Homosexual, depresiv, neprefăcut şi scriitor

mareste font micsoreaza font tipareste pagina trimite prin email

Autor: Ovidiu ŞIMONCA

Cu 11 ani înainte de moarte, în 1972, Tennessee Williams primeşte propunerea de a-şi scrie memoriile: „Trebuie să recunosc, în faţa dumneavoastră, că am acceptat să-mi scriu Memoriile din raţiuni mercenare. În realitate, este prima dintre scrierile mele pe care am întreprins-o cu gîndul la un profit material. Dar, trebuie să adaug că, îndată ce am început să scriu, am uitat de latura materială şi m-am simţit din ce în ce mai plăcut implicat în această nouă formă, nedisimulată, de autorevelaţie“. Scrie la aceste Memorii timp de trei ani şi le publică în 1975. Ele ajung în limba română abia acum, publicate la Editura Minerva, în excelenta traducere realizată de Antoaneta Ralian. Constatăm, din nou şi cu aceeaşi plăcere, ritmul de traduceri pe care îl menţine doamna Ralian: două cărţi pe an. În 2009, a tradus Bărbatul de la gară de Jennifer Johnston, pentru Humanitas Fiction, un roman despre o Irlandă unde istoria se strecoară insidios în vieţile oamenilor dezabuzaţi anulînd firimiturile de iubire. Apoi a tradus Memoriile lui Tennessee Williams, despre care vom scrie mai departe, dar a şi scris, ca bonus, acea „bijuterie“ din antologia Prima mea dezamăgire în dragoste, de la Editura Art, unde Antoaneta Ralian – poate cu cel mai bun text din volum – relatează despre întîlnirea, de la 9 ani, cu Sandu R, cînd scrijeleşte în jurnalul de copilă acel delicios „mi-l place“.

Memorii ale unui bătrîn crocodil oferă un Tennessee Williams care n-are nici o plasă de siguranţă. Nu îşi pune măşti, nu se livrează superficial şi impozant. Marile sale succese din teatru, unele ecranizate (Menajeria de sticlă – 1944, Un tramvai numit dorinţă – 1947, Vară şi fum – 1948, Pisica pe acoperişul fierbinte – 1955, Noaptea Iguanei – 1961) îi provoacă mai degrabă constatări amare: fie piesa nu prinde la public, fie actorii nu sînt toţi în rol, fie cronicarii îl desfiinţează. Sînt, mai degrabă, prietenii şi întîlniri miraculoase, cu Marlon Brando, cu Jessica Tandy – minunată în rolul lui Blanche DuBois, din Un tramvai…, cu Anna Magnani, cu Elia Kazan. Memoriile par să adune toată disperarea lumii, tot purgatoriul pe care scriitorul american e nevoit să-l străbată (mai ales în anii ’60, „epoca pietrificată“, cînd o serie neagră de eşecuri în teatru este completată de depresie şi de incapacitatea de a vorbi cu oamenii).

Cînd a început să-şi scrie Memoriile, Tennessee Williams avea 61 de ani. Îşi pune, cum se spune, sufletul pe tavă, nu eludează nici un aspect al controversatei sale existenţe. Acceptă să vorbească de eşecurile carierei sale, de incertitudinile care l-au urmărit permanent, îşi aminteşte de spectacolele în care a fost ovaţionat, dar şi de căderile dezastruoase, nu face teorii despre piesele sale de teatru, convins că o asemenea scriere ar fi „fastidioasă“. Îşi povesteşte viaţa, are repulsie de o evoluţie subsumată termenului de „carieră“. Nu-şi sanctifică mama, îşi priveşte sora, care are accese de paranoia, nu doar cu îngăduinţă sau cu milă. Aş spune că relaţia cu sora sa, Rose, este dincolo de milă (deşi mila este un sentiment înălţător, e apanajul celor puternici). Între Tennessee şi Rose, între frate şi soră, se creează o stare de susţinere reciprocă, Tennessee are nevoie de sora sa, cu accesele ei de furie şi de rîs clocotitor. Fratele nu-şi priveşte sora ca pe o damnată, nici ca pe o bolnavă incurabilă, ci ca pe o fiinţă egală; cei doi îşi susţin fragilitatea.

