OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Gîndul se sparie. La noi merge oricum. La noi nu e criză, e doar vacanţă. Lumea se înghesuie pe litoral, precum credincioşii la icoana Maicii Domnului, Cea Născătoare de Dumnezeu. Niciodată nu am priceput de ce unele dintre cele mai spurcate înjurături ale românilor sînt legate de cele sfinte. Cînd regretatul Alexandru Paleologu explica erudit – în Bunul simţ ca paradox, există un capitolaş despre înjurăturile din limbile europene – că înjurătura noastră primordială („trimiterea la origini este o şansă acordată preopinentului de a reveni într-o formă îmbunătăţită“) are virtuţi terapeutice, nu greşea deloc. Dar cînd se spurcă cele sfinte nu te pot spăla nici apa Iordanului, nici berea, probabil cea mai bună din lume, nici conturile în euro, în dolari şi mai nou, în franci elveţieni. Se pare că doar aurul e mai sigur, dar pînă la un punct. Dacă economia şi finanţele chinezeşti, cărora, în sfîrşit, le dăm şi noi tîrcoale – o investiţie pentru două unităţi la Centrala Atomoelectrică de la Cernavodă nu ar fi de lepădat –, ar intra în colaps, viitor de aur doar Antarctica ar mai avea. Dar să nu ne precipităm, o bere rece să mai bem. La mare şi munte, e mult mai cuminte. Pe şosele şi în malluri criza nu se prea vede. Buluceală prin pieţe, cîrciumi şi restaurante, terase şi grădini, femei tinere şi frumoase, Grădina Raiului şi unul dintre plămînii creştinătăţii sînt în mare sărbătoare. Ziua Marinei a lui Traian Băsescu şi Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, teotokos, Cea Născătoare de Dumnezeu, au mobilizat toată suflarea românească. Grătare şi icoane se îngemănează sfinţit pentru mîntuirea de păcate şi împlinirea tuturor dorinţelor. Poate vom apuca şi noi acei ani, mult doriţi, în care toată săptămîna de lucru să fie liberă. Am dat şi acatiste pe tema asta. Să crape de ciudă protestanţii, cu etica lor a muncii cu tot.

 

Trăim. Concedii, cald, praf, dar şi cîrciumi pline la tot pasul. Vînzările de lumînări şi de carne macră nu au nici o legătură cu fluctuaţiile burselor din New York, Frankfurt sau Tokyo. Om de omenie, românul nostru se spovedeşte la un mic şi-o bere, grătarele încinse de Sfînta Maria Mare au aromat România între Carpaţi şi Marea Neagră şi au sfărîit între Prut şi Clisura Dunării la Cazane. E bine, să nu-l mîniem pe Bunul Dumnezeu. Pînă şi apariţia stabilopozilor cu gard de sîrmă ghimpată, la plaja de la Neptun a vilei de protocol prezidenţiale, dă măreţia românească. Stabilopozii arătau semeţ precum o nouă împachetare a lui Hristo. Artistul bulgaro-newyorkez, care a împachetat Reichstagul şi a umplut Central Park cu 2.000 de porţi. Un proiect de mare anvergură cu împachetarea Casei Poporului ar face vîlvă în toată lumea, în pandant cu tîrnosirea noii Catedrale a Neamului. Ceva tare de tot. Ar merita să trăim doar şi pentru visul ăsta, care ar împăca toată suflarea românească. Pînă atunci, paza bună păzeşte bostănăria prezidenţială.