Nr. 744 din 17.10.2014

Educatie
On-line - actualitate
Restituiri
Monografie
Editorial
Eveniment
Actualitate
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Studii culturale
Societate
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2004   |   Februarie   |   Numarul 208   |   Holocaustul evreilor din Romania: experimentul Transnistria

Holocaustul evreilor din Romania: experimentul Transnistria

Autor: Andrei SIPERCO | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Institutul Roman de Istorie Recenta a demarat, in urma cu citeva luni, un proiect-pilot de cercetare pe tema Holocaustului in Romania. Intr-o prima etapa, se va edita un volum de documente, unele dintre ele inedite, sub titlul Holocaust in Romania. Basarabia, Bucovina si Transnistria 1941-1942. Documentele ce vor fi publicate provin dintr-un bogat fond de microfilme donat Institutului Roman de Istorie Recenta de catre Muzeul Holocaustului din Washington (putem spune, singurul accesibil integral cercetatorilor din Romania).

Cum e si firesc, aceste surse inedite sint completate in evaluarea Holocaustului in Romania cu cele mai importante culegeri de documente publicate pina in prezent de catre Centrul de Istorie a Evreilor din Romania, de catre istoricul Jean Ancel, de catre Matatias Carp s.a., lucrari indispensabile pentru orice cercetare ce se doreste a fi serioasa si obiectiva. Rezultatele cercetarilor de pina acum confirma pe deplin concluziile studiilor si lucrarilor de specialitate publicate de istorici reputati precum Lya Benjamin si Radu Ioanid. Holocaustul a existat in Romania (inclusiv Transnistria) in toate formele sale de manifestare, exceptind lagarele de exterminare si camerele de gazare. Mai mult, majoritatea documentelor arata ca autoritatile rominesti au transformat o intreaga zona de la est de Nistru, aflata in administratia lor, intr-un imens lagar de concentrare, destinat exterminarii evreilor. Urmele lungilor convoaie plecate catre aceste tinuturi ale mortii sint greu de reconstituit, din mai multe motive – incepind cu faptul ca arhivele au fost pina nu demult blocate si sfirsind cu valurile de pasiuni care se dezlantuie atunci cind este vorba de problema Holocaustului in Romania si care nu o data au intunecat dreapta judecata a istoricului. In cele ce urmeaza, va prezentam o reconstituire, e drept, inca partiala a dimensiunilor deportarilor catre Transnistria, teritoriu in care romanii au scris, cu singe evreiesc, una dintre cele mai intunecate si nedemne pagini ale istoriei noastre nationale.

Dimensiunile deportarii evreilor din Basarabia si Bucovina la est de Nistru

In august-septembrie 1941, in Basarabia (inclusiv judetul Hotin) se aflau 6.883 evrei, iar in Bucovina de Nord 53.809 evrei. La acestia se adaugau 65.742 evrei internati in ghetouri si lagare de pe teritoriul Basarabiei: Secureni si Edineti (Hotin): 20.909; Marculesti (Soroca): 10.737; Tg. Vartajeni (Soroca): 24.000; in ghetoul Chisinau: 10.096. Totalul general al populatiei evreiesti la acea data in Basarabia si in Bucovina de Nord: 126.434. Lor li se adauga cifrele rezultate dintr-un recensamint din 6 aprilie 1941, care arata ca in Bucovina de Sud se aflau 18.141 evrei, iar in judetul Dorohoi, 11.546 (Populatia evreeasca in cifre. Memento Statistic, Congresul Mondial Evreiesc, 1945, p. 35-38). Potrivit statisticilor ulterioare, din 1942, numarul total al evreilor din aceste tinuturi fusese mai mare in toamna lui 1941: 166.251 persoane (dintre care 115.094 in Bucovina de Nord si de Sud si in judetul Dorohoi).
Citeva luni mai tirziu, situatia se schimbase. Guvernatorii Bucovinei si Basarabiei raportau, in aprilie 1942, ca pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei de Nord si de Sud si in judetul Dorohoi ramasesera, in urma deportarilor peste Nistru, in Transnistria, doar un numar de 24.250 evrei: 23.250 in Bucovina si 1.000 in Basarabia.

