OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Julia Kristeva
Geniul feminin I. Viata. Hannah Arendt sau actiunea ca nastere si ca stranietate
Traducere de Beatrice Stanciu
Postfata de Caius Dobrescu
Editura Paralela 45, Colectia „Odiseu“
Piesti Bucuresti, 2004, 280 p.

Opera autoarei, profesorului, teoreticianului, politologului si filozofului Hannah Arendt este una dintre principalele surse in studierea vietii intelectuale moderne. A patrunde in si a intelege lumea Hannei Arendt inseamna a te ciocni de catastrofele politice si morale ale secolului XX. Viata ei a trecut peste convulsiile a doua razboaie, peste revolutii si razboaie civile. A trecut prin evenimente chiar mai rele decit un razboi, timp in care a trait dezradacinarea si anihilarea identitatii. Personalitatea si fiinta i-au fost provocate dur – insa creativ, in sens individual – de vremurile in care a trait si pe care le-a numit „dark times“, a caror istorie se citeste ca o suma de orori. Instrainarea de pamintul natal si neajunsul de a se fi nascut evreica sint conditiile care au determinat gindirea politica a scriitoarei, spre care nu a avut de la inceput inclinatii naturale si pentru care nu a fost pregatita prin educatie.

- Viata si opera suprapuse
Preocupata de viata tumultoasa a controversatei scriitoare, studiindu-i in amanuntime intreaga opera, nu este intimplator ca Julia Kristeva isi alege ca prim subiect al trilogiei sale despre geniul feminin tocmai destinul Hananei Arendt. Astfel, nu e dificil de identificat ce afinitati isi va fi gasit Kristeva in acest destin. Mai important mi se pare insa de precizat ca Julia Kristeva admira si trateaza cu mare candoare si iubire pe cineva de care ar trebui in fond sa se distanteze, avind in vedere faptul ca, in intregul ei sistem de gindire, Arendt se desparte clar de psihoanaliza, pe care o neaga sau, mai indulgenta uneori, o considera inutila. Or, Kristeva prin formatie este, dincolo de teoretician si lingvist, psihoanalist, incepind chiar sa practice psihoanaliza din 1979. Sau poate tocmai acest lucru sa fi constituit provocarea ce a impins-o pe Kristeva sa se aplece asupra destinului si operei Hannei Arendt.

Poate de aceea a simtit nevoia sa o potriveasca in acel pat al lui Procust, care este geniul pentru Arendt, si pe care-l ia in deridere, postulind ca ar fi fost inventat de catre oamenii Renasterii: „frustrati de a se vedea asimilati cu roadele activitatii lor, chiar daca erau din ce in ce mai straluciti, si pe cale de a-l pierde pe Dumnezeu, ei l-au deposedat de transcendenta, transferind-o asupra celor mai buni dintre ei. [...] «geniul» este o inventie terapeutica ce ne impiedica sa murim de egalitate intr-o lume fara viata de apoi.“ Geniile pentru Kristeva sint acei oameni extraordinari, a caror viata exemplara alcatuieste ceea ce ea numeste o „biografie memorabila“. Adica acei oameni care ne obliga sa le relatam povestea vietii pentru ca aceasta pur si simplu nu poate fi disociata de descopririle lor, de inovatiile lor. Sint acei oameni care ne lasa o opera cu radacini adinci in biografia propriei lor experiente, atit de adinci incit nu le putem recepta fara a le fixa in viata autorilor lor. Pe de alta parte, dincolo de opera sau de descoperire, se afla cineva.

Acest cineva este inzestrat cu biografie, dar nu biografia este cea care ii explica unicitatea, ci „incizia istorica“ pe care impactul operelor sale o opereaza, consecintele si rezultatele acestora, prin urmare receptarea noastra. In opinia Juliei Kristeva, geniul se situeaza undeva la „intersectarea dintre caracterul lor exceptional si imprevizibila opinie a celor ce le recepteaza si le consacra.“ Interpretind de pe pozitia feministei, Kristeva arata cum femeile, neiesind din spatiu si specie, pot sa actioneze ca „singularitati novatoare si sa modifice profund conditia umana“. Femeile de exceptie platesc insa si pretul nonconformismului lor: lipsa de intelegere, dispretul si, de multe ori, chiar excluderea. Hannah Arendt si-a asumat si a platit din plin acest pret. Si tot ca o feminista, Kristeva se intreaba daca nu cumva acest dar al Hannei nu se datoreaza in cele din urma, dincolo de determinismul ontic si istoric, unui anumit tip de feminitate, atipica la personajul sau. Altfel de ce sa fi preferat Kristeva sa numeasca monografia dedicata Hannei Arendt tocmai Viata. Hannah Arendt sau actiunea ca nastere si ca stranietate, profesind clar o selectie intre temele si conceptele dezvoltate de Arendt.

