Blandiana sau Andrei Pleşu, care au avut curajul de a se împotrivi, pe
faţă, dictaturii comuniste şi au fost anchetaţi, închişi, trimişi în domiciliu
forţat, bătuţi, umiliţi de ofiţerii de Securitate (dintre care unii o duc
foarte bine şi astăzi, în ţara în care regimul comunist a fost condamnat de la
cel mai înalt nivel). Îi pomenim rar şi, de cele mai multe ori, le căutăm nod
în papură: ba că unii nu au talent, ba că alţii nu au cine ştie ce operă
măreaţă, ba că nu mai reprezintă pe nimeni, ba ne întrebăm, ridicînd din
sprîncene, „ăsta cine mai e? e un necunoscut oarecare, nu e un nume“ etc., ca
şi cînd am avea nevoie, pentru a recunoaşte demnitatea umană, de un certificat
de talent literar care să o certifice. În anii ’80, unii dintre cei care au
protestat împotriva puterii comuniste – şi nu au fost deloc puţini, numai că
despre ei nu s-a vorbit foarte mult nici înainte, nici după 1989, din diferite
motive – au fost aruncaţi în închisori sau scoşi din viaţa socială. Dar pe noi
nu ne interesează decît prezentul anticomunist.
Disidenţii autentici? Un fleac. I-au ciuruit anticomuniştii recenţi.
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters