OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prima intilnire cu Google mi-a fost prilejuita de studentii mei, care par sa fi descoperit hypertextul inaintea (am impresia uneori ca „in absenta“) textelor insele. In ce ma priveste, sint gata sa abdic in fata noii alfabetizari digitale si sa salut miracolul motoarelor de cautare; dar nu fara sa ma intreb, eventual, in ce masura ar putea sa substituie un „motor“ – fie el Google, Yahoo sau altul – o relatie pedagogica autentica.
Ce cauta de fapt un motor „de cautare“? Un motor nu ofera serviciile unei biblioteci si deseori cautarea ramine haotica si frustranta, ca intr-un labirint cu oglinzi, in care iluzia si seductia sint mai puternice decit aflarea unei cai de iesire. De altfel, seductia motoarelor de cautare este amplificata de numarul accesarilor (intrarilor) si nu al iesirilor, spre deosebire de relatia pedagogica contemporana, in care sint subliniate, dimpotriva, iesirile (in termeni de competente, calificari, certificari etc.).

Cu toate acestea, poate fi un motor de cautare un veritabil mentor ori tutore? Dincolo de functia informativa, poate el suplini un efort pedagogic real?
Nu vorbesc aici neaparat de invatamintul on-line, unde cautarea informatiei este atent dirijata, fiind structurata la nivelul unei platforme anume create pentru invatare individuala. As opta pentru o aplicatie posibila in invatamintul la distanta, in care se uzeaza de o metoda mixta, atit autonom-individuala cit si tutoriala, studentul fiind situat intr-o alternativa pedagogica si comunicativa, in absenta si in prezenta. Fascinatia unui motor nu provine din transferul total al informatiei on-line, ci din pendularea constanta intre on-line si off-line.

Scaderea capacitatii de socializare, pe care o provoaca singuratatea studiului la distanta, poate fi compensata printr-un confort aparent al elaborarii unor lucrari pseudo-autorale, textele frumos impachetate on-line sint luate drept manuale, iar navigarea abisala poate trece drept invatare deplina.
Daca „mediul este mesajul“, am spune, preluind o formula a lui McLuhan, la rindul lui citat de Jean Baudrillard in descrierea mediilor de consum1 – procesul de googling ar putea presupune si o noua forma de invatare, nu doar un simplu transportator pe magistrala informatiei. Ne intrebam insa:
– daca Google reprezinta o veritabila sursa de cunoastere si nu numai de informare;
– daca Google reprezinta o cale de cautare structurata, un curriculum in sens larg;

– daca Google reprezinta o instanta sociala si morala, prin care sa poata fi transferate valori si norme sociale, ca intr-o veritabila relatie de instruire.
Este evident ca utilizarea motoarelor de cautare faciliteaza gasirea unei informatii care are valoare „publica“. Caracterul public al informatiei gasite de Google prevaleaza asupra valorii sale stiintifice, prin „public“ intelegind aici ceea ce este supus, prin acces larg, judecatii publice, in timp ce judecata stiintifica se supune prin excelenta unei evaluari exclusive, in interiorul unei comunitati restrinse de cercetatori. Inevitabil, daca mediul este mesajul, informatia furnizata de Google dobindeste credibilitate datorita credibilitatii mediului de transmitere, fara a mai fi nevoie de o alta validare, in afara intentiei de publicare manifestate la nivelul unei surse si a simplei circulatii on-line a mesajului insusi. Credibilitatea este conferita deseori si de caracterul institutional al surselor.

Fie ca institutiile insele isi inscriu site-urile, fie ca agentii specializate preiau acest demers la cererea unor medii corporative, informatia postata transfera si garantii institutionale, cu aceeasi putere sociala si morala pe care o genereaza transferurile de imagine prin formele conventionale de relatii publice. Puterea Google rezida, prin urmare, nu atit in diversitatea si profunzimea informatiei, cit in lansarea unui proces veridic de comunicare institutionala, care lanseaza apeluri rationale si emotionale deopotriva.
In alta ordine de idei, este Google o sursa de cunoastere? Aparentul caracter initiatic, de revelare electronica, prin care orice novice devine expert, pare sa fie miracolul recursului la googling in locul unei investigatii empirice sau livresti. Poate fi considerat un motor de cautare, in acest caz, un tutore veritabil, poate deveni un indrumator virtual, care sa ofere cai de reflectie, poate un motor de cautare sa-si depaseasca conditia de fals oracol, care pare a oferi solutii la orice dileme si dezlegari la intrebari fara raspuns? O atare aplicatie nu este foarte clara si poate fi dezvoltata doar prin regindirea unei pregatiri a studentului si a profesorului deopotriva, pentru utilizarea motoarelor de cautare in scop didactic. Ar fi nevoie de un demers riguros de convertire a hazardului in metoda si sistem.

Sa nu uitam insa ca, dincolo de fascinatia cautarii in abis a informatiei, Google, Yahoo si multe alte instrumente de acelasi fel reprezinta ele insele companii si marci, realitati comerciale puternice, generatoare de opinie, de profit, de concurenta. Desi navigatorul Internet se pozitioneaza (aparent) in afara unui partizanat real, atasamentul pentru un motor de cautare sau altul – in acest caz, atasamentul aproape irational pentru Google – provine si dintr-o insidioasa campanie de promovare a marcii. Un astfel de spatiu public virtual creeaza inevitabil false ierarhii si prioritati, pozitionarea informatiei inseamna de fapt pozitionarea marcii google, accesarea informatiei devine o forma de consum mediatic, valoarea accesarilor nu aprofundeaza necesarmente un sector cultural, cit mareste cotarea marcii pe piata de valori. Daca Google se proiecteaza ca o enciclopedie virtuala, ramine de discutat. Daca insa putem aspira la utilizarea motoarelor de cautare pentru asistarea proceselor de invatare individuala, iata inca o utopie googlista.

1. Jean Baudrillard, Societatea de consum. Mituri si structuri, Bucuresti, comunicare.ro, 2005.