OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In Ziua din 13 octombrie a.c. am citit ar-ticolul Mirunei Munteanu, Editorial feminist, frigid si ateu, in replica la articolul lui Dan Ciachir, Frigiditate si ateism, etichetele lui pentru feminism, publicat cu o zi in urma in acelasi cotidian. Am zimbit fiecarei fraze: iata o femeie tinara, superba si libera.

Miruna Munteanu este femeie libera la minte, nu „libera la mare“, potrivit prototipului de libertate tolerata femeilor pe toate canalele mediatice: adica disponibilitatea catre sex, „zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa“. Acest tip de libertate nu ii cutremura pe paznicii virtutilor femeiesti pentru bunul motiv ca nu de libertatea de exhibare trupeasca se tem ei, ci de cea de exprimare. Stim sigur ca, in traditia noastra iudeo-crestina institutionalizata, femeile trebuie sa taca: in biserica, in politica, in cultura, in mass-media, sa taca inclusiv despre femei, caci ele nu-si pot fi cap. In biserica sa isi vada de rolurile lor specifice: sa vinda luminari, sa spele podele, sa pregateasca o coliva. In politica cel mult sa voteze capii masculini ai statului (dreptul femeilor de a vota este deja un exces de ingaduinta), in cultura sa fie inspiratoare si porta-voce a operelor barbatesti, in mass-media sa citeasca de pe prompter ce au facut si spus barbatii si sa decoreze peisajul masculin. In rest, sa ingrijeasca managerial, menajerial si erotic de capii lor, oriunde s-ar afla acestia: acasa, la serviciu, la cirma.

- Teama de pierderea monopolului masculin
Tinutul cu dintii la ordinea milenara a lumii patriarhale exprima frici foarte explicabile; una este aceea fata de pierderea monopolului masculin, iar pentru aceasta nici un misoginism nu este de ajuns. Exista o teama la fel de explicabila de pierderea sensului vietii si de lezarea grava a identitatii personale. Eu inteleg teama danciachirilor, la fel cum inteleg si teama taranilor fata cu gripa aviara. Cei din urma sint compensati financiar. Iau pe o gaina mai mult decit la piata si nu sint fericiti deloc, mai ales tarancile, desi ar parea rational sa fie. O curte goala de pasari inseamna un vid de raspuns la intrebarea: dar eu de acum inainte ce mai fac cu viata mea? Intelectualii foarte conservatori au si ei o teama de aceeasi natura: daca lumea se schimba dramatic fata de putinta mea de a accepta si intelege, iar ceea ce fac eu devine doar o curiozitate istorico-antropologica, ce mai fac de acum inainte cu viata mea? Ce mai insemn eu?
Danciachirii stiu foarte bine ca ultima reduta a argumentelor anti-liberale si anti-feministe este traditia religioasa, anume acea parte a ei care le convine, care a fost selectata incit sa nu tulbure ordinea patriarhala. Ei numesc ateism orice tentativa de schimbare in cutumele institutionalizate si, in context, orice tentativa de aparare a demnitatii spirituale a femeilor. Doar nu o sa ajunga sa vada ex-luminarese, ex-spalatorese si ex-colivarese cascind gura in biserica si predicind cuvintul lui Dumnezeu!

- „Curentul feminist a aparut ca o consecinta a lipsei de feminitate“
In peisajul nostru mioritic, in dialog cu vesnicia, nu exista Aquis Comunitar al cultelor incit sa spuna Patriarhia, asemenea Guvernului: „Da, sa traiti!“; prin urmare, schimbarea pare actual imposibila. Cine contesta pina si lucruri elementare: tratarea femeilor ca spurcate, potrivit traditiei vetero-testamentare (Leviticul) si nu celei a Evangheliilor? De ce Iisus a atins femeia cu lunga singerare, si traditia institutionalizata a bisericii mentine cutuma ca femeia sa nu calce in lacasul Domnului la ciclu? Ce miscare din spatiul nostru duhovnicesc merge in directia trecerii de la unicitatea adulatiei abstracte fata de Fecioara Maria, spre rasfringerea acestui lucru asupra femeilor?

De ce traim in umbra Evei si nu (si) a aceleia dintre noi careia ii datoram mintuirea, caci si prin vointa unei femei (Maria) si prin sprijinul unui barbat (Iosif) este cu putinta mintuirea lumii? Cine se opune cu adevarat faptului ca femeile care au nascut sa fie tratate ca necurate vreme de 6 saptamini, daca „rodul pacatului“ este fetita, si 3 saptamini, daca este baiat, si sa aiba nevoie de molifte ca sa intre mai putin „intinate“ in biserica? Cine se opune ca nasterea sa nu mai fie tratata in relatie cu pacatul sau ca doar mamele sa fie tratate ca pacatoase? Cine se intreaba de ce, la botez, fiul meu este aratat la altar, iar fiica mea nu? Cine se intreaba de ce nu se cere consimtamintul verbal explicit si al mirilor, de ce, in loc ca slujba de cununie sa consfiinteasca o uniune duhovniceasca intre doi oameni care se leaga in fata lui Dumnezeu sa se pretuiasca, respecte, iubeasca, sprijine, consfiinteste uniunea intre capul caruia i se datoreaza ascultare (barbatul) si trupul caruia i se datoreaza iubire (femeia), nu si reciproc? De ce lui Iosif, sotul Mariei si tatal pamintesc, exemplar ocrotitor a lui Iisus, nu i se da demnitatea deplina de Sfint in biserica noastra, astfel incit sa devina un model de paternitate responsabila intr-o lume in care tatii sint tratati ca parinti abstracti, parinti la fara frecventa?

