OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Abia in timpul focurilor de artificii, de dupa festivitatea de decernare a premiilor, am gasit cheia editiei a treia a International Independent Film Festival Anonimul (14-19 august crt.). Din fondul muzical celebru pe care se produceau minunile pirotehnice, deasupra uriasului ecran din campingul Satului Filmului, razbateau in laitmotiv, cu decibelii la maxim ai unei bucurii totusi reflexive, cuvintele allegria si tristezza. Acompaniamentul muzical fusese ales personal de patronul firmei Anonimul, dl Sorin Marin, care a regizat din umbra festivitatea, cu discretia-i caracteristica. Si-a recunoscut functia secreta doar in aparteu, la despartire, pe pontonul de plecare a navei fluviale cu care urma sa incepem prima etapa a calatoriei inverse, de 11 ore in cap, de la Sfintu Gheorghe-Delta la Bucuresti.

- Cea mai binefacatoare investitie privata
„Am invins!“ a fost exclamatia retorica, autoparodiata, cu zimbetul de rigoare, de presedintele festivalului, Marcel Iures, de pe podiumul ultimei festivitati. Cum explicase reputatul actor, de pe acelasi podium, inca din cuvintul inaugural – cind a sustinut aceeasi inductie victorioasa, in compania directoarei festivalului, Miruna Micu Berescu – victoria, pariul cistigat au constat in insasi accederea la a treia editie a festivalului filmic din Delta. Festival pentru care fundatia lui Sorin Marin a construit locatia neverosimil izbutita a unui Sat al Filmului, complexul celor patru sali de proiectie in miniatura, cu vilele si dotarile conexe, cu transportul anual la fata locului a aproximativ 150 de invitati din tara si din strainatate. Toate acestea ca prime date ale unei opere, pina la ora de fata cea mai binefacatoare intruziune a unui investitor privat in destinele filmului romanesc.

in timp ce antecedentele unor prodigiosi constructori de noi studiouri si de multiplexuri cu sali de proiectie ultraperformante tehnologic, in Bucuresti si in preajma, ramin deocamdata afaceri strict comerciale, cu minime (daca nu nule sau pervertite) implicatii in productia proprie de filme, IIFF Anonimul a urmat drumul deschis de TIFF-ul de la Cluj, angajindu-se in schimbarea conditiei existentiale a cineastului roman, intr-un punct nevralgic, fundamental viciat de mostenirea „epocii de aur“ si de mediocratia in functie in toate verigile cinematografiei publice actuale: sistemul competitiv si concurential, intins de la concursurile de proiecte de la CNC pina la modul cum se acorda premiile la UCIN, UARF s.a.m.d., pina la mascarada proximei editii a unui festival anual „al Marii Negre“, organizat la Constanta-Mamaia de alta oficina din sistem – o fictiva „uniune a producatorilor“, aservita mafiei tutelare.
Oricite falseturi, pe alocuri voit-autoironice, am resimtit uneori in seductia optimista a intreprinzatorilor de la Sfintu Gheorghe-Delta, ele s-au inscris mai toate in linia unei bravade legitime fata de inertiile dominante ale contextului. Desi – intre allegria si tristezza – cadrul si prilejurile optime oferite de antreprenori n-au putut fi automat garantii asijderea pentru formatarea profesionista a tuturor punctelor din ambitiosul program, momentan cu destule imparitati.

- O selectie admirabila si un Palmares anapoda
Ca si precedentele doua, dar mai omogena in sectiunea competitiva a lungmetrajelor, a treia batalie din razboiul in surdina al IIFF Anonimul cu sistemului local nereformat a fost cistigata gratie rolului atribuit criticii de specialitate in intocmirea selectiei de filme pentru concurs, de data asta nu prin echipe de critici, ci printr-un selectioner unic: Alex. Leo Serban. Judecind dupa modul cum s-a configurat anul acesta sectiunea lungmetrajelor (pe care m-am ambitionat s-o vad integral, tocmai pentru a ma pronunta comparativ in cunostinta de cauza), solutia aceasta se vadeste mult mai buna. E un cistig care s-ar cere permanentizat, in aceeasi personalizare nominala (in formula mai difuza a anilor trecuti, am asistat printre altele la bizareria prin care nu stiu ce voce de jurat/a virtual/a a dus la omiterea din competitie a filmului Moartea domnului Lazarescu). Mai ales redusa la 7 titluri, cu temeritatea competenta si marca indubitabile ale lui Alex. Leo Serban, e infinit preferabila selectia de autor. Numai astfel am putut afirma din nou ceea ce anul trecut spusesem ca selectioner pentru documentare: imi este aproape egal ce va alege si cum va ierarhiza juriul titlurile din florilegiul unei selectii critice astfel personalizate.

Aproape egal, dar nu indiferent, nu pina la a ma resemna tacut in fata partizanatului atit de manifest restrictiv al deciziilor juriului din acest an. Acesta si-a concentrat cele trei premii propriu-zise pe doua productii, astfel cuplate incit cred ca optureaza deschiderile catre lume si profilul festivalului: Haven’s doors (de Swel si Imad Noury – Maroc, cumulind inexplicabil Marele premiu si Premiul pentru imagine) si Offside (de Jafar Panahi – Iran, distins cu Premiul pentru regie). Asta in conditiile in care se aflau in competitie o comedie belgiano-franceza cu sclipiri de geniu minimalist in echipa, L’Iceberg de Dominique Abel, Fona Gordon, Bruno Romy, si un tot atit de pregnant discurs dramatic-sarcastic-licentios, mexicanul Batalla en el cielo, semnat sub o firma cosmopolita de Carlos Reygadas. Doar al treilea loc in ierarhie parindu-mi-se a fi fost disputabil de iranianul Offside, americanul Mutual Appreciation de Andrew Bujalski si numitul Haven’s doors (achizitionarea pentru repertoriul curent al cinematografelor noastre a unora dintre aceste pelicule ne-ar putea verifica estimarile).

