OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anunţata grevă generală a bugetarilor din România a început sub semnul incertitudinilor. Nu se ştie bine ce se aştepta de la preconizatele ample manifestări sindicale, dar solidaritatea mult hăulită nu s-a realizat. Cumva în logica întîmplărilor trecutului. Frica de şefi şi de represaliile/ ameninţările transmise pe cale ierarhică a dat roade. Apoi, prudenţa din vechime a românului de a-şi păzi pepenii din propria bostănărie a prevalat asupra unei acţiuni sindicale de proporţii. Ca să ce? Să oblige un guvern să renunţe la tăierea salariilor bugetarilor cu 25% şi scurtarea pensiilor cu 15%. La toată lumea, zice-se, ca să fie cinstit. Zice-se. Dar... Şi intervin o sumedenie de „dar“-uri, unele logice, altele otrăvite, şi orice iniţiativă generoasă se năclăieşte rapid pe parcurs. Lipsa de autoritate a Guvernului s-a conjugat cu incompetenţa şi cu totala lipsă de încredere. Dacă încredere nu e, nimic nu este şi praful se alege. Şi chiar de-ar fi să cadă Guvernul, condus (prost) de un individ care tot face pe deşteptul ţîfnos (Emil Boc), ne putem întreba ce soluţii şi proiecte pot fi adoptate rapid pentru a se trece acest hop? Care nu este doar financiar – nu sînt bani, dar nu ştim unde s-au dus banii; gogoriţa lui Radu Berceanu, că salariile şi pensiile au crescut nepermis, este jenantă –, ci şi economic. Social şi, nu în ultimul rînd, politic. Se dovedeşte că o ţară nu poate fi condusă doar prin capriciile unui singur individ (Traian Băsescu) şi prin (in)competenţele Serviciilor Secrete, care-l alimentează cu informaţii despre cum merg treburile în România.

 

Existenţa unor comisii prezidenţiale care să elaboreze fel de fel de fantasmagorice strategii (comisia din care făcea parte actualul ministru al Educaţiei, Cercetării, Sportului şi Tineretului, funambulescul Daniel Funeriu, se numeşte Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Educaţiei şi Cercetării) nu face decît să încurce treburile şi să redistribuie competenţele şi responsabilităţile. Să nu uităm să precizăm, pentru lumea intelectuală din România – că tot am pomenit de acest personaj caraghios! –, domeniul de expertiză al lui Daniel Funeriu: chimia organică de sinteză, chimia supramoleculară şi ingineria structurilor peptidice. Omul a adunat nişte bani (130.000 de euro, 25.000 de dolari şi un milion de yeni japonezi, başca dividendele în valoare de 80.000 de euro, ai soţiei, din nu se ştie ce afaceri), şi acum ne vinde nouă castraveţii educaţiei şi ai cercetării. În timp ce doamna ipochimenului, ca profă de balet, adună doar 1.000 de euro, ceea ce, să recunoaştem, e cam puţin. Etc. Cu chimirul plin, ni se livrează discursuri sforăitoare despre economii, viaţă cumpătată şi modestie. Să fie la dînşii acolo, la Strasbourg. (A se scuti, cum ar veni!) Nu ştim cum de chimia livrează vieţii politice româneşti astfel de exemplare greu de găsit în alte domenii tehnice sau ştiinţifice. Revenind, gestionarea clientelară a treburilor publice şi distribuirea strict interesată a banilor publici de către guvernele ce s-au tot perindat pe la Palatul Victoria putem aprecia că au condus la situaţia actuală de fapt. Fondul şi gravitatea recentei situaţii sînt direct legate de codoşlîcurile autohtone şi de corupţia generalizată. Efectele lor au depăşit cu mult impactul crizei mondiale abătute şi asupra României. Nu se ştie bine cînd a venit şi nici cum am combătut-o.

 

O sumă enormă de decizii eronate s-a conjugat cu campaniile electorale din ultimii ani. Aşa că nu e de mirare unde sîntem, fără să ştim bine ce e de făcut. Grevele anunţate şi mişcările sindicale de protest nu vor mişca foarte tare trăinicia deciziei luate la Cotroceni. Este limpede că nu experţii în macroeconomie şi finanţe au fost consultaţi, ci o sumă de factori politici, care au decis cum e mai bine pentru clasa politică aflată la guvernare. Tot ce s-a făcut şi se face azi şi acum este doar în beneficiul unui partid de strînsură, ce a reuşit să aburească gloata electorală printr-un larg evantai de procedee. Iar acum sîntem chemaţi la solidaritate, „uniţi la greu, în cuget şi simţire“, ca să acceptăm inacceptabilul. Este greu de crezut că cineva din România poate admite tăierea pensiilor – şi aşa mici, faţă de alte state europene – sau a diferitelor forme de ajutor. De la handicapaţi şi veterani de război pînă la mame şi foşti deţinuţi politici. O uriaşă vînzoleală a fost creată – o tactică romană a lui TB de a-i învrăjbi mereu pe unii cu alţii, de tipul divide et impera – în societatea românească. Nu ştim cum vom ieşi din ea şi ce efecte va produce în viitorul imediat. Trăind doar într-un prezent extrem de agresiv, este greu de evaluat viitorul. Care nu se vede în nici un fel. Gologanii şi ambiţiile noii ciocoimi pedeliste nu ajută cu nimic societatea românească să meargă înainte. Dacă există un înainte. Sau deja ştim bine că doar trecutul este pe la noi „măreţ“? (Aflăm cu stupoare cum o jună madamă de la Ministerul Apărării este, pe mulţi parai, secretar de Stat pentru Cultul Eroilor Neamului. Să ne trăiască!) Mii de asemenea situaţii absurde, corelate între ele, fac să desluşim un tablou vesel. Şi colorat. Căci, contrar aparenţelor de revoltă şi indignare, lumea românească e veselă şi pusă pe ghiduşii. „Pinguinul“ dansat de protestatarii din Piaţa Victoriei şi show-ul produs de o nouă stea a culturii româneşti, precum cel numit „Cerebel“, ne-au lăsat un gust plăcut. Şi ne-au dat un sentiment tonic. „Nu moare calul cînd vrea cînele“, zicea ţăranul român, cu obidă, la cîrciuma satului, mai cerînd un ţoi cu ţuică. Mama ei de viaţă, dacă tot e urîtă, măcar să ne bucurăm de ea! Păi nu?