OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultimul patrar al secolului al XIX-lea si in primul deceniu al celui urmator a existat la Bucuresti o gradina mai artistica decit Cismigiul. Din pacate, marturiile despre ea sint rare, nu pentru ca era particulara, caci altele, precum cea a lui Eliad sau a lui Ioanid, par a fi fost, cam pe la aceeasi data, mai bine cunoscute. Acestea erau insa lasate spre petrecere publicului, de sarbatori, in timp ce gradina Preotului Ilie putea fi numai vizitata. In 1934 ea tinea deja de domeniul trecutului, iar D. Caselli, care o prezinta in nr. 140 al Gazetei municipale, la rubrica Bucurestii odinioara, nu mai are despre ea decit informatii livresti, preluate de la G.M. Ionescu si Al. Macedonski. Ce-i drept, ambele sint de prima mina, caci gradina era in plina splendoare in 1902, cind G.M. Ionescu publica Istoria Cotrocenilor. Mai mult, anumite amanunte continute in paginile respective, precum si extinderea capitolului ne fac sa credem ca insusi preotul furnizase date orale sau scrise pentru redactarea lor. De asemenea, Macedonski a vazut el insusi gradina, nu pe la 1913, cum credea Caselli, caci atunci era publicat textul in care autorul declara ca vazuse gradina cu mult inainte si nici macar nu mai stia daca mai exista. Dar cu toate ca o vazuse cu ani de zile in urma, relatarea lui concorda cu prima, dovedind fidelitatea memoriei bazate pe o impresie extraordinar de puternica:

“Se afla pe inaltimea acelui deal, si-n stinga soselei prafuite, o casa cum sint mai toate in mahalalele noastre. Dar la spatele gardului inalt, ce inchidea curticica popei, dealul se pravalea deodata pina spre o intinsa cimpie si intocmea o larga si adinca vagauna scobita acolo de mincatura apelor.
In acea vagauna, spre a nu zice prapastie, isi facuse inteleptul popa de la Cotroceni faimoasa lui gradina ce va fi ramas, cred, in mintea acelor cari vor fi vazut-o, ca un petic de rai. Trebuie a se sti insa ca acea gradina era sadita si rasadita numai din trandafiri, afara de o bolta de coacaze ce se afla in fundul ei. Trandafirii acestei gradini, vestiti in toti Bucurestii, se vindeau, cei de rind cu cinci lei suta, iar cei mai de seama cu zece. Cum treceai pe portita gardului, dupa care nici nu banuiai ca poate sa fie asa cuib de fericire, privirea ti se ratacea deodata pe ceva greu de spus. Pe amindoua coastele vagaunei se agatau trandafirii stufosi, incarcati de frunze si flori; iar in vale, tocmai in fund, alti trandafiri, numai unul si unul… necrezut de frumosi erau trandafirii ce scinteiau ca purpura, ce pareau citeodata singe si citeodata flacara. Petalele lor erau aici rubine si aici hiacint si granat. Ma prind ca nicaieri nu se vor fi adunat atitea popoare de trandafiri la un loc. Se aflau printre dinsele si trandafiri de argint curat, si galbeni ca aurul cel mai feciorelnic…