E de atribuit aceasta ingustime, in egala masura, juriului impar prezidat cu doua voturi de Bahman Ghobadi – Iran, in virtutea cistigarii Marelui premiu la editia de anul trecut, cu Testoasele pot zbura (caruia nu i-a fost greu sa-si adjudece inca un vot, pentru a dobindi majoritatea intr-un conclav de patru membri, incluzind unul local – Magda Mihailescu), cit si staff-ului executiv-operativ al festivalului. Prea aglomerat cu sarcini, acesta nu si-a amintit de obiectia din anii trecuti, privind insesi denumirile celor trei premii din fruntea Palmaresului, care ar fi diminuat riscul straniului cumul: selectia redusa la 7 titluri nu justifica repartizarea pe compartimente a celui de al doilea si al treilea premiu, fiind de preferat ca Marele premiu sa fie urmat de un Premiu special al juriului, abia al treilea fiind eventual un Premiu pentru excelenta intr-un compartiment anume (de preferinta pentru interpretare actoriceasca, cum ar fi meritat macar compensatoriu actorul, prezent la festival, Leen Dervaux din L’Iceberg; consolarea unei mentionari a filmului belgiano-francez „pentru originalitatea ideii“ si Premiul publicului nu scuza gafa).

- Logosuri filmice intr-un colocviu ratat
A doua motivatie a exercitiilor de incintare in care ne-a atras cu succes IIFF Anonimul 3, dupa selectia lui Alex. Leo Serban, a fost ideea patronului festivalului de a lansa in context conceptul Generatia asteptata, ca titulatura a proiectiilor in afara de concurs cu citeva pelicule recente ale tinerilor cineasti romani, privilegiati ca „vedete ale festivalului“ in catalogul oficial, inaintea sectiunii competitive, si de asemenea – cum m-am iluzionat – ca tema a unui colocviu organizat paralel cu proiectiile. Daca protagonistii miscarii (cu exceptia unui Catalin Mitulescu) ezita sau sint francamente refractari in fata unor enunturi „generationiste“ ori a revendicarii de la un Nou Val; daca la Sfintu Gheoghe-Delta 2006 n-a putut fi proiectat nici un lungmetraj inedit al tinerilor (care sa nu fi fost vazut la Cannes sau la Cluj), fiindca finalizarea unora dintre ele, semnate respectiv de Gheorghe Preda, Cristian Mungiu sau Cristian Nemescu, treneaza – cite unul de mai multi ani –, fie din vina producatorilor neprofesionalizati (trecem peste manevrarea suspecta a unor finantari), fie, poate, din cauza procesarii deficitare a proiectelor finantate prematur din bani publici, din cauza legislatiei si regulamentelor nefericite; daca in chiar sectiunea competitiva a festivalului n-a putut fi programat un film romanesc inedit, locul in selectie revenind meritoriului Legaturi bolnavicioase, lansat inca din iarna trecuta de Tudor Giurgiu la Berlin, iar din primavara in tara; in acest sir de inconveniente, s-a reconfirmat vocatia Anonimului de a devansa, ca aspiratie cu vector clar si prin autosugestie optimista, fluxurile realitatii, fie si ca forme (partial, provizoriu) fara fond.

Sigur ca un colocviu moderat incitator de un Alex. Leo Serban, in care se afla fata in fata Catalin Mitulescu si Mihai Chirilov, stimulati de prezenta unui Marcel Iures, a altor sase-sapte interlocutori, produce de la sine vorbiri episodic relevante, nu fara pasaje argumentate metodic, ca la un veritabil simpozion stiintific de care filmul romanesc n-a avut niciodata parte (cum au fost dizertatiile primilor doi citati, recte pe tema raporturilor cu marele public si a unui program promotional pentru filmele de gen). Dar sint suficiente o locatie si o programare orara improvizat-inertiale (pe nisipul si sub soarele din camping, la ora siestei, in concurenta cu proiectii de maxim interes si cu o tematica prea laxa), pentru dispersarea logourilor filmice altminteri eminente si pentru ca acest colocviu sa nu se constituie in-tr-un eveniment, in unicitatea lui memorabila si cu ecoul scontat, sa nu depaseasca statutul inseriat al unor talk-show-uri TV, cu inevitabilele pauze publicitare.

- Patron-PR
Staff-construct critic profesionist
La una dintre cele doua sesiuni ale virtualului colocviu (trecut in program sub titlul fara adresa „Dezbateri), unul dintre rarii vorbitori „din public“ (in genere, aflati intimplator in locatia cu pricina) a fost un june arhitect, avizat cinefil totodata, care a enuntat disponibilitatea unui grup de colegi ai sai de a compune proiectul unor anexe la Satul Filmului. De pilda, pentru inca o sala de proiectie, ceva mai mare decit cochetele, dar miniaturalele existente. As adauga sugestia construirii sau amenajarii unui mini-pavilion-rotonda pentru colocvii, cu nu mai mult de 40-50 de scaune asezate in cercuri concentrice. in fine, cred in utilitatea inchiderii inca unui cerc, prin care patronul ar delega o parte din atributiile sale sau care revin acum staff-ului performant cu brio in Public Relations, catre o miniechipa consultativa de critici, pentru proiectul de program, pentru formatul, locatiile si orarele aferente, pentru configurarea Palmaresului tip, a listei preliminare de nominalizari pentru jurii, invitatii etc.