Conteaza mai mult „traditia“ decit consecintele benefice ale sfintirii responsabilitatii paterne? Sintem una in fata Domnului doar la slujba de inmormintare? Eu nu spun ca pentru toate nu exista explicatii, dar ma intreb, oare explicatiile si traditia trebuie sa existe cu pretul saracirii dramatice de iubirea si de demnitatea daruite de catre Iisus noua tuturor: femeilor si barbatilor, iudeilor si elinilor, „robilor si stapinilor“?
Ceea ce le provoaca danciachirilor oroarea suprema este insa mai mult decit atit: anume tentativa de a zdruncina nucleul dur al ordinii rigid-patriarhale. De aici furia nedisimulata: „De peste o suta de ani, in tarile si in mediile saracite duhovniceste, adica protestante si neoprotestante, o parte dintre femei vor sa fie altceva decit sint. Asa a aparut curentul feminist, care-i o consecinta a lipsei de feminitate. Femeile acestea nu mai vor sa se foloseasca de armele lor clasice, ci tind catre un statut cvasi-asexuat. Protesteaza, marsaluiesc, vocifereaza, tin discursuri, vor sa fie ca barbatii, nu stiu de Maica Domnului, nici de Dumnezeu“ (Dan Ciachir).

- „Furiile“ feministe nu vor decit sa fie considerate oameni deplini
Spre deosebire de Dan Ciachir, eu nu stiu ce vor aceste „furii“ feministe, dincolo de a fi considerate oameni deplini. Poate unele sint atee. Este problema lor. Multe insa sint crestine si „vor sa fie ca barbatii“, adica sa li se recunoasca de catre biserica demnitate spirituala egala in fata Domnului, in perfecta armonie cu Evangheliile, fie ele si doar cele canonice, recunoscute de Conciliul de la Niceea.

Ele vor sa ne spuna tuturor: La inceput nu a fost asa! Cu alte cuvinte, cererea femeilor sa isi ridice capul de la spalatul exclusiv al podelelor, de la vindutul luminarilor de catre cele cu har duhovnicesc, sa poata propovadui cuvintul lui Dumnezeu se bazeaza mult pe argumentul teologic al intoarcerii la crestinismul originar ca sursa a demnitatii spirituale egale a femeilor. Nu se bazeaza doar pe argumentul sociologic: s-au schimbat vremurile si revendicam drepturi noi. Ele vor ca femeile sa recapete drepturile de la inceputul crestinismului, pe cind femeile se aflau in preajma lui Iisus, ii ungeau picioarele cu mir, il insoteau pretutindeni, purtau cuvintul sau, il insoteau pe drumul Golgotei si la Cruce, cind mai toti ucenicii se ascundeau, unul chiar se lepada. Femeile au fost cele dintii martore ale Invierii: ele sint primele purtatoare ale Vestii celei Bune. Maria, Maica Domnului nu doar L-a nascut, L-a crescut si a tacut. Maria Magdalena este de departe cea mai apropiata si mai credincioasa dintre cei din preajma Lui si este foarte activa ca necontestata martora a Invierii.

De ce aceasta minunata femeie a nasterii crestinatatii a ajuns sa fie umbrita de „prestigiul“ contrafacut de prostituata pocaita este destul de lesne de inteles. Apostolii, chiar daca au fost si femei, trebuiau sa nu mai fie si femei, pentru ca ordinea patriarhala care i-a precedat lui Iisus sa ramina neatinsa. Caci argumentul tare al exclusivitatii preotiei masculine este acela potrivit caruia toti apostolii au fost barbati. In tarile „saracite duhovniceste“ toate acestea sint larg si deschis discutate in biserica, in spatiul public. Pe aceasta cale a „pierzaniei“, bisericile protestante ajung, rind pe rind, nu doar sa accepte preotia femeilor, ba chiar mai mult, sa le accepte ca episcopi. Cu alte cuvinte, sa redea femeilor deplina demnitate spirituala. In dialogul nostru romanesc cu vesnicia, nici macar nu rivnim sa ridicam ochii din podele, sa fim eliberate de imaginea de spurcate, de necurate, necum sa ne recunoasca cineva capul propriu in probleme duhovnicesti.
¨
Caut in calendarul ortodox, de exemplu, ziua de 22 iulie: nu este sarbatoare. Este trecuta negru pe alb, nu rosu pe alb. Iar acolo scrie: Sf. Mironosita intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.
Pentru multe femei, inclusiv pentru mine, Maria, Maica Domnului este etalon al feminitatii. Dar acest etalon matern exemplar, mintuitor, de un curaj suprem (cu ce placere ar fi ucis-o cu pietre vajnicii patriarhi din Galileea, daca nu o ascundea binecredinciosul Iosif!) se implineste impreuna cu alte etaloane de femei minunate care, alaturi de barbati, l-au urmat liber pe Domnul Iisus, in deplin curaj al credintei si in deplin sacrificiu pentru aceasta. Prin lucrarea lor, a barbatilor si femeilor inceputurilor noastre crestine, a intrat in lume cea mai minunata dintre credinte: aceea a Iubirii fata de Dumnezeu, de semeni si de tine insati. Stiu ca multi ma veti crede o „eretica“ pierduta. Dar eu nu ma simt asa, dimpotriva.