In mai, iunie, iulie si septembrie 1942, noi grupuri de evrei au fost evacuate spre Transnistria: din orasul si judetul Cernauti, din Dorohoi si din alte judete ale Bucovinei, 4.094 in iunie si alti 45 din Cernauti, in septembrie; 215 din Chisinau – 206 in mai si 9 in iulie (Arhiva Institutului Roman de Istorie Recenta – in continuare IRIR, Czernowitz Oblast Archives records, Reel 6; Radu Ioanid, Evreii sub regimul Antonescu, Editura Hasefer, 1998, p. 207). In total, 4.354 evrei. Prin urmare, in guvernamintul Bucovina si in guvernamintul Basarabia se mai aflau spre finele anului 1942 doar 19.896 evrei, restul de 146.355 fiind evacuati spre Transnistria (142.001 in toamna lui 1941 si alti 4.354 in 1942). Acest numar rezultat din cercetarile noastre este aproape identic cu numarul 146.423, consemnat intr-o nota scrisa de mina in septembrie 1942 de la Cabinetul Civil-Militar pentru Administratia Basarabiei, Bucovinei si Transnistriei, privind situatia evreilor deportati din Basarabia si Bucovina, publicata de istoricul Radu Ioanid. Documentul arata ca 90.334 evrei din Bucovina si 56.089 evrei din Basarabia au fost deportati in Transnistria in toamna lui 1941 si in cursul lui 1942. Nu avem posibilitatea de a analiza cum s-a ajuns la aceste cifre, care, desi difera de cifrele pe care le-am reconstituit dupa statistici si alte surse (95.983, respectiv 50.372), dau un numar total aproape identic.


Intoarceri de pe drumul mortii

E ste aproape imposibil de evaluat numarul evreilor care au murit in lagare si in ghetouri si in cursul deportarii peste Nistru, in conditiile in care nu s-a procedat la o numarare a evreilor ajunsi pe malul estic al Nistrului. Ramine faptul ca un numar de 146.355 evrei au fost deportati spre est. 142.001 evrei au ajuns in Transnistria in toamna anului 1941, fapt confirmat, in mod direct, de nota de la Cabinetul Civil-Militar pentru Administratia Basarabiei, Bucovinei si Transnistriei, citata mai sus. Trebuie spus ca diverse rapoarte ale jandarmeriei prezentau, in noiembrie-decembrie 1941, cifre diferite cu privire la numarul deportatilor (102.032 pina la 110.000), fapt care poate parea surprinzator pentru cititorul nefamiliarizat cu realitatile administratiei romanesti din trecutul mai indepartat si chiar mai apropiat. Timpul necesar pentru a intocmi o statistica, pentru a o transmite si pentru centralizarea datelor se numara in saptamini.

Aceste statistici, de la sfirsitul lui noiembrie si inceputul lui decembrie 1941, nu-i cuprindeau de fapt si pe evreii care fusesera deportati din guvernamintul Basarabia si guvernamintul Bucovina la sfirsitul lunii octombrie si in cursul lunii noiembrie 1941, de unde provine si diferenta in numararea celor deportati.
Uneori, drumul catre tinuturile mortii cunostea, pentru unii, si cale de intoarcere si, implicit, prelungirea vietii cu citeva saptamini, inainte de deportarea finala in Transnistria. In iulie 1941, trupele romane au trecut convoaie de evrei peste Nistru, pentru ca, in august 1941, trupele germane sa le treaca inapoi. Incercarea romanilor de a rezolva rapid problema evreiasca, prin impingerea evreilor din Bucovina de Nord si Basarabia peste Nistru, a esuat in urma impotrivirii germane.

