Mame revoltate şi micii lor purtători de pamperşi,
pensionari famelici, profesori, medici, foşti deţinuţi politici, veterani de
război. Ce au toţi aceştia în comun? Sînt victimele unor erori de comunicare.
Faptul că se regăsesc pe o curbă a foamei care ocoleşte Cotroceniul şi
Victoria, dar care a fost decisă pe axa celor două palate, este doar un detaliu
minor. Cum fără relevanţă ar fi şi minciuna groasă livrată de Putere în urmă cu
şase luni, potrivit căreia recesiunea va intra în agonie în 2010. Intelighenţia
pedelistă este nemulţumită, în principal de modul în care Guvernul a transmis
populaţiei măsurile dure din planul de austeritate. În mod ciudat, analiza de
laborator realizată de strategii PDL nu a oferit indicii despre gestiunea
catastrofală a crizei sau hălcile bugetare aruncate în ţarcul clientelei
flămînde. Dacă deruta conceptuală în care se află Executivul ar fi doar un
accident de parcurs, iar calea urmată, cea corectă, de ce a decis, totuşi,
partidul lui Traian Băsescu să amîne alegerile interne? Nu cumva evită, tactic,
să-l confirme pe Emil Boc, într-un moment în care acesta şi alţi cîţiva
miniştri cu pretenţii la poziţii în garnitura de conducere par, mai degrabă,
destinaţi unui sacrificiu ritualic, care să ostoiască setea de răzbunare a
mulţimii?
A detestat dintotdeauna orice tip de colaborare. A reuşit să
dinamiteze toate coaliţiile în care a intrat, indiferent de ponderea pe care o
deţinea în interiorul acestora şi de doctrinele de la care se revendica.
Doctrine de care este capabil să se lepede mai repede decît o fac mamele cărora
le amputează indemnizaţiile cu scutecele uzate ale bebeluşilor. S-a străduit
politiceşte şi a reuşit să rămînă singur la putere. Se poate spune astfel, în
condiţiile în care UDMR este doar invariabila din orice configuraţie
guvernamentală – o formaţiune închisă, ce nu pierde şi nu cîştigă energie
electorală şi pe care doar trecerea la unicameralism şi schimbarea radicală a
sistemului de vot ar afecta-o. Acesta este Partidul Democrat Liberal, pe sigla
căruia, alături de trandafir – nostalgia nereprimată a originii stîngiste –, ar
trebui să fie inscripţionat, cu negru, cuvîntul „Faliment“. Încolţit de moguli
şi de criză, Traian Băsescu a salvat – în opinia votanţilor pasionali şi loviţi
de cecitate – ţărişoara de Geoană, Voicu, Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc, de
ruşi şi de oligarhi, pentru a o ceda, acum, fără luptă, lui Victor Ponta. Cel
care se va duce cu ea la stînga-stînga, pentru a i-o oferi ca ofrandă
nemuritorului Ion Iliescu. Iată performanţa reformiştilor şi a anticomuniştilor
de paradă, iată chipul demachiat al pedelismului!
Nici că se putea un moment mai bun pentru comemorarea
alegerilor din 20 mai 1990. Atunci, odată cu victoria plebiscitară a lui Ion
Iliescu şi a FSN, capitalismului i s-a refuzat viza de intrare în România.
Imediat, a fost alungată şi democraţia, după ce i s-a aplicat o corecţie cu
bîte şi topoare. Acum, capitalismul este serios zdruncinat de criză, după ce a
fost constant, timp de două decenii, compromis de inovaţiile murdare ale
rechinilor autohtoni, în timp ce ţesutul democratic se dezintegrează din cauza
precarităţii instituţionale şi a lipsei de dialog. Ambele par coapte pentru o
reevacuare, iar „meritul“ le aparţine lui Traian Băsescu şi PDL.
Surd, parcă, la murmurele sociale, ideologul-şef al PDL,
Valeriu Stoica, este, în continuare, încredinţat că electoratul român este de
dreapta. O să aibă însă surpriza să constate că resentimentul, disperarea şi
foamea sînt mai disciplinate la vot decît gîndirea rece şi lucidă. Iar logica
elementară spune că mulţi dintre cei condamnaţi la sărăcie de incompetenţa
Guvernului, victime ale iluziei că România este un stat social, se vor alătura
masei constante de votanţi ai PSD. Instinctul de necrofag al acestui partid
este intact. A funcţionat perfect şi în 2000, cînd a muşcat decisiv din
cadavrul Dreptei, măcinate de lupte intestine. România a intrat într-un cerc vicios.
Traian Băsescu şi PDL nu ar fi fost posibili fără Adrian Năstase şi PSD.
Experienţa din 1996 şi, mai ales, cea din 2004 au demonstrat că de o lungă,
epuizantă şi sterilă guvernare social-democrată nu poţi scăpa decît printr-un
abject exerciţiu demagogic, care să întreacă abilitatea Stîngii de a furniza
fantasma Binelui şi care îşi dezvăluie tardiv fructul otrăvit.
PDL, autorul celei mai mari fraude ideologice
postdecembriste, se pregăteşte să deconteze ipocrizia şi populismul care i-au
guvernat ascensiunea. Îşi merită soarta cu prisosinţă. Din păcate, refuză să
parcurgă singur drumul spre iad.
zise Valeriu StoicaMircea Ordean - Vineri, 21 Mai 2010, 18:15
E valabil şi la alţii.
Nu ştiu pe ce coordonate o minte deloc proastă ajunge să spună aiureli. Nu puţin şi nu rar.
Aşa mi se pare mie.
Sînt conştient totodată că invidia de om mic (eu) e tentată să dea jos cu oricare e mai sus...
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters