OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pentru unii dintre sustinatorii sai, dl Basescu reprezinta individul viu, normal, autentic, capabil de reactii umane (de exemplu, de o condamnare a comunismului pornita dintr-o experienta personala de indignare morala), in fata masinariei monstruoase si corupte a birocratiei. Pentru altii, insa, domnia-sa pare mai mare decit viata, un salvator trimis de bunul Dumnezeu. Aceasta nefiind doar reactia celor ce se inghesuie la moastele Sfintei Parascheva, ci si aceea a unor profeti intelectuali de Dimbovita care se recunosc in suveranitatea cu care dl Basescu sfideaza regulile comune, fiindca se considera ei insisi providentiali pentru natiune.
*
Este imposibil ca printre sustinatorii actualului Parlament sa nu se numere oameni care vor ca societatea sa fie guvernata nu prin spontaneitatea patosului, oricit de bine intentionat, ci prin dezbaterea rationala. Dar exista si aceia care iubesc Parlamentul fiindca regasesc in el gerontocratia plina de siretenie a administratiei comuniste. O birocratie care fie le-a adus avantaje directe, fie le-a dat, cel putin atunci cind o cintaresc retrospectiv, un sentiment de, oricit de ciudat ar suna, securitate.
*
Eu unul as putea vota in aceasta cauza daca as vedea reunite pe undeva individualismul cu rationalitatea. in momentul actual, insa, mi-e imposibil sa le extrag din conglomeratele in care se afla amestecate.
*
Nu cred, insa, ca ne-am afla intr-o situatie pe care am putea-o descrie ca in-contra-naturii. Dezvoltarea merge, intotdeauna, in mai multe sensuri deodata. Ea nu e o Cale Luminoasa, ci o teribila incurcatura de mate. Este o datorie cetateneasca sa accepti ambiguitatea si netransparenta unei stari de fapt in care legalitatea si constitutionalitatea sint, totusi, respectate, fara sa cedezi panicii si isteriei apocaliptice.
*
Poate ca adevaratul motiv al actualei crize este acela ca destinul nu a gasit o alta modalitate pentru a-l recompensa pe dl Nicolae Vacaroiu pentru rolul decisiv pe care l-a jucat in istoria epocii recente. Domnia-sa merita, pentru o luna, demnitatea suprema in stat fiindca, in cei patru ani cit a stat in fruntea guvernului, a facut pe orice roman sau romanca, din orice catun, din orice bufet de gara uitata de lume, sa-si spuna in sinea sa: „Pai, daca dinsul poate fi prim-ministru, inseamna ca as putea sa fiu si eu!“. Or, aceasta este ceea ce prietenul meu Virgil Podoaba ar numi o „experienta revelatoare“: aceea fara de care nu este posibila nici o democratie.
*
Regret, de asemenea, ca scurtimea interimatului va dizolva un cuplu cit se poate de potrivit: Nicolae Vacaroiu – Calin Popescu-Tariceanu. Fara aceasta intorsatura neasteptata a lucrurilor, probabil n-as fi ajuns sa-i asociez si sa sesizez cit de profund asemanatori sint. Ca sa spunem asa: a filei doua fete. Doua ipostaze ale aceluiasi prototip.
*
De altfel, prezenta situatie mi se pare cit se poate de prielnica pentru civilizatie. Ne aflam in fata unui caz clar de transformare treptata a viciilor private in beneficii publice. Presupunind ceea ce este mai rau, si anume ca nu avem o batalie intre buni si rai, ci o confruntare intre doua echipe minate, in egala masura, de trufie si lacomie, putem avea doar urmatoarele situatii: a) una o scoate din joc pe cealalta, deci cantitatea de trufie si lacomie din societate scade; b) cele doua echipe se intre-decimeaza, impingind in sus, in cearta dintre ele, standardele si capacitatea de a functiona a justitiei, ceea ce ne duce tot la rezultatul de la punctul a).