Documentele publicate pina in prezent arata ca romanii au evacuat atunci peste Nistru un numar de 32.600 evrei, iar germanii au trecut inapoi 27.000-27.500. Rezulta ca un numar de 5.100-5.600 de evrei au pierit in cursul acestor operatiuni din iulie-august 1941. Potrivit documentelor, evreii care au fost returnati de catre germani au fost strinsi si internati in lagare, in special la Vartajeni, Secureni si Edinet. Cei peste 27.000 dintre cei 32.600 evrei trecuti peste Nistru de catre trupele romane au scapat atunci cu viata, dar nu datorita romanilor, ci, paradoxal, datorita germanilor. Trebuie mentionata, in acest sens, remarca pe care a facut-o la Procesul de la Nürenberg, la adresa modului de operare a romanilor, acuzatul Nosske, ofiter al Einsatzgruppe D: „Presupun ca romanii doreau sa scape de ei si sa-i trimita in teritoriul german sin zona de actiune a armatei germane – n.n.t, astfel ca noi sa trebuiasca sa-i impuscam si sa avem problema de a-i impusca. Nu am dorit sa facem treaba pentru romani“ (The Mazal Library, Nurenberg Military Tribunal, Volume IV, page 557).


Masacrele din timpul recuceririi Basarabiei si Bucovinei de Nord

Potrivit Recensamintului populatiei Regatului Romaniei din 1930, pe teritoriul ocupat de U.R.S.S. in iunie 1940 (Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herta) traiau 277.949 evrei. Potrivit analizei noastre, 194.824-196.004 evrei se aflau in Basarabia, Bucovina de Nord si de Sud si in judetul Dorohoi la momentul de inceput al conflictului in Rasarit.

Conform documentelor romanesti si rapoartelor germane si indeosebi pe baza marturiilor martorilor si ale supravietuitorilor unor masacre si executii efectuate de trupele germane si romane, un numar situat intre 23.473-24.153 evrei au fost ucisi in timpul operatiunilor de recucerire a Basarabiei si Bucovinei de Nord (dupa rapoartele Einsatzgruppen, unitatea speciala germana insarcinata cu exterminarea evreilor, marturiile si cifrele prezentate in Matatias Carp, Cartea Neagra si Radu Ioanid, Evreii sub regimul Antonescu). Dintre acestia, 11.595 au fost ucisi de unitati germane, inclusiv Einsatzgruppen si Einsatzkommando-uri, 2.265 au fost ucisi de unitati romane si germane, inclusiv Einsatzgruppen si Einsatzkommando-uri, si intre 9.613-10.293 au fost ucisi de jandarmi, militari si civili romani. Alti 5.100-5.600 de evrei au pierit in cursul operatiunilor de deportare din iulie-august 1941.
Unele surse sporesc cifra evreilor care au murit in aceasta perioada, fara un fundament clar din punct de vedere istoric. Este, de pilda, dificil de luat in considerare numarul de 10.000 de evrei care, potrivit lui Matatias Carp, ar fi fost ucisi la Chisinau la 17 iulie 1941, in momentul intrarii trupelor germane si romane in oras. Nici un document romanesc nu aminteste de acest masacru, care nu este mentionat nici in rapoartele Einsatzgruppen, insarcinate cu lichidarea evreilor si a functionarilor comunisti din teritoriile ocupate de trupele germane.

De altfel, insusi autorul citat mentioneaza: „Nu se cunoaste si nu se va cunoaste vreodata numarul exact al victimelor, dar judecind dupa numarul celor care au supravietuit pentru a fi inchisi dupa citeva zile in ghetou, se presupune ca la ocuparea orasului au fost omoriti cca. 10.000 evrei“. Unitatea germana de exterminare Einsatzgruppe B raporta, la 25 august 1941, referitor la situatia din Basarabia, la eliberarea acestui teritoriu ca: „In Chisinau, inainte de razboi, erau circa 60.000-80.000 de evrei. O mare parte dintre ei au plecat o data cu retragerea rusilor. La ocuparea orasului erau numai circa 4.000 de evrei, al caror numar a mai crescut prin imigrare. La initiativa Einsatzkommando-ului, comandantul roman al orasului a infiintat, in vechiul oras, un ghetou pentru evrei. In prezent, ghetoul cuprinde 9.000 evrei. Evreii sint organizati in grupe de munca si pusi la dispozitia diferitelor servicii germane si romane pentru curatenie si alte lucrari“ (National Archives, Southeast Region, East Point, Georgia, SUA, Roll 10, Doc. 4538, No. 153, Raport de evenimente URSS Nr. 63, 25 august 1941).


