OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Departe de a epuiza discutia despre criticii literari in spatiul virtual, voi urmari exemple constituite intr-un blog si, respectiv, intr-un site. intr-un moment cind critica literara nu (mai) poate fi separata in mod absolut de cea culturala, jurnalism, istorie literara si cronica, criticii reprezentativi in spatiul public oscileaza intre comentariu media si cercetare, intre colectii de recenzii si carti temeinice.

Neavind deocamdata studii aplicate in domeniu (in primul rind din cauza statutului neinchegat al manifestarilor literare insesi de pe net), o perspectiva de ansamblu lipseste, astfel incit oazele sporadice de activitate on-line tin de blog-uri si site-uri de autor sau colective. in cadrul acestora figureaza un manunchi de poeti, prozatori si eseisti, insa mai putini critici. Mai ales o buna parte din criticii de valoare stau departe de spatiul virtualitatii. Oare asta se intimpla pentru ca acest spatiu este nul din punctul de vedere al calitatii literare? Mai degraba, cred ca doar in parte reticenta criticilor fata de spatiul literar si cultural al net-ului vine din prezenta mai masiva a literaturii de valoare in mediul tiparit.

De la aceasta paradigma a absentei se observa rare exceptii. Bianca Cernat a lansat de curind o serie de discutii (despre cartile recente ale lui Dan Lungu, Bogdan Ghiu sau V. Leac) pe blog-ul Observatorului cultural. Dezbaterile insa, desi au loc in spatiul on-line, nu au in vedere si literatura specifica acestuia, ci mai degraba scrierile mediului fizic. Oricum, aceasta e o buna initiativa, cu precadere pentru ca blog-urile altor reviste nu sint orientate spre critica si comentariu literare, ci spre comentarii social-politice, cu deschideri spre jurnalismul cultural. Absenta criticilor din spatiul virtual constituie un minus pentru literatura si ideea conform careia scriitorii de pe internet nu au nevoie de critici literari (pentru ca reteaua are o structura autoreglabila) mi se pare o contradictie la cerinta valorii literare. Problema legitimarii scriitorilor nu poate disparea in mediul on-line, atita timp cit se aspira la calitate si nu doar la numarul de cititori. Blog-ul hyperliteratura a lansat in toamna lui 2006 o serie de cenacluri on-line cu texte scrise de Diana Geacar, George Vasilievici, Claudiu Komartin sau Sorin Dinco (Yoyo), insa participantii la comentariile virtuale au fost mai mult scriitorii insisi…

Si totusi, criticilor le sta bine cu blog-ul, mai ales ca, adesea, granita dintre critica si jurnalism nu e vizibila. Costi Rogozanu scrie, pe blog-ul de la Cotidianul, pe lungimea de unda a „comentariilor“ sale din aceasta publicatie. Postarile de pe http://rogozanu.blog.cotidianul.ro sint mai putin „agresiuni, digresiuni“ pe marginea cartilor si a scriitorilor (precum cele plecind de la Dan Lungu, Baudrillard si „plicticosii“ clasici) si mai mult despre „kestii de viatza“, „popcult“ si „politicosenii“. Asadar, un fel de „blog fara insusiri“ (cum se exprima autorul in anticalofila = autentica si autoironica postare autobiografica din Extinderea domeniului muncii) si autodevorator, care inghite media sau politica la limita subtire dintre cultura populara, viata si „asa-numita cultura inalta“.

Chiar daca pleaca de la conturarea unei imagini de sine, site-ul lui Dan C. Mihailescu este plin de informatii despre literatura, opinii exprimate, atit de mustos, prin revistele culturale, anchete sau interviuri, dar si cronici critice la propriile sale carti de critica. Intrat in site, nu-ti ramine decit sa te molipsesti de stilul pasional, deopotriva extensiv si scormonitor al criticului si sa-i cauti numele pe carti si prin reviste, bineinteles, daca nu esti deja contaminat de „virusul“ DCM. Site-ul se prezinta ca o actiune arheologica, cu sapaturi si delimitari in propriul sol, dar si ca una de sinteza, panoramind si extragind esentialul, insa e static datorita chiar substantei sale. Dupa Perspective eminesciene si Dramaturgia lui Blaga din anii ’80, dancmihailescu.ro este un exemplu de tranzitie spre zona spectacolului media, spre persuasiuni la hotarul dintre privirea etica si gratuitatea estetica. Dar si de trecere de la discursul stiintific la demonstratii de virtuozitate intuitiva, impresionista si logoreica. Criticul nu se mai satura de literatura, chiar daca intra si pe alte teritorii culturale antrenante. Acesta sa fie motivul pentru care nici cititorul nu se mai satura de DCM si asteapta un blog literar purtindu-i marca?