OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În vara lui 2010, atunci cînd am călătorit în mai multe locuri din România pentru a prezenta ediţia a doua a romanului Venea din timpul diez, în timpul diverselor întîlniri, interviuri şi lansări, am avut parte de multe întrebări interesante. Întrebarea care mi-a plăcut cel mai mult a fost următoarea: ce are în comun lumea din Venea din timpul diez cu lumea din Craii de Curtea-Veche, de unde e împrumutat fragmentul de motto de pe prima pagină a romanului? Pentru cine a parcurs romanul, e clar că întrebarea aceasta atinge esenţialul. Atunci cînd am răspuns la întrebarea aceasta la Cluj, nu am avut nici o dificultate în a explica faptul că majoritatea personajelor din romanul lui Mateiu Caragiale trăiesc într-o lume a reprezentărilor eronate pe care ei şi-o zidesc, a unor minciuni pe care le reproduc odată cu fiecare scenă. Cum altfel să descrii o lume în care un proprietar de bordel îşi revendică o obîrşie nobilă? Sau în care un falsificator de testament trece drept boier de viţă veche? Or, România primei perioade a tranziţiei a manifestat semnalmente similare. Chiar dacă într-o altă eră istorică s-a schimbat culoarea locală, cadrul logic a rămas acelaşi. Toată acea confuzie a ideilor şi a valorilor şi toată perdeaua de informaţii false prezentate drept adevăruri imuabile îşi au originea într-o veche tradiţie locală a eludării realităţii. Mi-a fost uşor să explic asta în România, pentru că în acest spaţiu cultural opera lui Mateiu Caragiale e foarte bine cunoscută.

Ca să răspund unor asemenea întrebări în faţa publicului nord-american însă, ceva e esenţial diferit: referinţele nu mai erau alături de mine, ca să-mi sprijine prezentarea. Mateiu Caragiale e virtual necunoscut în America de Nord. (Debutul nord-american al Crailor de Curtea-Veche a avut loc în numărul 14 din Absinthe: New European Writing şi a fost însoţit de o prezentare scrisă de Paul Cernat.) Cît despre Tudor Arghezi sau Lucian Blaga, nici pe ajutorul lor nu puteam conta.

Dallas

Pe 21 februarie, m-am aflat la University of Texas at Dallas, unde m-am întîlnit cu studenţii de la cursul de literatură central-europeană susţinut de Sean Cotter. Studenţii erau deja familiarizaţi cu Venea din timpul diez; cursul avea planificată, de la începutul semestrului, lista de lecturi recomandate. Una dintre observaţiile cele mai interesante a venit din partea unei studente, care apoi mi-a spus că nu ştia nimic despre România. Întrebarea ei a fost dacă reacţiile exagerate şi stridente de după 1990 nu tind să creeze un cerc vicios în care să se perpetueze evoluţia întregii societăţi, de-a lungul unui posibile traiectorii etern instabile. Trebuie să recunoaştem că asta e ceea ce ne doare pe toţi cei născuţi şi crescuţi în România. Am fost realmente impresionat de observaţie. De fapt, cred că acesta fusese gîndul meu iniţial: de asta am scris această carte, pentru a atrage atenţia asupra faptului că o lume a percepţiilor exagerate are foarte multe şanse să se perpetueze, să îşi creeze propria tradiţie şi să nască un context al exagerărilor viitoare. Potenţialul de haos la care am asistat pe vremea CPUN-ului şi a primelor mineriade are toate şansele să continue la nesfîrşit, în forme diferite, dar pe o scală la fel de perdantă.

Tempe

O observaţie despre natura audienţei

Am auzit de mai multe ori că nu s-ar citi în America. Evident, asta e o prejudecată. E o piaţă foarte amplă, în care unele titluri atrag atenţia. E o piaţă a cărţii în continuă evoluţie şi transformare, o piaţă care înregistrează fiecare variaţie de interes a unui public uriaş. Pentru o literatură care nu a fost reprezentată pînă acum în America de Nord, aşa cum e literatura romånă, ai cărei clasici nu sînt cunoscuţi, care nu are puncte de sprijin pe lista lui Harold Bloom, dificultatea oricărui discurs de prezentare a unei cărţi de literatură începe cu identificarea publicului. Eu cred că cele mai mari şanse de a ne găsi potenţialii cititori se află în spaţiul universităţilor. Universităţile Americii de Nord au marele avantaj al păstrării memoriei întregii lumi. Astfel, am ales să-mi prezint romanul tradus în engleză acolo unde am ştiut că există public calificat, de specialitate, care să fie interesat fie de literatură, fie de istoria recentă a României. Nu îmi propun să prezint o lucrare dacă nu există o concordanţă între temă şi interesul audienţei. Şi spun asta, pentru că există exemple de lansări ratate ale unor scriitori de limbă literară romînă; scriitorul vine într-un loc nepotrivit, nimereşte peste o sală goală, apoi conchide: nu există interes pentru literatură. Dar oare ţi-ai făcut lecţiile dinainte? Oare te-ai pregătit pentru prezentare aşa cum trebuie? Public interesat există, dar noi trebuie să fim suficient de inteligenţi încît să ştim cum să răspundem interesului acestuia.