Homosexualitate şi poveşti de iubire

Multe consemnări sînt despre homosexualitatea sa. În general, homosexualitatea lui Tennessee Williams n-are nimic dizgraţios, respingător, blamabil. Într-o epocă destul de puritană, Tennessee Williams îşi prezintă homosexualitatea ca pe o reacţie normală, de îndrăgostire între doi parteneri de acelaşi sex. Aşa cum scrie Tennesssee Williams, putem accepta şi înţelege „emoţia iubirii, care transfigurează actul în ceva de dincolo de el“. Chiar şi cînd îşi prezintă legăturile pasagere, Tennessse Willliams le empatizează cu cititorul: „Băiatul talentat, al cărui nume trebuie să-l omit, a început să doarmă la mine de cîteva ori pe săptămînă. După cum cred că v-aţi dat seama, eu mă îndrăgostesc foarte uşor, cu atît mai uşor cu cît obiectul dragoastei mele este un tînăr cald, permisiv, «o eternă bucurie»“. Nu mai vorbim de îndelunga relaţie, de 14 ani, cu Frankie Merlo, care moare de cancer, iar Tennessse Williams este martorul sfîşierii fizice şi lăuntrice a partenerului: „S-a dus imediat la un medic din Kaz West, i s-a făcut o radiografie şi i s-a descoperit zona întunecată a plămînului. M-am simţit copleşit de remuşcări. Nu-mi dădusem seama că, în tot acest timp nenorocit, fusesem la fel de îndrăgostit de Frankie, ca la început“.

Crezul artistic

În opinia lui Tennessee Williams, viaţa sa merită povestită pentru că se intersectează mereu cu nebunia, instabilitatea psihică şi alcoolismul. Rezistenţa în faţa brutalităţii vieţii, care îl zdruncină, se obţine printr-o viaţă arzîndă, o viaţă de înfometat de dragoste şi dorinţă, o viaţă paroxistică. Crezul său artistic este să scrii mereu şi să nu iei în seamă dulceagul, zonele călduţe, să ai o viaţă de acţiune, nu de aşteptare: „Ce înseamnă să fii scriitor? [...] Înseamnă un mare număr de libertăţi. Înseamnă libertatea de a te opri cînd ai chef, de a te duce mai departe unde şi cînd ai chef, înseamnă să călătoreşti pe ici şi pe colo, pretutindeni, să ieşi dintr-un hotel şi să intri în altul, să fii trist sau fericit, fără nici o obstrucţie şi fără prea mari regrete. Înseamnă libertatea de a fi. Şi cineva a observat o dată, pe bună dreptate: «Dacă nu poţi fi tu însuţi, la ce bun să fii altceva?» Eu nu sînt un fervent cititor al Bibliei şi nu obişnuiesc să citez din ea, dar îmi place unul dintre sfaturile pe care le dă: «Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru un om supt soare decît să mănînce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele pe care i le dă Dumenzeu supt soare»“.

Cred că, dacă în România un scriitor ar începe să povestească aşa cum face Tennessee Willliams, şi ar mai şi publica producţiunile, primind bani pentru asta, lumea ar fi oripilată şi l-ar trimite la ospiciu. Sau, o altă variantă, l-ar considera un măscărici şi un filfizon, şi i-ar întoarce spatele. Pînă una-alta, să-l citim pe Tennessee Williams în mediul acela „de spaime şi de indignări, de suspiciuni şi de vanităţi, de apetenţe – spirituale şi carnale“. E de ajuns.

Tennessee WILLIAMS

Memorii ale unui bătrîn crocodil

Traducere de Antoaneta Ralian

Editura Minerva, Bucureşti, 2009, 442 p.

Comentarii utilizatori

traducerea. bianca spanu, Joi, 4 Februarie 2010, 19:54: ma asteptam la mai mult curaj din partea dnei ralian . o stiam mai "perversa". prea de multe ori apar cuvintele " membru" si "regulat" pt a desemna cuvinte care in versiunea originala sunt mult mai crude. e un minus al traducerii si da lecturii o nota arhaizant-pudica . in rest e ok insa e departe de a fi excelenta .
Tennessee Williams Marcela Hateganu, Joi, 4 Februarie 2010, 12:24: Felicitari doamnei Ralian pentru minunata traducere.
Super scriitor! Sinceritate devastatoare, farmec al naturaletii, tensiune, ovatii si ratari, succese si esecuri - toate sunt prezente la Tennessee Williams.
Iar homosexualitatea... ce minunata e homosexualitatea descrisa de dramaturgul american.