RDG nu mai exista. Intreaga RDG? Nu, un mic apartament din Berlinul de Est se afla inca in Republica Democrata Germana. Cu tot cu Honecker, cu lozinci, defilari, pionieri si inaltatoare marsuri patriotice. In filmul Good bye, Lenin! al regizorului Wolfgang Becker, realizat dupa cartea cu acelasi titlu scrisa de Michael Töteberg, principalul personaj, mama a doi tineri, o fata si un baiat, o femeie dedicata regimului Honecker, se imbolnaveste grav in toamna lui 1989, toamna reunificarii Germaniei. In coma fiind, rateaza caderea Zidului de la Berlin si sfirsitul RDG-ului. Cind, in cele din urma, in vara lui 1990, mama se trezeste din coma, medicul ii sfatuieste pe copii sa nu-i spuna nimic din cele intimplate intre timp, nu care cumva ca socul sa-i fie fatal.
Din acest moment scenele comice ale filmului se perinda in mare viteza, pe masura ce fiul incearca sa-i ascunda mamei adevarul inscenind fosta realitate est-germana, pina cind mica locuinta devine un adevarat muzeu al realitatii socialiste: face rost de vechi etichete est-germane pe care le lipeste pe cutii de conserve cumparate de la noul supermarket ultramodern, de ziua mamei mituieste citiva copii din vecini care, costumati in pionieri, ii cinta cu patos bolnavei tintuite la pat cintece patriotice; cind la televizor sint aratate mereu si mereu imaginile cu est-germanii care se napustesc fericiti in Berlinul de Vest dupa caderea Zidului, fiul isi convinge mama ca ceea ce vede sint vest-germanii care s-au saturat de capitalism si fug in masa in raiul RDG-ului comunist. Toate bune si frumoase pina intr-o zi cind, simtindu-se ceva mai bine, mama paraseste apartamentul, iese la plimbare si... aproape ca nu-si mai recunoaste orasul, un Berlin in care firmele de magazine straine si reclamele la masini de lux au luat locul lozincilor patriotice, in care cladiri moderne au luat locul cenusiilor blocuri de locuinte... Se intoarce in apartamentul realist-socialist incepind sa banuiasca ceva... sa banuiasca poate ca a sosit timpul sa spuna: „Good bye, Lenin!“.
Pina se dumireste ce se intimpla in jurul ei, sa o luam cu noi putin la Praga, si anume la Galeria Rudolfinum, unde are loc o expozitie numita Realismul Socialist Cehoslovac, 1948-1958. Protagonista filmului german ar fi incintata sa vada imensul portret al unui bunicut cu parul carunt. Imbracat in alb, zimbeste blind, in mina dreapta tine un buchet de trandafiri, simbol al dragostei. Norisori pufosi ii plutesc in jurul capului, pe tunica – o stea aurie straluceste la loc de cinste in dreptul inimii Tatucului Stalin, care populeaza multiplicat expozitia: Stalin in intarsii de lemn sau de fildes, Stalin tesut cu maiestrie in China, batut in piele sau incadrat intr-o ghirlanda de frunze din tabla vopsita. Ii tin companie tablouri cu femei entuziaste la strinsul recoltei, mame fericite inaltindu-si copiii spre soare, copii patrunsi de importanta gestului depunind flori pe mormintele eroilor, baraje, otelarii, furnale, santiere, vajnica Armata Rosie eliberatoare.
Realismul socialist dateaza de la mijlocul anilor ’30, cind cei de la conducerea Uniunii Sovietice au decis ca arta trebuie sa reflecte realitatea nu asa cum este, ci asa cum exista in imaginatia socialista. In Cehoslovacia, realismul socialist a fost importat dupa puciul comunist din 1948, fiind declarat oficial drept stil artistic obligatoriu. Scopul expozitiei pragheze este de a-i face pe cehi sa-si inteleaga trecutul comunist. Dupa cum spune Petr Nedoma, directorul Galeriei Rudolfinum: „Pentru cehi, una dintre mostenirile trecutului comunist o constituie tendinta de a ascunde sub covor realitatile neplacute, de a nu vorbi despre ele“. Generatia tinara, insa, vrea sa afle. Numai in primele patru zile ale expozitiei, deschisa pe 7 noiembrie, doar din coincidenta in ziua aniversarii Marii Revolutii din Octombrie, au fost peste 2.500 de vizitatori, majoritatea tineri, curiosi sa vada exponatele realist-socialiste, atit de celebrate cindva, pentru a fi mai tirziu si definitiv condamnate.
La iesirea din expozitie, inevitabil, trecem din nou pe linga Tatucul imbracat in alb/ care zimbeste blind/ tinind in mina un buchet de trandafiri/ simbol al dragostei. Parasim cladirea si cutreieram strazile Pragai. Pe faimosul pod Karol, o batrinica vinde luminari. Sint busturile din ceara ale lui Stalin si Lenin, cu festila aprinsa in crestetul capului. „Good bye, Stalin! Good bye, Lenin!“
Radio Europa Libera, Praga

