OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Textele din cartea Groapa de gunoi – din care va prezentam o selectie in aceasta pagina – au fost asezate intr-o ordine a citirii cursive, cu pauze mai lungi sau mai scurte, cu asemanari sau contraste. Am incercat sa evitam o insiruire, propunind mai degraba o inlantuire de capitole. Fotografiile si ziarele intra printre rinduri, completind sau opunindu-se textului. Ele constituie un material vizual care insoteste textul, fara a-l ilustra descriptiv decit atunci cind descrierea era necesara. Va invitam sa descoperiti povestile cautind printre pagini si poate ca, atunci cind veti incheia cautarea, veti descoperi o poveste proprie si ii veti gasi locul in carte.

Matei Caltia
Groapa de gunoi si Parcul copilului sint doua povestiri in imagini pe care fiecare le va citi dintr-o perspectiva proprie. Totusi, am tinut sa adaugam alte citeva „lecturi“ pe cit de diverse, pe atit de interesante. Am vrut prin aceasta sa largim perspectiva pe care aceste imagini o deschid in fiecare dintre noi.

Adrian Majuru
Gunoiul era salvarea. In gunoi mai gaseai cite ceva folositor, dar, mai ales, puzderia de forme, culori si mirosuri formau nu numai un peisaj unic, neintilnit nici in alimentarele goale, cit mai ales o diversitate nemaiintilnita undeva in cotidian. Colectionam ambalaje de guma de mestecat, capace de bere, etichete de tot felul, reviste Pif si Rahan, uneori timbre etc. Tiganii veneau din bunavointa la aceasta „comoara“; nu cred ca primeau vreo plata. Selectau fierul vechi de alte metale, imbracamintea, felurite vechituri, pe care le vindeau mai apoi pe te miri unde. Fascinatia gunoiului se oferea asemenea unei alternative colorate si diverse, opusa unicitatii cenusiului cotidian.

Rodica Zane
In casa, gunoiul se tinea „natur“, adica se punea intr-o galeata de plastic cu un ziar la fund, ca sa se poata desprinde mai usor si mai sigur, sa nu mai ramina nimic si sa absoarba cite ceva din lichidul scurs. Recipientele in care statea sau calatorea gunoiul – galeata, cazan, masina – aveau in comun aspectul si mirosul dizgratios. Nici pomeneala pe atunci sa puna cineva gunoiul in pungi de plastic. Punga era ceva pretios, toata lumea refolosea pungile de plastic, pe cele mai fatoase le spala si le purta pina li se stergea vopseaua sau li se rupeau minerele. O punga noua si frumoasa – cele mai cautate aveau scris pe ele Kent – era un accesoriu, uneori la fel de important ca o geanta. Si atunci cine ar fi risipit pungi pe gunoi? Galeata plina se deserta la ghena in cazane, cazanele se desertau in masini, masinile se desertau la groapa.

Mirosurile erau nelipsite din holul blocurilor, dar nimic nu depasea in intensitate miasmele care insoteau masina de gunoi. Veche si zgomotoasa, cu aspect blindat, masina de gunoi avea un fel de mister, care nu interesa insa pe nimeni – cine ar fi vrut sa vada ce se afla in maruntaiele ei?! Caci ce mai putea ramine dupa ce totul era amestecat si tocat in burta masinilor?! „Moara“ striga cel care descarca cazanul gaurit de rugina, si atunci soferul dadea drumul la un dispozitiv de macinat care facea un zgomot infernal, cu scrisnituri ascutite, si producea un lichid viscos. Aerul strazii era otravit ore bune, iar lichidul lasa o urma de nesters pe asfalt.

Mircea Cartarescu
Imediat dupa repartitie, in vara goala si uriasa care a urmat, m-am dus sa-mi vad scoala. N-o sa uit niciodata drumul ala, facut seara tirziu, cu tramvaie ce mergeau ca dupa dric, leganindu-se si clopotind din rasputeri. L-am luat pe 24 din statie de la Tunari, am trecut pe linga Circ, pe la Grozovici (unde tata lucrase cindva la Atelierele ITB), prin fata cinematografului Floreasca, unde mergeam sa-l vad pe Winnetou, pe la Lizeanu („Lizianu