Fullerton

Prezentarea pe care am făcut-o în cadrul manifestării organizate sub egida programului de Studii Europene de la California State University, Fullerton, are disponibil, pe web, un videoclip şi o transcriere a dialogului. Întrucît audienţa era formată în principal din studenţi interesaţi de evenimente ale istoriei recente, şi prezentarea noastră şi-a schimbat accentul. Aici nu a mai fost vorba despre un context pur literar, ci despre istoria recentă a Romåniei. A fost nevoie să vorbesc despre contextul de idei culturale şi politice de după 1989, despre importanta schimbare aConstituţiei României din 1991 şi despre cît de mult a durat evoluţia politică a tranziţiei. Era inevitabil ca discuţia să nu evolueze spre o paralelă între evenimentele din România tranziţiei şi schimbările politice actuale din unele state mediteraneene. Mi-a plăcut foarte mult întîlnirea aceasta; mi-e foarte greu să explic de ce, dar mereu m-am simţit acasă printre istorici. Cîţiva dintre studenţi au spus: ne dorim să aflăm mai multe despre România. Pentru mine, era tot ceea ce îmi propusesem.

O idee editorială: de ce e nevoie atunci cînd prezentăm cărţi romåneşti

Acum mai bine de un an, în primăvara lui 2010, au existat mai multe discuţii între editoarea versiunii americane a romanului Venea din timpul diez, traducătorul cărţii, Alistair Ian Blyth, şi eu. Alistair a subliniat, cel dintîi, ideea unor note de subsol care să explice cîteva detalii de culoare locală. Editoarea a fost de acord şi ne-a prezentat formatul pe care editura l-ar dori, iar Alistair a redactat primele note. Aici trebuie spus că Alistair ştie enorm de multe despre cultura romånă. Faptul că a tradus aşa de multe lucrări din romånă în engleză îl transformă într-unul dintre cei mai buni traducători care au lucrat vreodată pe texte literare scrise iniţial în romånă. Alistair a redactat primele treizeci de note editoriale; ele explicau, de exemplu, cum a avut loc Unirea de la 1918, ce înseamnă 1859 în istoria politică a Romåniei moderne, cine a fost George Topîrceanu, şi aşa mai departe. Am confruntat traducerea şi am verificat şi aceste prime note. Apoi am avut cîteva sugestii suplimentare. În iunie 2010, într-una din zilele cînd mă aflam în Romånia pentru prezentarea ediţiei a doua a romanului, m-am întîlnit cu Alistair pentru o sesiune de lucru. Am discutat versiunea în engleză o zi întreagă. Ne-am gîndit cum am putea completa textul cu note care să ajute cititorul de limbă engleză să aprecieze cît mai mult conţinutul textului. Pe tot parcursul acestui efort de adaptare, am ajuns să lucrăm ca o echipă omogenă: autorul, traducătorul şi editorul de la Northwestern University Press au căzut de acord asupra fiecărei nuanţe încorporate în versiunea finală. Atunci cînd versiunea în engleză a apărut, am avut sentimentul că mă reprezintă la fel de bine ca şi versiunea în romånă, iar experienţa de a lucra cu Alistair a fost la fel de plăcută ca şi experienţa de a redacta prima versiune a cărţii cu Dan Petrescu, în vara lui 2004. Un sentiment similar m-a încercat atunci cînd am văzut versiunea în engleză a nuveleiBunicul s-a întors la franceză, pe care Sean Cotter a tradus-o pentru Absinthe – New European Writing şi care a apărut cu patru ani în urmă.

New York

Pe 28 martie, m-am aflat la Columbia University, la New York, unde am răspuns invitaţiei dnei Mona Momescu, care predă limba şi literatura română în acest prestigios program universitar. Dînsa mi-a propus cea mai interesantă structură a lansării la care am participat vreodată, o structură pe care o recomand cu toată căldura. Trei dintre studenţii interesaţi de literatura română au citit romanul şi au selectat fragmentele care le-au plăcut cel mai mult. Fiecare dintre ei a citit un fragment din carte, apoi am discutat pe marginea lor. Primul dintre fragmentele alese a fost discursul ofiţerului Filip Pop, unul dintre personajele romanului Venea din timpul diez, care face considerabile eforturi pentru a fi serios. Acel discurs are partea lui de amuzament pentru cititorul romån, pentru că amestecă o mulţime de locuri comune ale retoricii militare cu elemente ale confuziei din perioada tranziţiei. Faptul că tocmai acest pasaj i-a reţinut atenţia unui student din New York, care nu avea nici o legătură de familie cu România, şi că a citit acest pasaj zîmbind, m-a făcut să cred că, pînă la urmă, literatura română are şansa să fie înţeleasă şi să trezească interes. Dacă zîmbetul trece la traducere, atunci am reuşit. Adevărul e că şi spaţiul academic din New York e perfect pentru aşa ceva: un spaţiu cosmopolit, deschis evoluţiilor din întreaga lume, mi se pare a fi locul ideal pentru a povesti orice, inclusiv despre logica alterată din vremurile tranziţiei postcomuniste. N-aş putea încheia aceste însemnări fără a spune că am fost plăcut impresionat de susţinerea pe care Institutul Cultural Romån din New York a acordat-o prezentării de la Columbia University.

 

Volumul Coming from an Off-Key Time/ Venea din timpul diez a apărut la Northwestern University Press în 2011, traducere si note de Alistair Ian Blyth.