OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

S-au facut multe speculatii in jurul faptului ca presedintele Romaniei a dat o interpretare originala privind Holocaustul. Nu calculele electorale sau apropierea de ideile Romaniei Mari sint cele mai grave aspecte ale gindirii politice a domnului Iliescu. In fond, presedintele statului roman a exprimat o opinie similara unui segment important al populatiei atunci cind a afirmat ca „Holocaustul nu a fost doar al populatiei evreiesti. Multi altii, intre care polonezi, au murit in mod similar“. Importanta este nu doar semnalarea unor neajunsuri in cunoasterea fenomenului, cit mai ales identificarea problemei/problemelor ce deriva dintr-o interpretare politica a istoriei. Trebuie sa intelegem ca modul in care se exprima presedintele ne priveste pe toti, ca ideile domnului Iliescu sint rezultatul unei formatii de care am beneficiat majoritatea dintre noi. Iata de ce spun ca dezbatind tema Holocaustului vom invata sa responsabilizam raportarea fiecaruia dintre noi la trecut.

Cunoasterea trecutului are, uneori, implicatii politice deosebite. Mai ales acele fapte petrecute relativ recent si despre care nici istoricii nu au fost formati sa se exprime in chip detasat. Aparuta frecvent in dezbaterile publice, tema Holocaustului – asa cum e ea inteleasa de multi concetateni – reflecta un mod original de raportare la istorie. In fapt, nici manualele alternative de istorie nu propun interpretari alternative. Cit priveste cursurile universitare, acestea arareori recupereaza segmentele neplacute ale istoriei nationale. Reforma disciplinei numita istorie lasa mult de dorit, o parte semnificativa dintre profesorii de istorie din liceu si universitati reprezentind aripa cea mai putin permeabila la limbaje, concepte si metode noi de explicare si comprehensiune a trecutului.

Nota conservatoare (in anumite cazuri, ea poate fi definita ca extrem-conservatoare) a acestui grup este intarita de insasi orientarea corpului de istorici ai Academiei Romane ce repun in discutie trecutul romanesc (vezi Istoria romanilor) in aproape aceeasi termeni ca generatiile precedente. Sa nu uitam, insa, ca in chiar sistemul de invatamint – ce isi asteapta de un deceniu si jumatate o adevarata reforma – aflam raspunsul la discrepanta dintre stiintele sociale si istorice profesate in Romania si acelea profesate in statele europene. Felul in care se discuta despre Holocaust si evrei, despre tigani si handicapati, despre bolnavi si virstnici probeaza afirmatia de mai sus. Un invatamint care priveste nepasator la selectarea formatorilor si la schimbarile sociale si politice este unul ce se situeaza inafara practicilor si nevoilor vietii cotidiene.

Imbinarea ideilor comuniste cu acelea fasciste – compararea victimelor comuniste ale fascismului cu acelea evreiesti ale nazismului ca in cazul interviului domnului Iliescu – arata un mod confuz in care se explica si se propaga ideile istorico-politice. Discutarea in mod speculativ de catre multi dintre liderii de opinie a oricarei teme indiferent de gravitatea ei ingreuneaza o data mai mult aparitia responsabilitatii fata de cuvintul rostit si fata de cititorul receptor. Atit la virf, cit si la nivelul marii mase a populatiei, orientarea democratica depinde enorm de felul in care fiecare cetatean al Romaniei isi asuma trecutul. Este limpede ca avem o problema care ne priveste pe toti si nu doar pe reprezentantii politici. O perceptie unilaterala a trecutului – asa cum adesea se manifesta in cultura romana – se poate explica prin teama de confruntare cu acesta.

