In chestiunea cu „decesul Aliantei“, conflictul PNL-PD, disputa Tariceanu-Basescu s.a.m.d., a incerca sa dam dreptate uneia dintre parti este lipsit de sens. Esecul constructiei lor politice le apartine intr-o proportie perfect egala. Nici unul dintre vechii parteneri nu a incercat sa-l trateze pe celalalt in mod sincer, macar o data, fara sa incerce sa sunteze, sa traga spuza pe turta sa. Proiecte concrete de guvernare nu au avut loc la modul serios in nici unul dintre sectoarele guvernarii, fie ca a fost controlat de liberali sau de democrati.
Iar daca ei spun ca au existat inseamna ca mint, caci de comunicat nu ne-au comunicat mai nimic in afara de replici pline de venin sau ironii ieftine à la Crin Antonescu sau Radu Berceanu. Iar daca aplici vreo politica publica si te lauzi ca ai avut succes cu ea, in conditiile vietii politice sufocate de conflictele de azi, atunci in mod clar minti: nici o politica nu poate avea succes sau macar exista, daca cetatenii nu stiu de ea si daca nu are si sprijinul acestora.
Asa ca, daca vreunul dintre aceste partide va indrazni (si va indrazni sigur!) sa croseteze cine stie ce rezultate pozitive ale guvernarii in preajma urmatoarei campanii electorale, nu poate primi decit un „hai sictir!“ enervat, noi stim mai bine. Acum nu mai putem spera decit sa continue criza politica, sa se mai ascuta, daca se mai poate ascuti ceva, sa se sparga odata buboiul si sa ajungem numaidecit la alegeri anticipate. Este singura sansa pe care o mai avem inainte ca inconstientii nostri politicieni sa faca mai mult rau decit au facut deja. Avem nevoie de guvernare si de proiecte. Ziarele serioase, publicatiile specializate in diferite arii ale economiei sau administratiei, forumurile de discutii pe Internet, reclama, proiectele, politicile, guvernarea in domeniile lor spera la ceva initiative, dar nu primesc decit indiferenta ciufutilor politicieni ai zilei.
Oamenii se intreaba, pe drept cuvint, ce se intimpla cu fondurile structurale, daca avem institutii care sa gestioneze eficient acele sume mari de bani. Ce s-a mai ales de reforma din sanatate a lui Nicolaescu? S-a oprit, dupa ce a infundat spitalele cu liberali? Stiati ca Ministerul Educatiei a propus spre dezbatere publica proiecte de legi – si pentru invatamintul preuniversitar, si pentru cel universitar – si ca acestea sint foarte proaste pentru ca nu schimba mai nimic, desi in acest domeniu avem nevoie de schimbare reala? Dar cu agentia de integritate ce se mai aude? Ne va regurgita Uniunea Europeana din cauza neindeplinirii celor asumate in domeniul justitiei, activind clauza de salvgardare? Dar cu investitiile in infrastructura de ce se intirzie atit de mult? Ce se intimpla prin turism? Sint demersurile Ministerului de Externe eficiente in domeniul acesta fabulospiritual?
Sau poate a finalizat Ministerul Turismului definirea politicii externe?! Este eficienta, totusi, noua politica fiscala? S-a uitat deja obiectivul asumat la inceputul anului, acela cu atingerea in 15 ani a standardului mediu de viata european? Multe sint domeniile spre care Guvernul sau macar Parlamentul nu se mai uita si nu avem loc aici pentru a le numi pe toate. Din pacate, cetateanul nu mai are, in lipsa comunicarii publice care ar trebui sa insoteasca guvernarea, un instrument la care sa se raporteze atunci cind va fi el singur cu constiinta sa in cabina de vot. Nu va putea, cit de cit obiectiv, sa spuna: da, aceasta guvernare a fost buna sau proasta.
Atunci nu-i va fi ramas decit acel demagogic „sa traiti bine“ si va vota poate in functie de cum a crezut el ca a trait in acest ciclu electoral, mai rau sau mai bine. Ceea ce nu este suficient. El a incetat a mai fi parte a unui proiect politic de modernizare a tarii din timpul lui si a incetat a mai fi scopul, asa cum i s-a tot zis, al guvernarii fata de care se simte alienat. Parafrazindu-l pe istoriograful Paul Veyne, guvernarea de azi este cunoastere mutilata: un politician nu va spune ceea ce a fost (ce anume a reprezentat cu adevarat guvernarea), ci ceea ce considera el ca a fost, in functie de apartenenta sa la putere sau la opozitie. Astfel, ceea ce se comunica despre politica ne dicteaza si intrebarile cu privire la politica.
in aceasta capcana cad cel mai adesea ziaristii ale caror intrebari sint dictate de evolutia scandalului zilnic si nu de ceea ce ar presupune, in mod real, actiunile guvernarii la al carei bun mers ar trebui sa vegheze si ei. O guvernare, decimata de scandal cel mai adesea, devine un rai al functionarilor de rang secund care, scapati de ochiul politicianului, focalizat pe faptul politic divers cotidian, isi promoveaza cele mai meschine interese si mimeaza parsiv reforme, urmarind rezultate al caror beneficiar direct si ascuns este chiar el, functionarul uitat. Presedintele este sigur pe el atunci cind spune ca Romania nu este in criza, argumentind ca institutiile functioneaza. Dar faptul ca functioneaza nu este un indicator al performantei.