Masacrarea evreilor localnici din Transnistria

Potrivit unei statistici privind numarul evreilor evacuati din Transnistria, bazate pe raportul Guvernatorului Alexianu catre Cabinetul Civil- Militar pentru Administratia Basarabiei, Bucovinei si Transnistriei, Presedintia Consiliului de Ministri, 23 mai 1942, din judetul Tiraspol au fost evacuati si ucisi 788 evrei, din judetul Berezovca 480, din judetul Odessa 32.819, din judetul Tulcin 5.479, din judetul Ribnita 25.436, din judetul Ovidopol 23 si din judetul Ananiev 227; in total, 65.252 evrei localnici (Jean Ancel, Transnistria, Vol. III, 1998, p. 295).
In raportul inspectorului Jandarmeriei din Transnistria din 9 septembrie 1942, transmis de guvernatorul Alexianu Cabinetului Civil-Militar pentru Administratia Basarabiei, Bucovinei si Transnistriei, Presedintia Consiliului de Ministri, la 11 septembrie 1941, se arata ca din judetul Odessa disparusera (fusesera ucisi) 65.000 de evrei, din judetul Moghilev 4.000 si toti evreii din judetele Berezovca, Ananiev, Ovidopol si Oceacov (Radu Ioanid, Evreii sub regimul Antonescu, Editura Hasefer, Bucuresti, 1998, p. 275 si Jean Ancel, Transnistria, Vol. III, 1998, p. 296).

In opinia noastra, din documente rezulta ca, in perioada administratiei romanesti a Transnistriei, au pierit in total 101.000 evrei localnici: 65.000 din orasul si judetul Odessa, 4.000 din judetul Moghilev si 32.000 din judetele Ribnita, Tulcin si din restul judetelor, marea majoritate predati de autoritatile romane germanilor si ucisi de politia SS locala; alti 27.748 evrei localnici se aflau in viata in Transnistria, la 1 decembrie 1943, potrivit delegatului Comitetului International al Crucii Rosii in Romania. Un numar de aproximativ 97.000 de evrei romani au pierit in timpul recuceririi Basarabiei si Bucovinei de Nord, inainte, in timpul deportarii si in zonele de deportare, ceea ce ridica totalul victimelor Holocaustului in Romania (exclusiv zonele din care s-au operat deportari masive) si in Transnistria la aproximativ 198.000 de evrei, romani si localnici.


Holocaustul – de la istorie la exagerare

Exista autori care, pornind de la documentele si datele enumerate pe scurt mai sus, ajung la concluzii cel putin exagerate. Reprezentativ pentru exagerarile in ceea ce priveste numarul evreilor ucisi de romani in Bucovina de Nord, in Basarabia si in Transnistria este istoricul Jean Ancel, cercetator la Muzeul Yad Vashem din Ierusalim. O analiza in detaliu a erorilor si exagerarilor din lucrarea Transnistria va fi publicata in culegerea de documente pe care o pregatim, dar pina atunci se cuvine sa semnalam care este opinia sa cu privire la numarul evreilor romani deportati si ucisi in Basarabia, Bucovina si Transnistria. El sustine ca:

- 100.000 evrei romani ar fi fost ucisi in urma actiunilor de „purificare“;
- 150.000 evrei romani ar fi murit in Transnistria;
- 50.000 evrei romani erau in viata in Transnistria, in noiembrie 1943;
- 19.896 evrei romani au ramas nedeportati, in Bucovina si in Basarabia.

Total: 319.896 evrei in Basarabia, Bucovina de Nord si de Sud si judetul Dorohoi, la 22 iunie 1941, cu 5.000 mai multi decit in 1930.
Jean Ancel nu aminteste nimic despre evreii din Basarabia si Bucovina de Nord care s-au refugiat in Uniunea Sovietica, au fost executati, deportati, evacuati sau mobilizati in Armata Rosie. Despre faptele de mai sus amintesc numeroase documente si marturii din epoca, precum si numeroase lucrari consacrate Holocaustului (vezi, de exemplu: Raul Hilberg, The Destruction of the European Jews, p. 768; Radu Ioanid, Evreii sub regimul Antonescu, Editura Hasefer, Bucuresti, 1998, p. 229-230; Dov Levin, Soviet Policy Toward Rescue in Rescue Attempts during the Holocaust. Proceedings of the Second Yad Vashem International Historical Conference, Jerusalem, April 8-11, 1974, rapoartele delegatiei Comitetului International al Crucii Rosii la Bucuresti din epoca si chiar Jean Ancel, care a avansat numarul de 30.000-40.000 evrei basarabeni si bucovineni victime ale rusilor, in The Romanian Way of Solving the Jewish Problem in Bessarabia and Bukovina, June-July 1941, Yad Vashem Studies, XXIX, Ierusalim, 1988, p. 230 – etc. etc.).

