Cu 11 ani
înainte de moarte, în 1972, Tennessee Williams primeşte propunerea de a-şi
scrie memoriile: „Trebuie să recunosc, în faţa dumneavoastră, că am acceptat
să-mi scriu Memoriile din raţiuni mercenare. În realitate, este prima dintre
scrierile mele pe care am întreprins-o cu gîndul la un profit material. Dar, trebuie
să adaug că, îndată ce am început să scriu, am uitat de latura materială şi
m-am simţit din ce în ce mai plăcut implicat în această nouă formă,
nedisimulată, de autorevelaţie“. Scrie la aceste Memorii timp de trei ani şi le
publică în 1975. Ele ajung în limba română abia acum, publicate la Editura
Minerva, în excelenta traducere realizată de Antoaneta Ralian. Constatăm, din
nou şi cu aceeaşi plăcere, ritmul de traduceri pe care îl menţine doamna
Ralian: două cărţi pe an. În 2009, a tradus Bărbatul de la gară de Jennifer
Johnston, pentru Humanitas Fiction, un roman despre o Irlandă unde istoria se
strecoară insidios în vieţile oamenilor dezabuzaţi anulînd firimiturile de
iubire. Apoi a tradus Memoriile lui Tennessee Williams, despre care vom scrie
mai departe, dar a şi scris, ca bonus, acea „bijuterie“ din antologia Prima mea
dezamăgire în dragoste, de la Editura Art, unde Antoaneta Ralian – poate cu cel
mai bun text din volum – relatează despre întîlnirea, de la 9 ani, cu Sandu R,
cînd scrijeleşte în jurnalul de copilă acel delicios „mi-l place“.
Memorii
ale unui bătrîn crocodil oferă un Tennessee Williams care n-are nici o plasă de
siguranţă. Nu îşi pune măşti, nu se livrează superficial şi impozant. Marile
sale succese din teatru, unele ecranizate (Menajeria de sticlă – 1944, Un
tramvai numit dorinţă – 1947, Vară şi fum – 1948, Pisica pe acoperişul
fierbinte – 1955, Noaptea Iguanei – 1961) îi provoacă mai degrabă constatări
amare: fie piesa nu prinde la public, fie actorii nu sînt toţi în rol, fie cronicarii
îl desfiinţează. Sînt, mai degrabă, prietenii şi întîlniri miraculoase, cu
Marlon Brando, cu Jessica Tandy – minunată în rolul lui Blanche DuBois, din Un
tramvai…, cu Anna Magnani, cu Elia Kazan. Memoriile par să adune toată
disperarea lumii, tot purgatoriul pe care scriitorul american e nevoit să-l
străbată (mai ales în anii ’60, „epoca pietrificată“, cînd o serie neagră de
eşecuri în teatru este completată de depresie şi de incapacitatea de a vorbi cu
oamenii).
Cînd a
început să-şi scrie Memoriile, Tennessee Williams avea 61 de ani. Îşi pune, cum
se spune, sufletul pe tavă, nu eludează nici un aspect al controversatei sale
existenţe. Acceptă să vorbească de eşecurile carierei sale, de incertitudinile
care l-au urmărit permanent, îşi aminteşte de spectacolele în care a fost
ovaţionat, dar şi de căderile dezastruoase, nu face teorii despre piesele sale
de teatru, convins că o asemenea scriere ar fi „fastidioasă“. Îşi povesteşte
viaţa, are repulsie de o evoluţie subsumată termenului de „carieră“. Nu-şi sanctifică
mama, îşi priveşte sora, care are accese de paranoia, nu doar cu îngăduinţă sau
cu milă. Aş spune că relaţia cu sora sa, Rose, este dincolo de milă (deşi mila
este un sentiment înălţător, e apanajul celor puternici). Între Tennessee şi
Rose, între frate şi soră, se creează o stare de susţinere reciprocă, Tennessee
are nevoie de sora sa, cu accesele ei de furie şi de rîs clocotitor. Fratele
nu-şi priveşte sora ca pe o damnată, nici ca pe o bolnavă incurabilă, ci ca pe
o fiinţă egală; cei doi îşi susţin fragilitatea.
