OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Christian LOIDL
niemandsspiegel/oglinda nimanui
Vorwort, Übersetzung und Anmerkungen von/Prefata, traducere si note de Peter Sragher, Editura Kriterion Verlag, Bucuresti, 1999, 144 p., f.p.


„un tigru tinar se joaca/ cu singele meu// gura ta de orhidee imi/ deschide fruntea// nu departe de-aici/ un lac/ se numeste oglinda nimanui de cind/ prietenului i s-a/ scufundat in el o// privire“
„eu vreau,/ vorbeste unul,/ sa fiu un principe// care sa va sigileze/ ochii, pentru ca// vorba si fapta/ sa se calauzeasca/ dupa ce sta mai// aproape/ si orbirea/ sa devina un avantaj.“

Care sa fie tarimul unde lacuri ale nimanui inghit privirile prietenilor scufundati, iar principi fara nume peroreaza despre avantajul orbirii? In ce teritoriu i se poate promite cuiva (intr-o declaratie sau poezie de dragoste?): „iti aduc din iad/ iti aduc din iad// ochi inceti/ ochi inceti“? A cui sa fie vocea in stare sa compuna, din cuvinte si sunete, „muzica de camera pentru foc si disparitie“? O voce care, atunci cind isi recita/incanteaza/interpreteaza in stanii performance-uri poemele, cunoaste transformari vrajitoresti si trece, serpeste-diabolic, prin identitati si lumi ascunse, migrind dintr-un eu intr-altul, locuind personaje nenumarate, latente, toate, intr-o singura fraza, sau care pentru o clipa biiguie neajutorat-candid cuvinte fara sir, asemeni copiilor speriati de intuneric si necunoscut, opriti la frinturi de propozitii de unde nu se mai disting decit panica si angoasa, ca aproape instantaneu aceeasi voce, de nerecunoscut, sa inceapa sa sopteasca formule magice, sa cinte, sa invoce duhurile mineralului si ale vegetalului, sa se lanseze in violente incantatii si sa sfirseasca prin a racni cum, probabil, numai samanii in plin exercitiu, posedati de forte nevazute, stiu si pot s-o faca.
Toate acestea sint cu putinta la austriacul Christian Loidl, poet si performance-artist nascut in 1957, autor, din 1990, a cinci volume si a patru casete si CD-uri. O parte dintre poeziile sale au aparut, la noi, in 1995, tot la Editura Kriterion, intr-o antologie, asemeni celei de fata, bilingva: animale de vis suplu haituite. 7 poeti austrieci (editie si traducere de Peter Sragher).

Fie ca lector tacut al micilor lui piese lirice, fie ca spectator-ascultator (inevitabil bulversat, in ciuda naturaletii aproape organice cu care muzica se muleaza pe cuvinte, devenind o simpla orchestrare a vocii sau o exemplificare-amplificare-scenarizare sonora a unor continuturi poetice), la Christian Loidl te retine intotdeauna aceeasi sensibilitate ciudata. O sensibilitate cu reflexe poetice in care fascineaza si straluceste discret, mat, o atipica inteligenta artistica; pentru ca numai astfel se poate numi acea speciala fidelitate fata de sine care ii dicteaza artistului ca tentatiei constructiei sau vreunui timbru obstinat specific sa le prefere constant experimentele-experiente, cautarile si tatonarile oricit de riscante ale limbajului.

Asa se explica faptul ca dimensiunea incantatorie a poeziei lui Christian Loidl, cea care ii si transforma performance-urile in adevarate succese de public, constituie o trasatura indisociabila de principiile de generare ale acestui lirism si, subsecvent, de aspectul concentrat al poemelor. Departe de a permite calificarea ei drept una „de notatie“ – fara a exclude insa, pe alocuri, atare posibilitate –, concizia poeziei lui Christian Loidl o apropie, intr-un mod eficient, de traditii asiatice consonante ingenios cu panteismul implicat in nenumarate imagini poetice. Asemeni hai-ku-urilor sau nucleelor literare zen, versurile lui Cristian Loidl par preocupate sa capteze o intrinseca, solitara reflexivitate de sub o tranzitivitate aparenta, axata pe denominatii: „dealul fara vint/ padurea/ s-o/ privesc// o suta de ani/ poate/ spun apoi// este/ verde/ sau/ albastru“.

Aceeasi caracteristica ii si confera obscuritatii o substantiala incarcatura ezoterica, incit, sub puterea hipnotica a unor – altminteri tocite dar inteligent manevrate si solicitate – simboluri, inlantuirea la prima vedere aleatorie de imagini, fraze si cuvinte se transforma intr-o veritabila transa poetica.
Nu fara gratie ludica sau autoironie – dar nici fara o atotprezenta, profunda si tulburatoare captuseala thanatica perceptibila mereu in spatele minimalelor giumbuslucuri retorice –, ca dintr-un tinut cavernos ni se comunica, pe ton de Pythie, sentinte cu alura de adevaruri accesibile doar initiatilor: „vintul loveste stinca/ loveste vintul// «stinca»/ este un cuvint gri/ «furnica»/ rosu// furnici gri/ pe stinca rosie// piatra/ loveste piatra// (inceputul propozitiilor)// o bucata de ramura/ gri/ se inalta/ zumzaind/ verde-sulfuros“ (loviturile propozitiilor pe stinca rosie).

Neindoielnic mai interesata de recuperarea imaginativa a functiilor primare – magice – ale limbajului si de accederea la o proprie, sui-generis carnalitate a cuvintelor decit de alte sofisticate procedee, poezia lui Christian Loidl amesteca registrele poetice si tatoneaza granitele limbajului: de la limita de jos a unei comunicabilitati (auto)restrictive, concentrate doar pe transmiterea unor senzatii banal-cotidiene dar cu miez simbolic, ca in ciclul vorbire alba, si pina la un katharsis provocat nu de vreun sens frisonant, ci de simple tribulatii verbale sau amplificari sonore ale citorva semne, lirismul lui Christian Loidl, fara a putea fi categoric circumscris vreunui curent sau tendinte, suporta totusi o interpretare de ansamblu. Poemele acestea, dintr-un volum numit oglinda nimanui, se pot citi, pastrind sugestia din titlu, tocmai ca niste de la sine concretizari ale nimicului. Ele se constituie intr-un discurs despre usurinta cu care se degaja poeticitatea din nimic: din fulguratii evanescente – ale preconstientului – si pilpiiri de sens, printr-o combinatorica amalgamind aleatoriul pur, ludicul si mimarea de enunturi.
Aceste consideratii au fost prilejuite de suportul tipografic al oglinzii nimanui. Despre caseta audio purtind titlul zaubersprüche und gedichte/descintece si poezii scrie alaturi, sub forma de epistola, Marius P. Weber.