In primul capitol, Viata e o povestire, Kristeva identifica drept tema fundamentala a gindirii Hannei Arendt, viata. Mai intii viata si nimic altceva, dupa o nereusita intentie de a se dedica teologiei, iar mai apoi de a se consacra studiului si deconstruirii metafizicii. Avea abia douazeci si patru de ani, cind deja il intilnise si il iubise pe Heidegger, fapt care ii va influenta permanent destinul, fie raportindu-se si lasindu-se acaparata de el, fie detasindu-se, fara sa-l nege insa niciodata. In 1933, paraseste Germania natala, pentru a scapa de Shoah prin exil. Se opreste mai intii la Paris, apoi pleca la New York, unde va obtine cetatenia americana. Acolo redacteaza cunoscutul studiu despre istoria antisemitismului si originile totalitarismului, pentru ca in cele din urma sa revina la reflectiile sale asupra vietii spiritului. Tot parcursul constituirii conceptului despre viata al Hannei Arendt Kristeva il dezvolta in paralel cu identificarea momentelor cruciale din viata acesteia.
Tema vietii este aceea care ii calauzeste permanent gindirea si pe baza careia Arendt afirma, dind dovada de mare curaj intelectual, ca nazismul si stalinismul sint cele doua fete ale aceleiasi orori, totalitarismul, deoarece „converg spre aceeasi negare a vietii“.

Stilistic, Kristeva identifica tonalitatea grava a afirmatiilor, in care furia primeste nuante ironice, tradind o mare neliniste, uneori cu „accente apocaliptice“. Mai ales atunci cind Arendt afirma ca „«raul radical» rezida in «dorinta perversa», in sensul dat de Kant, de a face «oamenii inutili»“. Omul totalitarismului distruge viata umana dupa ce a abolit sensul oricarei vieti, inclusiv pe a sa. Acest lucru Hannah Arendt il dezvolta in conceptul de «superfluitate» a vietii umane. Omul facut sa fie de prisos este locuitorul unui sistem in care pina si cei care manipuleaza cred in propria lor inutilitate la fel de mult ca si in cea a tuturor celorlalti. Acestia se constituie in mase de oameni, care nu mai actioneaza in istorie, se lasa doar manipulati si transformati in instrumente ale terorii.
Prin opozitie, Kristeva motiveaza de ce nasterea este urmatorul concept drag Hannei Arendt, in masura in care ea este unica si constituie miracolul vietii, ea este cea care salvazeaa lumea. Mai mult, Arendt va pune semnul egal intre nastere si libertate. „Libertatea aceasta este aidoma faptului ca oamenii exista fiindca se nasc, ca fiecare dintre ei este deci un nou inceput, ca incepe, intr-un anume sens, din nou o lume“.

In plan politic, Arendt da revolutiei dimensiunea libertatii, avind rolul de ruptura care anunta, de fiecare data, insa in mod provizoriu, ruptura dupa care urmeaza reinnoirea. „Experimentare a libertatii, experienta complet necunoscuta in Antichitatea greaca si romana, revolutia este «o punere la incercare a capacitatii Omului de a incepe ceva din nou»“. Gindirea politica a Hannei Arendt, nu poate fi inteleasa, dupa Kristeva, decit in masura in care tinem seama de faptul ca ea se implica in domeniul politic pentru a realiza, de fapt, cit mai bine o filozofie morala, o etica. Ea participa si adera nu la o anume religie, ideologie sau viziune politica, ci la bucuria conditiei umane: „O bucurie care, dincolo de reificarile denuntate de ea la oameni de la inceputul timpurilor si care devin tot mai amenintatoare in Istoria moderna, ii permite naratoarei sa elogieze singularitatea unui inceput, atit intr-o revolutie, cit si in simplitatea fiecarei vieti, fiecarei nasteri, fiecarei morti, fiecarei zile.“