Majoritatea istoricilor, si printre acestia autoritatile in domeniu, apreciaza ca in jur de 70.000-120.000 de evrei din Basarabia si Bucovina de Nord s-au refugiat in Uniunea Sovietica, au fost executati, deportati, evacuati sau mobilizati in Armata Rosie. Daca ar accepta acest fapt, ca evrei ar fi fost deportati si de sovietici, s-ar fi refugiat sau ar fi fost moblizati in Armata Rosie, istoricul Jean Ancel nu ar mai putea afirma, cum o face, nu numai prin omisiuni, dar si prin falsificarea unor date istorice, ca 100.000 de evrei din Basarabia si Bucovina de Nord au fost ucisi in decursul „purificarii pamintului strabun“ (in perioada iulie-septembrie 1941) si ca alti 150.000 de evrei din Basarabia, Bucovina de Nord si de Sud si judetul Dorohoi ar fi murit in Transnistria.

Pentru a da greutate afirmatiilor sale, Jean Ancel sustine ca acest fapt ar fi fost confirmat de catre cel care a fost reprezentantul Comitetului International al Crucii Rosii la Bucuresti, Charles Kolb (Transnistria, Vol. III, Bucuresti, 1998, p. 302-303). Desi subliniaza ca raportul original al delegatului elvetian, din 14 ianuarie 1944, se afla in posesia sa – de fapt, acest raport a fost publicat in 1998 intr-o culegere aparuta la Editura Hasefer si in orice caz poate fi consultat oricind in arhiva CICR de la Geneva –, Jean Ancel trece sub tacere faptul ca in acest raport delegatul elvetian mai mentioneaza, privitor la Basarabia: „Pina in acest moment, n-am putut obtine cifrele exacte ale celor deportati de romani si ale celor evacuati de rusi, dar pare o certitudine faptul ca ultima cifra este mai mare“ (Ecouri dintr-o epoca tulbure. Documente elvetiene 1940-1944, Editura Hasefer, 1998, Doc. 107, p. 202).

Aceasta afirmatie a fost intarita in comunicarea confidentiala din 9 februarie 1944: „Partea romana pretinde ca responsabilitatea fata de majoritatea evreilor apartine rusilor s…t. Am mari indoieli ca aceasta cifra va fi obtinuta cindva, avind in vedere reticenta guvernului rus de a da orice fel de indicii privind strainii aflati in Rusia. Este foarte probabil ca marea majoritate sa fi fost intr-adevar evacuata in cursul ocuparii de catre rusi a Bucovinei si Basarabiei, dar, in orice caz, un numar considerabil de pierderi a fost prilejuit in timpul dominatiei romane – masacre in Cernauti – 4-5.000 cf. informatii evreiesti. In Basarabia, pierderile nu sint cunoscute. Partea evreiasca pretinde ca Jandarmeria, care mergea inaintea armatelor romane, ar fi masacrat populatia evreiasca, in timp ce romanii sustin, la rindul lor, ca au gasit tara complet golita de evrei, care, temindu-se de revansa romanilor pentru actele lor ostile, ar fi parasit tara inainte de sosirea acestora“ (Ibidem, Doc. 129, p. 257).

De altfel, Jean Ancel recurge la mijloace care incalca etica si deontologia de care ar trebui sa dea dovada un istoric de talia sa. Primul ar fi utilizarea selectiva a documentelor si informatiilor si trecerea sub tacere a celor care contrazic teza avansata. Contrar bunelor obiceiuri ale majoritatii covirsitoare a istoricilor, Jean Ancel aproape ca nu face nici o trimitere la lucrarile colegilor sai intr-ale stiintei. Cu foarte rare exceptii, trimiterile sint la documentele publicate de domnia sa si la lucrarile scrise de nimeni altul decit… Jean Ancel. Singura lucrare la care se fac in mod constant trimiteri este Cartea Neagra a lui Matatias Carp, din 1947. Asa se face ca istoricul continua sa sustina, netulburat, faptul ca, in timpul deportarilor efectuate in pripa de trupele romane, in iulie-august 1941, ar fi murit 16.000 de evrei dintr-un total de 32.600 evrei impinsi peste Nistru si ca un numar de 25.000 de evrei dintre cei aflati in Basarabia in august 1941 ar fi fost ucisi in timpul deportarii peste Nistru sau imediat dupa aceea.

