OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Reteaua inseamna lipsa retetarului canonic, a piramidei ierarhice. Adica o absenta. Pe netul romanesc nu ni se dau directive, nu prea exista o critica, iar de un canon al literaturii nici nu se pune problema. Pe de alta parte, scriitorii de azi descopera, mai incet, dar sigur, gaselnitele de promovare pe net, gasindu-si target-uri de cititori si comentatori, miscare fireasca in operatiunea de marketing si de comunicare interactiva cu receptorii.

M-am intrebat insa daca acest lucru este facut de persoane, institutii, organizatii si pentru scriitorii canonici care nu mai sint printre noi si care mai rasar doar prin manuale, alaturi de noii intrati in „istoria“ literara, prin revistele de traditie sau la evenimentele de genul comemorarilor. Raspunsul pe care l-am aflat e urmatorul: cu rare exceptii, scriitorii canonici pot fi gasiti on-line in site-uri semidistractive, semiutile, fara tinta precisa si fara tinuta onorabila, intr-o orizontalitate descumpanitoare a gustului si judecatii de valoare.

Raspunsul acesta l-am verificat pe omniprezentul Google, prin cuvintul magic: „cautare“ de „pagini in limba Romana“ (neaparat cu majuscula, dupa modelul englez!). Asteptari mari nu aveam, evident, fiindca nu pusesem niciodata la bataie sperante naive ca „totul“ poate fi gasit on-line, cu atit mai mult informatia densa, specializata si sistematica. Dar parca nici nu ma asteptam la rezultatul pe care l-am obtinut, adica un eclectism grosier de sentimentalism, gratuitate usuratica si mediocritate. Bineinteles, nu pun la socoteala incongruenta semantica, sa nu zic stupizenia (uneori amuzanta, alteori de-a dreptul agasanta) unui program de cautare, nedotat cu functii de filtrare a sensului. Asadar, am dat la o parte din start site-uri inepte, fals utile elevilor dornici sa-si exerseze mina in miracolul „copy si paste“ precum: referate-romana.com sau site-uri de vinzare a cartilor on-line, ale editurilor sau revistelor.

Spre exemplu, cautind dupa literatura lui Alexandru A. Philippide, dai de citeva poeme pe agonia.ro si pe cerculpoetilor.net, de vreo doua-trei note biobibliografice, de niste trimiteri la strada Alexandru Philippide din sectorul 2, de niste link-uri la tatal sau, lingvistul Alexandru Philippide, de forumul lui George Pruteanu, de o lista a membrilor Academiei Romane, de o trimitere la Institutul de Filologie Romana „A. Philippide“ si cam atit, in cele 21.700 de rezultate ale cautarii.

Ce urmeaza e o insiruire de genul: wikipedia si wikisource, cu unele articole ce contin informatii gresite, distorsionate sau pur si simplu lipsite de rigoare, cu cioturi ce-si asteapta continuarea sau cu gauri negre, zone nimicitoare prin link-uri care te trimit la o pagina uriasa de vid, dar si cu unele articole destul de demne in cazurile privilegiate. Genul acesta de referinte se obtine, cu mici variatii, si daca vrei sa dai cautare pentru un alt scriitor. De pilda, cautindu-l pe poetul Emil Botta in retea, dai, in plus fata de unele dintre site-urile deja amintite, de e-poezie.net, de versuri.ro, site-uri „usurele“, notabile in intentiile lor, dar incoerente in realizari, de actorul Emil Botta sau de site-urile unde figureaza Liceul Teoretic „Emil Botta“, locuri virtuale in care iti poti regasi colegii din liceul pe care l-ai absolvit, cu conditia sa te gaseasca si ei pe tine sau in care poti sa dai note profesorului.

Amuzanta si nerelevanta intreprindere, dar si dezesperanta finalizare a demersului tau de cautare a literaturii!
Daca am ramas cu „ceva“ in urma acestei aventuri de „cunoastere“, ei bine, am ramas cu un mare gol. Si o dezamagire pe deasupra. Un lucru e cert: netul nu iubeste canonul. Nu asta insa e buba, caci un canon e viu atunci cind e supus decanonizarii. Mai grav e ca netul, ca ansamblu cultural, nu iubeste nici evolutia canonica. Nu agreeaza nici o forma de instanta legitimatoare (poate de aici neincrederea in critica literara) si nu filtreaza calitatea de maculatura sau de cantitate. in prezent, cind e vorba de o cautare specializata, cartea ramine baza onorabilitatii cognitive, iar netul romanesc se dovedeste o mare si fericita (citeste ignoranta) oaza de genul colectiei pentru to(n)ti, o masa de informatii inghitite, nu altfel decit in… masa, ca in vremurile de propaganda. in lipsa unui minim canon, triumfa incultura. Din fericire, se gasesc niscaiva disidenti in continuare, macar in subterana culturii on-line, daca nu la suprafata, care nu fac doar opozitie, ci aduc in retea o sursa educativ-estetica. Din pacate, sint prea putini.