OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pepiniera de traducători, un program de top

„Nu te poţi sincroniza cu trecutul. Intri în competiţie doar cu prezentul“, au constatat reprezentanţii ICR, aşa că selecţia valorilor „exportabile“ s-a făcut în acest spirit. Dacă în anii trecuţi, propunerile veneau dinspre partea romånească, urmînd criterii valorice care, de regulă, duceau tot la canonul de panteon, (Eminescu, Coşbuc, Slavici etc.), noua echipă ICR a decis să lase selecţia la libera dorinţă a consumatorilor din străinătate. Această strategie a fost dublată de un program de formare a traducătorilor din limba română (program coordonat de Florin Bican), tineri în mare parte, cărora li s-a dat ocazia să se familiarizeze cu bursa literară de la noi şi să aleagă în cunoştinţă de cauză. Este o schimbare radicală faţă de perioade mai vechi, cînd traducerile erau făcute de români, nu de nativi, iar tirajele, mari, în ton cu încrederea în valorile neaoşe, ajungeau să zacă prăfuite prin depozite. Acum, orice editură străină care face dovada bonităţii şi vrea să publice autori români primeşte acoperirea costurilor pentru traducere, rămînînd să se ocupe, în schimb, de promovare şi de distribuţie.

„TSP“, programul de formare a traducătorilor, dublat de cel de întreţinere a celor consacraţi, se numără printre reuşitele cele mai mediatizate ale ICR. În cîţiva ani, acest program a ajuns să producă 259 de cărţi traduse, cifră care l-a îndreptăţit pe Patapievici să vorbească de o mică industrie. Mai mult, conducerea Institutului Cultural Maghiar s-a arătat dornică să importe formula. Pe lîngă acest atelier de care depinde soarta cărţilor româneşti în afara ţării, ICR a mai asigurat o serie de burse pentru „multiplicatorii culturali“: jurnalişti şi oameni cu putere de influenţă interesaţi de Romånia, care au fost încurajaţi astfel să intre în contact cu „ţesutul viu al culturii romåne“: „Nu ne-am propus să lucrăm pentru ziua de mîine, ci pentru ziua de poimîine şi pentru următorii 20 de ani“, a anunţat Patapievici, care şi-a fixat iniţiative cu bătaie mult dincolo de termenul de expirare a mandatelor de preşedinte ICR.

O instituţie decontaminată ideologic

„Am schimbat modul în care partenerii din străinătate se raportează la noi, iar percepţia s-a modificat de la an la an“, a mai amintit preşedintele, cu referire la o reuşită dintr-o întreagă serie, în care termeni-cheie ar fi reforma instituţională, vizibilitatea, legitimitatea şi decontaminarea ideologică a instituţiei pe care o conduce. Spre deosebire de începutul anilor ’90, acum nu mai există suspiciuni faţă de institutele culturale romîneşti din străinătate, a insistat Patapievici. A avut loc o adevărată decontaminare ideologică: „Am reuşit să ne prezentăm ca fiind de-ai lor“, a rezumat şi tot acum a anunţat şi decesul culturii oficiale, odinioară cap de afiş al centrelor culturale româneşti din străinătate.

Selecţia valorilor nu s-a mai făcut prin „ochelarii culturii de patrimoniu“, a precizat Patapievici, iar ICR şi-a asumat, în pofida nenumăratelor critici, o politică a neutralităţii, fie ea estetică, de grup, religioasă etc. Mai mult, ICR nu a mai fost o instituţie de omologare a culturii osificate, ci, în termenii celui care îl conduce, un „facilitator“ care a permis şi îi permite pieţei culturale romåneşti, aşa cum e ea, să intre în contact cu cele străine. Neutră în raport cu agendele de toate felurile, deschisă la preferinţele pieţelor cu care lucrează, lipsită de prejudecăţi şi mai vie ca oricînd, activitatea ICR a fost evaluată de propriul preşedinte drept „un succes major pentru societatea românească“. Un regret persistă, însă, pentru Horia-Roman Patapievici: pe cît de bine cotată este şi a fost activitatea institutului în afara ţării, pe atît e de ignorată de mass media şi de ONG-urile care ar trebui să monitorizeze activitatea instituţiilor culturale în Romînia: „Regret că exemplul ICR nu e pomenit ca model în Romånia“, s-a plåns scriitorul.

Reformă şi la EUNIC

Ajungînd apoi la preşedinţia EUNIC, pe care tocmai a predat-o, Patapievici a considerat drept cea mai mare reuşită faptul că a restructurat reţeaua într-un mod de multă vreme dorit, dar abia acum realizat. Prin negocieri intense şi multă muncă de culise, preşedintele ICR a reuşit să ajungă la consensul necesar restructurării şi să realizeze o adevărată reformă a acestei instituţii: „EUNIC este acum o reţea cu un buget durabil, cu un birou de funcţionare la Bruxelles şi cu un think tank care elaborează strategii“. Pentru a sintetiza reuşita mandatului ca preşedinte EUNIC, Patapievici a amintit că, în ce priveşte funcţionarea EUNIC, sub conducerea lui s-a trecut de la accidental la strategic: „Am fost la momentul potrivit, prezenţi cu oferta potrivită“.