Manipularea datelor statistice este a doua metoda la care Ancel recurge pentru sustinerea tezei sale cu privire la numarul de evrei romani si ucraineni ucisi de romani in Transnistria. El apeleaza din plin la tabele statistice. Foarte multe sint eronate si, mai grav, ele nu sint rezultatul nestiintei sau ignorantei, ci pur si simplu reprezinta o incercare deliberata de mistificare. Cititorului neavizat, dar si istoricului care nu este specialist in fenomenul Holocaustului in Romania, ca un exemplu, ii prezentam urmatorul tabel, elocvent pentru modul de manipulare a datelor statistice:
Tabelul 8: Rapoarte noi ale comandamentului jandarmeriei sprivind deportarilet. Extras: Transnistria, Vol. III, 1998, p. 283.

Rapoarte contemporane

1941 1942 Total

Basarabia 75.525 231 75.756

Bucovina
si Dorohoi 91.845 4.290 96.135

Deportarile facute
in pripa
(supravietuitori) 16.000 - 16.000

Din Romania - 2.016 2.016

Total 183.370 6.537 189.907

In realitate, unele cifre prezentate in asa-zisele rapoarte contemporane, cel pe anul 1941 si cel privind numarul total al deportarilor efectuate in 1941 si 1942, sint rezultate in urma analizei lui Jean Ancel, care considera ca in acest tabel este consemnat „adevaratul numar“ al deportatilor.
In dreptul Basarabiei se gaseste numarul 75.525, obtinut in mod eronat, prin adaugarea, si la Basarabia, a celor 25.000 de evrei din orasul Hotin si din lagarele din judetul Hotin – in realitate 23.439, care sint deja cuprinsi in rindul celor 91.845 evrei deportati din Bucovina si Dorohoi, potrivit statisticii asupra numarului evreilor deportati de pe teritoriul Bucovinei: Cernauti, Cimpulung, Storojinet, Radauti, Hotin, Suceava si judetul Dorohoi, Guvernatorul Bucovinei catre Presedintia Consiliului de Ministri, 9 aprilie 1942 (in Jean Ancel, Transnistria, Vol. III, 1998, p. 280). In Transnistria, versiunea in limba engleza, 2003, Vol. 1, p. 519, numarul 75.525 creste, fara nici o explicatie, la 80.000.

Cit priveste numarul de 16.000 de evrei, care ar reprezenta supravietuitorii in urma deportarilor facute in pripa (in realitate au fost 27.000-27.500 supravietuitori), documentele romanesti, inclusiv unele publicate inca din 1947, consemneaza faptul ca evreii returnati de peste Nistru de catre trupele germane au fost internati in lagare. Acest numar este inscris intr-o rubrica separata, desi numarul evreilor din lagare si ghetouri este deja inclus in numarul total al evreilor deportati din Basarabia, Bucovina si Dorohoi.
In sfirsit, intr-o incercare de a demonstra ca 170.000-180.000 de evrei localnici din Transnistria ar fi fost ucisi de catre romani, Jean Ancel rotunjeste cu aproximativ 6.300 numarul evreilor ucraineni aflati in Transnistria in decembrie 1941, care erau de fapt 68.708 conform raportului S.S.I. citat (Transnistria, Vol. III, 1998, p. 292). In versiunea in limba engleza (Transnistria, 2003, Vol. 1, p. 521), documentul este folosit pentru a demonstra ca in Transnistria se aflau, in decembrie 1941, 187.845 evrei romani, dar tabelul statistic este eronat.