Cred ca dezbaterea privind Holocaustul – ca si aceea privind Gulagul, cu toate diferentele factologice si nuantele continute de termenii-cheie – se adreseaza deopotriva omului de cultura, cercetatorului, educatorului, jurnalistului, profesorului, politicianului, ca si marelui public. Confuziile in genul aceleia semnata de presedintele Romaniei nu sint singulare. Ele isi au originea in felul particular in care intelectualul roman a inteles ca trebuie sa se raporteze la istorie si, indeosebi, la istoria propriei colectivitati. Alteori, in felul particular in care acelasi om instruit a considerat ca se poate referi – distanta ori apropia – la fiinta denumita generic minoritar. Daca am in vedere semnificatiile ambigue atribuite termenului de roman (de exemplu, identificarea lui cu acela de neam, de popor si/sau de natiune) voi spune ca limbajul politic si juridic continua sa fie unul imprecis.

In acest caz, observam ca denaturarea faptelor si a semnificatiilor lor nu numai ca este posibila, dar ea devine instrumentul principal al unui discurs ininteligibil.
Nu e lipsit de interes sa exemplific observatia de mai sus, comparind modul de a pune problema al unui intelectual reprezentativ cu acela al presedintelui statului. Daca domnul Liiceanu s-a considerat frate „intru“ suferinta cu Sebastian, de ce sa nu admitem ca domnul Iliescu descopera similaritati intre conditia evreului in timpul razboiului si aceea a parintelui Domniei Sale? Vedem ca, in fapt, confuziile ideologice se inrudesc si ele apar in sfera politicului de indata ce nu sint clarificate in sfera stiintei si culturii. Amalgamarea propriei suferinte cu aceea a unei intregi comunitati in cel dintii caz sau suprapunerea conditiei de comunist prigonit ori ucis pe motive ideologice cu aceea de evreu discriminat pentru o presupusa ori reala apartenenta religioasa dobindita in familie in cel de-al doilea caz arata cit de necesare sint clarificarile conceptuale, analizele si interpretarile rational-critice asupra trecutului imediat.

In sfirsit, pentru o reforma romaneasca a culturii si a invatamintului care sa contribuie la constientizarea dramelor trecutului voi spune ca Holocaustul nu a insemnat doar camerele de gazare de la Auschwitz, ci si rezervatiile pregatite de Hitler si aliatii sai pentru alte modalitati de exterminare. Transnistria se numara intre aceste rezervatii. Cele 102 colonii infiintate in amintita regiune de catre administratia romaneasca in timpul regimului Antonescu probeaza participarea guvernului roman la actul de exterminare in masa. Numarul celor disparuti acolo in conditii extrem de umilitoare nu poate fi trecut sub tacere. In sala rememorarii din Muzeul Holocaustului din Washington, D.C., numele Transnistria este asezat alaturi de acelea ale lagarelor de trista celebritate de la Auschwitz, Majdanek, Belzec, Bergen-Belsen, Dachau, Babi Yar. Chiar daca metoda de eliminare practicata de dictatorul roman nu este comparabila cu aceea a nazistilor, practicile antonesciene au generat omucideri in masa in temeiul principiilor rasiste citate. Transnistria este numele care defineste atat intentionalitatea regimului fascist din Romania, cat si problema mortii
propriu-zise decretate de el.

Potrivit lui Karl Popper „ideologia nazista n-ar fi fost posibila daca filozofii germani (este vorba despre clasicii filozofiei germane, n.m.,V.N.) ar fi stiut ce este aceea responsabilitatea intelectuala. Insa pentru ei aceasta era ceva complet necunoscut. Sarcina lor era aceea de a vorbi ininteligibil si de a face impresie. Asa au fost educati si, in consecinta, aceasta este sarcina pe care au indeplinit-o“. O asemenea observatie a socat opinia publica germana. Ea a fost menita sa puna pe ginduri pe toti aceia (ea se adresa universitarilor, dar poate fi extinsa la toate categoriile de oamneni instruiti) obisnuiti sa speculeze la infinit in limbaje doar de ei intelese. E acesta un argument temeinic spre a conchide ca a face politica presupune, in primul rind, responsabilitate intelectuala.