OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Vameşul francez, un roşcovan la faţă, în preajma pensiei, îmi studiază paşaportul, mă priveşte atent şi îmi spune că mama sa este originară din Orşova, şi nu scapă ocazia de a evoca călătoriile, din copilărie, la Orşova şi Turnu Severin, de prin anii ’60, dar şi amintirile de pe insula Ada Kaleh, cea înghiţită de ape. Alte vremuri!

Înainte de Paris, conductorul îmi propune să cumpăr bilete de metrou. O idee excelentă. Cum de se gîndesc unii la toate!

În gara pariziană, de Est, mă conving că am economisit cel puţin cincisprezece minute.

Pînă la Hotel Drouot nu sînt decît cîteva staţii, aşa că am suficient timp pînă la începerea licitaţiei, cu o tematică suprarealistă de artă şi literatură. O dorinţă mai veche a mea de a participa, ca martor ocular. Să nu vă imaginaţi însă că voi licita. Nici vorbă! Voi fi un simplu gură-cască.

Titlul cărţii îmi place. Cîndva, am scris, în serialul intitulat Conu Ricu, despre mersul său de felină. Dialog despre Cojan cu reprezentanta galeriei. Aflînd ca vin din România, ţine să mă informeze că există o întreagă colecţie, de 240 de lucrări (desen, guaşă, ulei), care este propusă spre vînzare. Nu cumva există o instituţie românească dornică să achiziţioneze întreaga colecţie? Entuziasm cu un profund caracter romantic. Să nu uit, sînt la Paris!

Hotel Drouot, un furnicar. Pe scări rulante, pe paliere, în săli, un du-te-vino neîntrerupt. O atmosferă vibrantă de lucru. Se discută, se comentează, se studiază cataloage, se dau telefoane, se schimbă cărţi de vizită. Drouot este o sursă de afaceri şi de existenţă pentru numeroşi oameni care nu sînt neapărat implicaţi în tranzacţii. Există galerişti, există experţi, există commissaires-priseurs, există intermediari, agenţi, colecţionari, funcţionari, şoferi şi, bineînţeles, hamali.

Calendarul licitaţiilor este absolut ameţitor şi, mai ales, deosebit de divers. Profesionalismul este la el acasă.

Care este modul de desfăşurare a licitaţiei? Are un anumit tipic?

Totul este diferit faţă de România. De altfel, ca şi ritmul licitaţiei insăşi.

Cu cîteva zile înainte, într-un alt spaţiu, la sediul firmei organizatoare, a avut loc prezentarea materialelor licitaţiei.

S-a editat, bineînţeles, un catalog elegant, in-quarto, pentru a utiliza un termen tehnic obişnuit la cărţi, de 160 de pagini, care cuprinde nici mai mult, nici mai puţin de 564 de poziţii. Internetul a funcţionat şi el din plin. În Gazette de Hotel Drouot i-au fost dedicate, în două numere consecutive, articole pe cîteva pagini.

Studiasem catalogul încă de acasă. Mi-a făcut plăcere să găsesc multe titluri de cărţi şi de periodice româneşti. Alături de acestea, o serie de lucrări de grafică şi multe cărţi de referinţă din literatura franceză modernă. Sînt prezentate, de asemenea, şi o serie de fotografii în legătură cu Fundoianu. Portretul în creion al aceluiaşi poet, filozof şi cineast, semnat de Brâncuşi, constituie o piesă-cheie a licitaţiei. De aceea, este reprodus chiar pe coperta întîi a catalogului.

Cele şaizeci de minute, jusqu’à midi, alocate vizitării, se scurg repede. O oră fierbinte. Momentul ultimelor decizii. La douăsprezece punct, uşile se-nchid.

O perioadă de reflecţie pentru cei care nu s-au hotărît încă. La două şi un sfert va începe licitaţia, programată să se desfăşoare în două după-amieze.

Vizitez alte săli care rămîn deschise. Slavă Domnului, ai de unde alege!

Îmi face plăcere să vizitez o sală, unde subiectul este zoologic. Păsările amazoniene, cu penajul colorat în cele mai fantastice nuanţe, alături de antilope africane împăiate, leoparzi, găini sau pinguini, alcătuiesc o lume care mă duce cu gîndul la Muzeul Antipa, a cărui redeschidere se lasă cam mult aşteptată.

Staff-ul de opt persoane este desfăşurat pe mai bine de şase metri, fiecare avînd un rol bine stabilit în cadrul acţiunii de licitare. Telefoane, vreo zece posturi fixe. Pe un podium, la dreapta, Maître Giquello, cu microfon lavalieră, prins la cravată, în mîna stîngă ţinînd majestuos ciocanul care marchează adjudecarea obiectului. Un tip fin, grizonat, privire de vultur, extrem de fotogenic, aproape june prim. Ochiu-i ager cuprinde sala, chiar şi atunci cînd nu priveşte spre ea. Mişcările braţelor sînt foarte expresive. Braţul drept, cu palma ţinută vertical, îndreptată spre sală, cînd se licitează din sală. Cînd se ofertează la telefon, braţul drept este îndreptat spre cei de la masă, cu palma în poziţie orizontală, sugerînd un rol protector, aproape sacerdotal.

În faţă, un alt personaj-cheie: cel care face strigarea ofertelor din sală, aşa-numitul crieur, fără un echivalent direct în română. Îl putem numi „omul care face strigările“. Mai în vîrstă decît celălalt, puţin adus de spate, mobil, extrem de vocal, cu schimbări de tonalitate nebănuite. Afectuos, prin cuvinte măiestrite, se adresează sălii. Poate fi cuceritor şi te poate determina, printr-o scurtă declaraţie, asemenea unui adevărat Romeo, să licitezi, chiar dacă nu erai pe deplin hotărît. Un adevărat spiriduş, care tot timpul circulă prin sală, din faţă în spate şi din dreapta în stînga, împărţind bunăvoinţe, dar şi un soi de mici bonuri celor care au adjudecat obiectele.

La Drouot nu se practică sistemul cartonaşelor şi nici afişajul electronic al preţului. Un semn cît de discret al mîinii, o uşoară ridicare a capului, pînă la o subtilă grimasă, sînt suficiente. Dacă ai cîştigat, personajul îţi oferă un bon sau îţi preia cardul, dîndu-l doamnelor contabile.

De multe ori, obiectele adjudecate se dau fericitului învingător direct în sală. Se vor plăti după. Sînt obişnuiţii casei, nu neapărat „greii“. Totul se petrece foarte normal. Va mai dura... puţin pînă cînd se va întîmpla aşa ceva şi la noi.

Licitaţia se desfăşoară într-un ritm trepidant. În cele aproape patru ore, trebuie parcurse 269 de puncte anunţate, aşa că sincopele trebuie evitate. Multe dintre poziţiile licitate sînt adevărate loturi cu multe subpuncte. Atmosfera, de multe ori, se încinge. Firul telefoanelor se înroşeşte. Într-un ritm extrem de alert, se licitează poziţie după poziţie, iar preţurile urcă uneori vertiginos.

Cei doi, le maître şi le crieur, sînt aşa de armonios sincronizaţi, încît de foarte multe ori alcătuiesc un adevărat duet, cu o pronunţată muzicalitate, ceea ce conferă o notă aparte, de adevărat spectacol. Dacă vreţi să-l vedeţi, o puteţi face doar la Paris. Nicăieri altundeva.

Uşile larg deschise permit accesul oricui este dornic să ia contact cu ceea ce se desfăşoară în sală. Arunc o privire fugară: personaje interesante, colecţionari vechi, profund cunoscători în materie. Recunosc pe cîţiva.

Există mulţi tineri, evident preocupaţi de mersul licitaţiei. Se vede clar că sînt buni cunoscători şi, ceea ce mă miră, este faptul că sînt chiar cumpărători.

Publicul este numeros. Nimeni nu este la patru ace. Fiecare cu ţinuta normală, de lucru, de oraş, de cumpărături, dacă vreţi. Prezenţa cea mai elegantă, fără a fi deloc subiectiv, mi se pare cea a unui compatriot.

Obiectul este prezentat clasic. Tehnologia modernă nu face parte din recuzită.

Licitaţia unui obiect produce, de mai multe ori, dispute pasionale, chiar crîncene, dar şi cumplite deziluzii. De ce?

Colecţionarii, negustorii, simplii amatori se angrenează într-o aprigă dispută, iar în final se pot afla într-o situaţie complet nouă.

Să mă explic: poţi cîştiga o licitaţie, dar poţi să nu obţii obiectul. Cum este posibil?

După ultima etapă, o instituţie a statului francez (muzeu, colecţie, bibliotecă, arhivă), printr-un reprezentant al său, poate să invoce dreptul de preempţiune, rostind simplu numele instituţiei, aşa cum mi-a fost dat să aud: Bibliothèque Nationale sau Bibliothèque Kandinsky (biblioteca de documentare a Centrului Pompidou).

Conform legilor statului francez, instituţiile culturale franceze îşi pot exercita dreptul de preempţiune, dar numai la preţul maxim realizat în sală.

Bucurie mare pentru un român aflat în sală să vadă că, alături de Apollinaire, Aragon, Artaud, Cocteau, Éluard, Breton, Matta, Man Ray, Dali, Michaux, Goll, Rigaut, Duchamp şi mulţi alţii, figurează la loc de cinste, pe mai multe poziţii, Constantin Brâncuşi, care, în afara portretului lui Fundoianu, are fotografii de excepţie, imortalizînd sculpturile din atelierul său parizian.

Pe lîngă acesta, un alt reprezentant al culturii noastre, Victor Brauner, este prezent ca ilustrator. Partida Brauner se deschide cu seria completă a celor 28 de cărţi ilustrate de el, apărute în România sau în Franţa, între anii 1923 şi 1962. Toate tomurile sînt, bineînţeles, într-o stare impecabilă şi sînt prezentate cu învelitori transparente de protecţie. Alături de cărţi, sînt şi publicaţii cuprinzînd ilustraţiile artistului (de exemplu Opinia Publică, Adam, Pinguinul). De asemenea, figurează unicate ca, de exemplu, portretele desenate ale poeţilor Ilarie Voronca şi Claude Sernet.

Al patrulea capitol important al licitaţiei este cel dedicat lui Jacques Rigaut, în care o serie de manuscrise de o mare importanţă pentru cultura franceză au suscitat un viu interes, şi preempţiunea a jucat aici un rol de primă mărime.

La sfîrşit de licitaţie, cu satisfacţie constat că avangarda românească nu numai că a fost bine reprezentată, dar s-a şi vîndut cu brio. A cîştigat noi adepţi şi a suscitat un interes cu totul deosebit, judecînd după impresionantul procent de vînzări.

Prin Brâncuşi, Brauner şi Fondane, avangarda românească a mai făcut un pas în marea familie a avangardei europene. Este un loc pe care-l merită cu prisosinţă.