De la crima la stergerea urmelor ei

Manipularea istoriei nu este doar un „apanaj“ al istoricilor. Pe masura ce soarta razboiului devenea din ce in ce mai clara, autoritatile responsabile de actiunile criminale de deportare si ucidere a evreilor au inceput sa fie preocupate de ascunderea faptelor. Prezentam, mai jos, un document revelator cu privire la responsabilitatea pe care o poarta autoritatile romane din epoca pentru distrugerea unor documente, care ar fi ilustrat soarta evreilor localnici evacuati in judetul Berezovca, unde au fost ucisi de politia locala SS.

DISTRICTUL BEREZOVCA

PROCES-VERBAL
Astazi 1 Mai 1944

Noi, Colonel Leonida Popp, Prefectul Militar al Judetului Berezovca si Doctor V. Petrenciu Subprefectul judetului Berezovca,
Avind in vedere ordinul rezolutiv al D-lui Traian Herseni Directorul General al Administratiei Militare a Teritoriului dintre Nistru si Bug, prin care aproba propunerea noastra de a se arde corespondenta secreta si confidentiala a Prefecturei judetului Berezovca si a sectorului IV Administrativ Berezovca:
Constatam prin prezentul proces verbal ca s-a procedat la distrugerea prin ardere a acestei corespondente, dupa cum urmeaza:
1/. Dosar confidential pe anul 1941.
2/. „ „ „ 1942.
3/. „ „ „ 1943.
4/. „ „ „ 1944.
5/. Dosar cuprinzind „Chestiuni evre-iesti“ pe 1942,
6/. „ „ ordinele privitoare la evacuare si,
7/. Dosarul cu lucrarile referitoare la operatiunea 1111 [evacuarea administratiei si populatiei romanesti din Transnistria – n.n.].
Drept care am incheiat prezentul proces verbal, astazi, data de mai sus, in patru exemplare, dintre care unul se inainteaza Administratiei Militare a Teritoriului dintre Nistru si Bug, al doilea se anexeaza la dosarul privind lucrarile de lichidare si celelalte se iau de catre subsemnatii.

PREFECT MILITAR
Colonel (ss) Leonida Popp
SUBPREFECT
Dr. (ss) V. Petrenciu

(Arhiva IRIR, Odessa Oblast Archive records, 1941-1944, Reel 20).
Decizia de ardere a corespondentei cu caracter secret si confidential pe anii 1941-1944 a Prefecturii judetului Berezovca si a sectorului IV Administrativ Berezovca, in luna mai 1944, corespondenta care cuprindea si un Dosar Chestiuni evreiesti pe anul 1942, demonstreaza hotarirea autoritatilor romane din epoca de a distruge dovezile privind situatia evreilor din judetul Berezovca si implicit pe cele privind exterminarea evreilor care fusesera evacuati din Odessa si plasati pe raza acestui judet. Conform notei nr. 781 din 28 aprilie 1944, adresata de Districtul Berezovca Administratiei Militare a Teritoriului dintre Nistru si Bug, Serviciul de lichidare, corespondenta secreta si confidentiala fusese transportata la Bucuresti.

Nu excludem posibilitatea ca aceste dosare sa nu fi fost de fapt arse, istoria recenta sau mai indepartata consemnind cazuri in care documente destinate a fi distruse au fost pastrate spre a putea fi folosite pentru exonerarea unor fapte grave sau/si pentru negocierea unor sentinte mai blinde in cazul judecatii ori pur si simplu in scop de santaj. De altfel, o serie de dovezi intaresc aceasta din urma idee si dau posibilitatea reconstituirii unei alte pagini privind Holocaustul evreilor din Romania – cea a exterminarii populatiei evreiesti deportate din Odessa.