- Cazul Eichmann
Tot in context moral, citeste si interpreteaza Kristeva controversatul portret pe care Arendt i-l face ofiterului Eichmann – pentru care a fost acuzata de antisemitism. Acesta intruchipeaza ceea ce Arendt numeste „banalitatea raului“. Politologul devine narator si creioneaza biografia unui german obisnuit, „nici slab cu duhul, nici indoctrinat, nici cinic“. Cu alte cuvinte, un om normal, si, de altfel, mediocru. Pe intreaga durata a procesului, ei i se pare ca pur si simplu el nu este capabil sa distinga binele de rau. Ca argument in plus, Arendt se serveste de limba lui Eichmann, plina de formule stereotipe, in care nu a putut identifica nici o singura fraza care sa nu fie un cliseu. Vorbea ca si cum cita din fraze invatate dinainte, sau ca si cum ar raspunde unor ordine. In fata unei asemenea lipse de personalitate si de autenticitate, Arendt isi pune, pe buna dreptate, intrebarea daca se poate vorbi de constiinta la Eichmann. Este fenomenul care a stat la baza „cristalizarii“ conditiilor socio-politice ale totalitarismului nazist, anume eradicarea gindirii la fiinta umana, aducerea ei la neputinta de a gindi singura, si astfel, docilitatea cu care se pune la dispozitia superiorilor care dau ordine.

Prin Eichmann, Arendt arata ca, fara a fi fost niste monstri sadici sau tortionari inveterati, marea majoritate a celor care au realizat nazismul impartasea aceasta „banala“ conditie de renuntare la judecata. Cu alte cuvinte, „Eichman este o ilustrare concreta a manipularii oamenilor, care este o marca a totalitarismului: fara a fi propriu-zis timpit, el da dovada de «lipsa de imaginatie»“. Kristeva identifica aici consimtirea Hannei la a defini destinul ca pe o postulare si o acceptare a binelui, in traditie evreiasca. A crede in bine ar insemna mai mult decit o aderare la gindire, ar insemna „credinta insasi in gindire“.
Exista o idee a Hannei Arendt despre problema identitatii evreului, pe care o numeste „acosmismul“ poporului evreu, privat de teritoriu si de concepte politice. Preocuparea pentru acest statut, care este un dat mai degraba, al evreitatii sale, o preocupa inca de la Berlin, unde, fiind studenta la teologie, se intreba in acelasi timp cum poate studia teologia fiind evreica.

- Potret dublu in oglinda
Anul 1933 este anul in care viata tinerei ginditoare inca se confunda cu istoria poporului sau, dar, in acelasi timp, Hannah duce existenta unei femei normale, care-si traieste pasiunile. Si nu numai ca le traieste, dar le si povesteste. Astfel Kristeva suspecteaza ca Rahel Vernhagen. La vie d’une Juive allemande à l’époque du romantisme este cartea in care aceste pasiuni si problema evreitatii sale sint marturisite pe ocolite. Abia mai tirziu vor fi incluse, printr-un amestec de negare si sublimare, in meditatia asupra conditiei umane. Astfel Rahel este proiectia Hannei insasi. Adepta infocata a vietii povestite, a biografiei, Hannah n-a scris nici autobiografie, nici roman. Astfel ca textul ei de tinerete, Rahel Vernhagen..., este singurul care se apropie de naratiune. Afirmatia pe care o face pe marginea cartii, si anume ca nu a dorit decit sa povesteasca viata Rahelei asa cum ar fi facut-o ea insasi, o tradeaza. Aceasta declaratie-introducere, este incarcata de subintelesuri.

Cartea este surprinzatoare, stufoasa, si, afirma Kristeva, plina de detalii din scrisorile si jurnalele intime ale Rahelei, pe care Arendt le preia fara ghilimele. Intre acestea, Hannah insereaza reflectii filozofice, ginduri despre viata afectiva a unei femei, despre dificultatea de a fi evreica. Astfel, eroina devine un fel de alter ego, o proiectie asa cum Hannah n-a avut posibilitatea sa fie niciodata in realitate. Nefiind autobiografie, dar nici confesiune, Kristeva o numeste un „exemplu activ“: cazul particular al Rahelei fiind pur si simplu minuit de Arendt, pentru a pune in abis atit ceea ce o apropie, cit si ceea ce o desparte pe eroina de dramaturg. Astfel, personalitatile Rahelei, evreica asimilata, sint de fapt masti ale Hannei. Pentru ea, ca si pentru Hannah Arendt, viata sa a devenit o povestire, prin reuseste sa-si metabolizeze dramele, gratie unui soi de autoanaliza stimulata de luciditatea narativa, cultivata de ea insasi. O luciditate in cautarea de sine, asa cum intilnim la insasi autoarea monografiei, Julia Kristeva.