Aparut de curind sub egida Institutului de Cercetari Politice din cadrul Universitatii Bucuresti (coordonator: Daniel Barbu), numarul 2 al Colectiei „Studia Politica Analecta“ a Editurii Meridiane propune un portret complex al gindirii conservatoare autohtone: A fi conservator, antologie, comentarii si bibliografie de Ioan Stanomir si Laurentiu Vlad. Cei doi (inca) tineri autori, cadre didactice la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, au deja la activ contributii semnificative in domeniul istoriei ideilor politice. Prefata – un studiu introductiv cu titlu de credo – si ampla, cvasiexhaustiva Bibliografie a conservatorismului romanesc din final incadreaza un corpus amplu de texte cu caracter doctrinar, de la intemeietorii Grigorie Bals si Barbu Stirbei la Constantin Radulescu-Motru, trecind prin junimisti, N. Iorga si A.C. Popovici. Nu avem de a face neaparat cu o „aparare si ilustrare“ a unui curent de idei partial istoricizat si nescutit de numeroase controverse, ci cu o „recuperare“ echilibrata prin intermediul unei lecturi contextuale. Capitolele cartii: Formele fara fond, Traditia, Gradualismul si organicitatea, Critica rationalismului politic si a revolutiei, Reactiunea, ii ofera cititorului principalele teme ale gindirii conservatoare si, totodata, „jaloanele“ imaginarului conservator. O antologie „atipica“ prin alaturarea unor personalitati apartinind unor familii intelectuale si politice foarte diverse: conservatori clasici precum P.P. Carp si Titu Maiorescu, un liberal moderat ca Manolache Costache Epureanu, dar si conservatori „reactionari“ precum Mihai Eminescu, samanatoristi precum populistul N. Iorga sau nationalistul ardelean A.C. Popovici.
Prin C. Radulescu-Motru se face legatura intre conservatorism si taranismul interbelic. Alte nume: Barbu Stirbei, Theodor Rosetti, Alexandru Papacostea, Al. Lahovari, I.L. Caragiale, P.P. Negulescu, Grigore Paucescu, Alexandru Marghiloman, Mihail G. Cantacuzino. Eterogena tipologic este si masa textelor antologate: discursuri parlamentare, articole politice, fragmente de conferinte si studii etc. Miza antologiei este alcatuirea unei imagini „multistratificate“ a conservatorismului autohton in evolutie, elementul unificator fiind existenta unor teme sau suprateme comune. Ordinea textelor selectate respecta criteriul cronologic, fiecare capitol fiind prefatat de un comentariu teoretic si istoric concis. In ultimul capitol al cartii – Menirea conservatorismului – sint publicate, alaturi de o serie de articole si discursuri politice ale unor personalitati conservatoare, programele politice ale Partidelor Conservator (1913) si Conservator-Democrat (1908, 1909). De asemenea – Manifestul Partidului Conservator Progresist (1918) si trei cuvintari ale lui P.P. Carp (Progresul financiar, politic si social, Era noua, Reformarea interioara a partidelor si a statului roman), ilustrind mesajul subiacent al cartii: o gindire conservatoare deschisa, rationala, permeabila la progres. Pe scurt: o recuperare temeinica a unei traditii doctrinare, o contributie semnificativa in domeniul istoriei reflectiei politice romanesti si un instrument de lucru util celor ce doresc sa se familiarizeze cu diversitatea de facto a unui curent care „se sustrage oricarei taxonomii simplificatoare“. (P.C.)