Soarta evreilor din Odessa evacuati in judetul Berezovca

Din documentele care au fost publicate de istoricul Jean Ancel rezulta ca evreii din Odessa, aflata sub administratie romaneasca, au fost evacuati la ordinul maresalului Ion Antonescu. Fusesera fixati pe raza judetului Berezovca si majoritatea au fost executati prin impuscare de catre membrii politiei germane SS, proveniti din satele si comunele locuite de germani. Politia germana a raportat Berlinului ca „pina la inceputul lui mai 1942, cei 28.000 evrei care au fost dusi in satele germane din Transnistria au fost exterminati“ (Transnistria, Vol. I, The Romanian Mass Murder Campaigns, Tel Aviv University, 2003, p. 317). Cum se poate explica lipsa de reactie a autoritatilor romane fata de executiile de evrei evacuati din Odessa, comise de catre politia germana SS si savirsite pe un teritoriu aflat, cel putin teoretic, sub jurisdictie romaneasca? O nota din 12 mai 1942 aducea la cunostinta maresalului Ion Antonescu faptul ca Marele Stat Major raporta despre impuscarea, de catre politisti germani, a 4.047 evrei internati in lagarele din judetul Berezovca, in 10 martie, 20, 22 si 24 aprilie (corect este 20, 22 si 24 martie) 1944 si despre arderea cadavrelor, precum si faptul ca Marele Stat Major „roaga a i se comunica, daca politistii germani pot sa aiba astfel de initiative, pe teritoriul sub administratie romaneasca“.

Din rezolutia pusa de maresal pe acest document razbate iritarea: „Nu este rolul Marelui Stat Major a se ocupa de aceste probleme. I-am mai atras atentia si pentru alte chestiuni. Am dat in aceasta privinta instructiuni d-lui Alexianu. Maresal Antonescu“. Nu se cunoaste natura acestor instructiuni, dar stim ca Mihai Antonescu, ministrul roman de externe, a amintit ca ar fi protestat in trei rinduri fata de uciderile de evrei comise de trupele SS. Nu exista documente care sa sustina ipoteza unei intelegeri intre autoritatile romane si germane in ce priveste asumarea, de catre germani, a exterminarii evreilor evacuati din Odessa. Exista insa un document care demonstreaza ca evreii impuscati de germani pe teritoriul judetului Berezovca faceau obiectul discutiilor intre autoritatile romane si conducerea politiei germane din Transnistria.

Astfel, pe agenda discutiei desfasurate la Odessa in 7 martie 1942 intre guvernatorul Alexianu si Oberführer-ul Horst Hoffmeyer, seful formatiunilor de politie germana din Transnistria, se gaseste, la punctul 5, problema evreilor impuscati la Rastad, judetul Berezovca si ale caror trupuri nu fusesera ingropate de catre germani. Ce se cunoaste este ca evreii din Odessa au fost evacuati, pe jos si in trenuri germane, de autoritatile militare romane intr-o zona din Transnistria, cu concentratie mare de colonii germane, unde au fost apoi predati la cerere politiei germane pentru a fi executati. Responsabilitatea nu incumba in primul rind posturilor de jandarmi care au permis ridicarea si executarea evreilor, ci, si in acest caz, ca si in cel al deportarii si uciderii evreilor din guvernamintul Basarabia si din guvernamintul Bucovina, celor mai inalte autoritati ale statului roman, in frunte cu maresalul Ion Antonescu. In ochii acestuia, evreii din Odessa erau vinovati atit de diversiuni in spatele frontului, prin aruncarea in aer a Comandamentului roman din acest oras, cit si de pierderile enorme suferite de armata romana in timpul asediului orasului. Dar vina lor capitala, care i-a trimis pe ei si nu pe rusii din oras la moarte, era alta: erau evrei.
_________

Nota. Multumesc colegului meu Marius Oprea, care a avut bunavointa sa ma ajute prin a da o forma jurnalistica rezultatelor cercetarilor mele de arhiva.

 
 
 
Cele mai citite articole
Ce e rău şi ce e bine
Receptarea operei lui V. Voiculescu
Pseudopolitica sau despre romanul poliţist al campaniei electorale
Recviem pentru un muzeu
BIFURCAŢII. Marile iluzii
Cele mai comentate articole
Ce e rău şi ce e bine
Receptarea operei lui V. Voiculescu
BIFURCAŢII. Marile iluzii
„Forma finală a operei este o surpriză şi pentru autorul însuşi“. Interviu cu Henry MAVRODIN
Pseudopolitica sau despre romanul poliţist al campaniei electorale
Cele mai recente comentarii
Iata cum
Viitor articol despre "Cumintenia pamantului"
expertul Cuminteniei
(cu-)adevărat circ
In curand in librarii: Epistolar II
 
Parteneri observator cultural
FILTM