Homosexualitate
şi
poveşti de iubire
Multe
consemnări sînt despre homosexualitatea sa. În general, homosexualitatea lui
Tennessee Williams n-are nimic dizgraţios, respingător, blamabil. Într-o epocă
destul de puritană, Tennessee Williams îşi prezintă homosexualitatea ca pe o
reacţie normală, de îndrăgostire între doi parteneri de acelaşi sex. Aşa cum
scrie Tennesssee Williams, putem accepta şi înţelege „emoţia iubirii, care
transfigurează actul în ceva de dincolo de el“. Chiar şi cînd îşi prezintă
legăturile pasagere, Tennessse Willliams le empatizează cu cititorul: „Băiatul
talentat, al cărui nume trebuie să-l omit, a început să doarmă la mine de
cîteva ori pe săptămînă. După cum cred că v-aţi dat seama, eu mă îndrăgostesc
foarte uşor, cu atît mai uşor cu cît obiectul dragoastei mele este un tînăr
cald, permisiv, «o eternă bucurie»“. Nu mai vorbim de îndelunga relaţie, de 14
ani, cu Frankie Merlo, care moare de cancer, iar Tennessse Williams este
martorul sfîşierii fizice şi lăuntrice a partenerului: „S-a dus imediat la un
medic din Kaz West, i s-a făcut o radiografie şi i s-a descoperit zona
întunecată a plămînului. M-am simţit copleşit de remuşcări. Nu-mi dădusem seama
că, în tot acest timp nenorocit, fusesem la fel de îndrăgostit de Frankie, ca
la început“.
Crezul
artistic
În opinia
lui Tennessee Williams, viaţa sa merită povestită pentru că se intersectează
mereu cu nebunia, instabilitatea psihică şi alcoolismul. Rezistenţa în faţa
brutalităţii vieţii, care îl zdruncină,se obţine printr-o viaţă arzîndă, o viaţă de înfometat de dragoste şi
dorinţă, o viaţă paroxistică. Crezul său artistic este să scrii mereu şi
sănu iei în seamă dulceagul, zonele
călduţe, să ai o viaţă de acţiune, nu de aşteptare: „Ce înseamnă să fii
scriitor? [...] Înseamnă un mare număr de libertăţi. Înseamnă libertatea de a
te opri cînd ai chef, de a te duce mai departe unde şi cînd ai chef, înseamnă
să călătoreşti pe ici şi pe colo, pretutindeni, să ieşi dintr-un hotel şi să
intri în altul, să fii trist sau fericit, fără nici o obstrucţie şi fără prea
mari regrete. Înseamnă libertatea de a fi. Şi cineva a observat o dată, pe bună
dreptate: «Dacă nu poţi fi tu însuţi, la ce bun să fii altceva?» Eu nu sînt un
fervent cititor al Bibliei şi nu obişnuiesc să citez din ea, dar îmi place unul
dintre sfaturile pe care le dă: «Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este
altă fericire pentru un om supt soare decît să mănînce şi să bea şi să se
veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele
pe care i le dă Dumenzeu supt soare»“.
Cred că,
dacă în România un scriitor ar începe să povestească aşa cum face Tennessee
Willliams, şi ar mai şi publica producţiunile, primind bani pentru asta, lumea
ar fi oripilată şi l-ar trimite la ospiciu. Sau, o altă variantă, l-ar
considera un măscărici şi un filfizon, şi i-ar întoarce spatele. Pînă una-alta,
să-l citim pe Tennessee Williams în mediul acela „de spaime şi de indignări, de
suspiciuni şi de vanităţi, de apetenţe – spirituale şi carnale“. E de ajuns.
Tennessee WilliamsMarcela Hateganu - Joi, 4 Februarie 2010, 12:24
Felicitari doamnei Ralian pentru minunata traducere.
Super scriitor! Sinceritate devastatoare, farmec al naturaletii, tensiune, ovatii si ratari, succese si esecuri - toate sunt prezente la Tennessee Williams.
Iar homosexualitatea... ce minunata e homosexualitatea descrisa de dramaturgul american.
traducerea.bianca spanu - Joi, 4 Februarie 2010, 19:54
ma asteptam la mai mult curaj din partea dnei ralian . o stiam mai "perversa". prea de multe ori apar cuvintele " membru" si "regulat" pt a desemna cuvinte care in versiunea originala sunt mult mai crude. e un minus al traducerii si da lecturii o nota arhaizant-pudica . in rest e ok insa e departe de a fi excelenta .
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters