Citeam zilele trecute un articol în
Cotidianul despre o iniţiativă parlamentară pentru modificarea
legii privind alegerile parlamentare europene şi nu-mi venea să
cred motivul. În condiţiile în care norma are destule
neajunsuri, legiuitorii social-democraţi Alexandru Mazăre şi
Eduard Martin au depus la Senat un proiect cu dedicaţie. Adică –
susţin sursele ziariştilor –, cacialmaua juridică e cu subiect
necunoscut, dar bănuit. Prigoană ar vrea să-l trimită la
Bruxelles pe fiul său Honorius. Dacă nu aş cunoaşte
profesionalismul Adrianei Duţulescu şi al colegilor ei, aş fi zis
că e un fonfleu de presă. Dar nu este.
Mărturisesc că, pe vremuri, după
implozia PNŢCD, am fost unul dintre primii care au căutat să
explice conducătorilor PD cît de importante şi cît de
cîştigătoare ar fi părăsirea Internaţionalei Socialiste
(unde PSD era deja puternic ancorat) şi aderarea la marea familie a
Popularilor Europeni, pe un loc lăsat gol de iresponsabilii
creştin-democraţi români. Ca unul care cunoşteam bine
forumul de ariergardă format la iniţiativa marilor oameni de stat
Adenauer şi de Gaulle, dar şi pe puternicii lideri de ţări – nu
de gubernii –, Pottering, van Velzen, Martens, iubitori de România,
n-am găsit înţelegere la acea vreme. Cum la noi totul se
produce cu întîrziere, pentru că, nu-i aşa?, „dă-i
românului mintea de apoi“, astăzi PD-L este membru cu
drepturi depline în cea mai puternică familie politică
europeană, ceea ce asigură tribuna necesară vocilor care să
reprezinte cu onoare interesele României.
La Bruxelles, partidele mari ale
Europei îşi trimit oameni politici reprezentativi, nume cu
rezonanţă, de obicei foşti prim-miniştri sau personalităţi care
au desăvîrşit deja un proiect naţional. Pe culoarele din
Altiero Spinelli, sediul Comisiei Europene, vezi mereu personaje care
poartă pe ele haina responsabilităţii, au alura învingătorilor,
ceva din patricianismul Romei antice plutind printre birocraţii
europeni.
Doar cei care au aplicat pentru un job
la Comisia Europeană ştiu cît de greu este să ajungi la un
interviu, darămite să te aşezi în bancă alături de
personajele care compun mituri în patriile lor. La 20 de ani,
nimeni dintr-o ţară civilizată a Europei nu visează la o astfel
de poziţie importantă. Pentru că societatea este atît de
bine construită pe sistemul că „regula e regulă“, criteriile
de performanţă sînt clare – practic, ca tînăr, nu ai
nici o şansă să ajungi în Parlamentul European. Nu sînt
teenofob, întotdeauna am crezut că cei născuţi după marea
ratare din decembrie ’89 vor putea să schimbe faţa României.
Dar de aici pînă a-l trimite pe Honorius (vă daţi seama ce
nume?) la Bruxelles e o cale lungă.
Honorius este un tînăr crescut
de un tată care a făcut bani, în timp ce alţii puneau
principiile mai presus de interesul personal. Care e problema? Nici
un bai. Să fie junele sănătos şi la pungă gros, cum ar zice
electoratul manelist şi în căutare de sex-simboluri.
Studiază, asemeni multor beizadele, în SUA. O fi vreun geniu
şi noi nu ştim? Care sînt valorile în care crede junele
Prigoană, în afară de lumea cailor putere şi de forţa
bărbătească pe care ţi-o dă iluzoriu maşina de fiţe
Lamborghini Gallardo? Cîte ecuaţii de trei simple din bagajul
politic a rezolvat Honorius pentru a putea primi biletele gratis
pentru Bruxelles? Ştie ce înseamnă subsidiaritatea,
principiul întîistătător al PPE? Sigur, veţi spune că
nici tatăl lui nu ştie. Principiile nu ţin de foame în lumea
învîrtiţilor şi a structurilor feseniste. Nu e prima
oară cînd afirm – am făcut-o de atîtea ori şi în
cărţile mele – „ferească-ne Dumnezeu de dictatura slugilor
ajunse stăpîni!“.
Honorius, încă de la botez, a
fost înzestrat cu putere. Dacă genii ale omenirii devoră
biblioteci şi-şi rup coatele prin laboratoare pentru a deveni
Honoris Causa, beizadeaua miliardarului a devenit de la naştere
eminent. Nu şi-a cîştigat prin trudă demnitatea şi onoarea,
i s-a servit încă de la botez. Tare aş vrea să cunosc
preotul care a săvîrşit ritualul şi i-a dat nou-venitului pe
lume taina sfîntă. Acum 20 de ani, România era o ţară
ieşită din feudalism şi intrată direct în capitalism.
Probabil că nu de consiliere spirituală avea nevoie tatăl de
atunci, care şi-a gîndit bine viitorul copilului.
N-am nimic cu tînărul cucernic
al Anei-Maria Prodan, nici nu mă interesează lumea lui gregară şi
plină de promiscuitate. Dar nu mai merg la vot şi asta-i îndemn
şi pe alţii să facă. Decît să alegem între Nimeni şi
Honorius, mai bine mergem pe mîna lui Nimeni şi astfel îi
dăm o şansă. Honorius are un viitor sigur în businessul
tatălui său, omul care pînă mai ieri se ocupa de gunoaie,
care a trecut printr-o scurtă perioadă de „societate civilă“,
pentru a fi astăzi mare politician, nu om politic.
PD-L este format din mulţi oameni de
valoare. Sînt multe personaje acolo care cunosc bine că
Bruxelles-ul nu e numai un nume de varză sau oraş de tripouri.
Oare ce părere au prietenii mei,
moraliştii de ieri, care compun stafful de consultanţă din
Modrogan? Ei ştiu că-i aşteaptă o vară plină de surprize şi că
vor trebui să-i facă statement-urile junelui Honorius? Oare grupul
de profesori universitari ai lui Emil Boc se va aşeza la pupitru
alături de beizadeaua trimisă să înveţe deprinderi alese
peste Ocean şi întoarsă doar cu purtări dîmboviţene?
Cunosc bine cum se comportă o echipă la guvernare. Cînd eşti
pe cai mari pînă şi dreptul îndoielii l-ai pierdut, dar
de aici şi pînă a te face şogor cu Honorius e o cale lungă.
Încă mai sper ca Honorius să fie lăsat la vatră. În
PD-L au mai rămas destui oameni cu principii.
Există cineva care doreşte ca
Honorius să reprezinte la Bruxelles cauza României?
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters