OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In luna octombrie, spectacolul De ce fierbe copilul in mamaliga a fost prezent la Festivalul International de Teatru „Journeés Théatrales de Carthage“. Despre narghilea, pisici impaiate si arome exotice ne spune citeva cuvinte regizorul Radu Afrim.


Ada M. si Toni Z. trageau la narghilea de vreo 2 h in cafeneaua din labirintul-bazar din orasul vechi. Le-am rugat sa se halucineze putin ca sa putem scrie scenariului colectiv la Kinky ZoOne (episodul 2). Actiunea se muta din Bora Bora in Tunis. Sintem specialisti in Tunis. Eu nu mai puteam face fata sedintelor aromate (mi se facuse rau de la prima repriza) si, de altfel, dorisem sa-mi petrec dupa-amiaza la Hammam (o placere pe care am descoperit-o in Trabzonia). In drumul de seara, fetele se indreptau spre cafeneaua lor (se spune ca, in ultima seara, chelnerul-sef i-ar fi dat Antoanetei Z. doua cutii mari pline cu baclavale, din care s-a infruptat (si) Pavel B. Dar cine mai poate sti daca acesta e adevarul! Asta s-a intimplat in octombrie, cind in Tunis era primavara). Asadar, in drumul prin suk spre shushi, am vazut o pisica deosebit de dragalasa si cuminte care-si fixase privirea pe mine. I-am aratat-o actorului Ionel M., care mi-a spus sa ma grabesc ca i se face rau de la pisica. Cum asa?, zic eu. Tu nu vezi, Afrime, ca pisica e impaiata?, zice el. M-am intors in secret si am observat ca pisica avea capul incredibil de mic, mecla turtita si mai plata decit mi-a fost dat sa vad la restul pisicilor ce populau cu succes incontestabil Tunisul.

Fiecare baiat de bazar tinea in brate cite o pisica vie sau doua, dupa posibilitati. Un singur catel am vazut in Tunis. Si el, izgonit in Tunisul occidental, in partea franceza. Am dorit sa cumpar pisica impaiata cu 25 de dinari (era foarte negociabila pisica). M-am gindit insa ca dependenta de o pisica impaiata e trista, ca orice dependenta. Si apoi, stii cum e, intii vrei o pisica, apoi una si inca una... Si totusi, era bine sa le fi avut. In Romania nu impaiaza nimeni pisici. Cred. Mi-as fi facut un spectacol plin de pisici impaiate cu sac pentru excremente la cur. Spectacolul ar fi avut loc pe o scena nationala. Si aceste pisici sa recite din off (pentru ca gura lor e cusuta cu mare mestesug) texte din cronicile unor cronicarese romanesti de teatru care, de cind mi-au vazut cele 3 surori in festival, ma asteapta pe la colturi sa-mi dea cu poseta in cap. In schimb, la colturile Tunisului, ma asteptau mari placeri si bucurii... dar sa revin la Gide (cel din textul pe care nu-l voi putea scrie): „Tunis. In tot azurul, doar atita alb cit trebuie pentru o vela si verde cit trebuie pentru umbra ei in apa“ (Nourritures Terrestres).

Cu fetele de la narghilea nu se mai putea comunica. Stateau rezemate de faianta colorata cu flori mici si cintau de dupa urechi un ray algerian. Mi-am cumparat si eu o k7. O ascult cind scriu rindurile astea. Melodiile si aromele din camera sint paradisurile mele artificiale. In noiembrie. Luna mortilor. Luna prietenilor mei morti. Mircea Zaciu mi-a scris pe spatele unei vederi: „aici, desertul meu interior intilneste desertul pur si simplu“. Scrisoarea era trimisa din Hammamet. Tunisia. Au trecut niste ani pina am ajuns acolo, ca sa vad ca Hammamet nu e in desert, ci la Mediterana. Si ca e nevoie de ceva tristete ca sa confunzi o statiune de la mare cu desertul. In rest, am pastrat din Tunis: sidi bou said, café metouia zmen toujours heureux de vous servir serveur khaled coiffeur de la jeunesse porti &usi de lemn albastru ceruleum cartaginoiseries golf royal hotel pielarul mekki café astrakan hanni from damaskus baia innourata in mediterana lady mackbeth era madonna cea din like a virgin in orgii cu cowboy-evrei anour brahem artist emerit.

Copilul din mamaliga a fost hors-concours, dar cu full &hot audience. Monolog final in franceza pentru impresie (point gagné). Lume araba savurind coliva ortodoxa a Adrianei T. Trebuie sa ma intorc in Tunis. As vrea sa-ti scriu ceva cu literele lor, celor de acolo, dar cum o s-o publicati in ziar! Am zimbit cind Riddha Bahroumi, vinzatorul de fructe dulci de cactus, si-a scris adresa pe o bucata de hirtie cu literele noastre, cei de aici. Intorcea foaia ritualic dupa fiecare litera, gindea fiecare cifra. Asa a vrut el, sa-mi lase adresa. N-avea email. Nici el, nici altii. Rimbaud nu s-a mai intors din Abyssinia. Afrim s-a intors din Tunis direct in Ploiesti, sa termine spectacolul Nevrozele sexuale ale parintilor nostri. Asa e el, mai masochist, mai vrea o poseta in cap in Amzei, colt cu Calea Victoriei. Sau aiurea. Numai sa fie in Romania!

Noiembrie 2003