Ideea scrierii acestui articol mi-a venit multumita unei discutii informale cu studentii mei de la Litere. Daca nu ei, atunci cine populeaza site-urile literare ale retelei cu sperantele, cautarile, visele lor, m-am intrebat initial? Mare mi-a fost surpriza sa descopar ca nu ei. O parte nu folosesc reteaua din ignoranta, din aceeasi lipsa de interes pentru cunoastere pe care o manifesta ca si in cazul cartilor si al revistelor. Dar sint citiva care nu utilizeaza reteaua din intelepciunea pe care au dobindit-o in urma parcurgerii unui drum livrescaproape initiatic: s-au dumirit ca net-ul e o pojghita atit de subtire de cunostinte, incit se rupe la prima atingere cu calciiul cunoasterii.
Dar, de data asta, el, net-ul, devine vulnerabil, nu calciiul celui care se afunda in vointa de cunoastere. Caci acest calcii al lui Ahile cel scufundat in apa navigationala a motoarelor de cautare este calit in biblioteca. Ei, cititorii caliti, s-au entuziasmat initial la aparitia tehnologiei numite – cum altfel? – a cunoasterii, apoi au devenit imuni la microbii ei, caci si-au gasit propriile metode de aparare. Stiu sa selecteze informatia, sa nu se piarda in tentatiile superficiale, distractive. Dar ce te faci cind nu ai ce informatie sa selectezi, cind tot ce gasesti nu e decit o joaca pseudocognitiva lipsita de orice ingenuitate? Dar cu cei care nu detin capacitatile de selectare a calitatii din maculatura virtuala? Ma tem ca acestia pot deveni victimele unui sistem informatic si comunicational ce se vrea a fi „pedagogic“ doar pentru analfabetismul electronic.
Pe net te astepti sa gasesti o informatie minimala si punctuala. Dar de cele mai multe ori, cautarea nu coincide cu gasirea. Ba, mai mult, dezamageste amar. Inclusiv cind e vorba de scriitori cu un grad sporit de popularitate, chiar de cei adusi in pragul mitologiei literare. Am purces la drum in cautarea literaturii lui Nichita Stanescu pe net, parcurgind un drum deja previzibil si confirmindu-mi banuielile. Nichita textualul nu stirneste in retea decit o popularitate joviala, chiar jucausa, dar nimic mai mult. Se pastreaza acelasi cult ridicat poetului in zona de atractivitate minora a poeziei. Din aceasta perspectiva, net-ul este darnic cu imaginea postuma a poetului, continuind mitul din mediile hirtiei in spatiul virtual. Ce a mai ramas din poetul saizecist sau, cu alte cuvinte, care parte a autorului Necuvintelor supravietuieste pe net? E ironic ca Word-ul nu recunoaste cuvintul „necuvinte“ si-l subliniaza cu specificul fir rosu, ondulat, care iti sugereaza o… greseala. Net-ul insusi recunoaste cu greu Elegiile stanesciene, zona tinind mai curind de elitismul abstract si de „lira“ intelectualizata a poetului.
Asa ca din poetul neomodernist se mai pastreaza in spatiul virtual ceea ce a intrat deja in folclorul urban: poeziile numai bune de cintat, documente audio mp3, poeziile de dragoste, devenite un bun comun la cit sint de recitate ca niste romante. Vocile lui Nichita insusi, ale actorilor si cintaretilor care i-au popularizat versurile si zicalele trec de pe benzile magnetice in mediul digital.
Pe YouTube se gasesc citeva filmulete video din arhiva TVR sau niste mixaje poetice. Nichita supravietuieste in retea in mod proteic, mai putin in latura modernista a poeziei sale. in schimb, perceptia din vremurile noastre se indreapta catre deschiderea poetului spre postmodernism. Un Nichita Stanescu „in dulcele stil clasic“, mai mult „dulce“ decit „clasic“. Care sa fie insa „adevaratul“ Nichita? Problema este cit de mult ne putem permite sa adaptam un scriitor timpurilor noi, sa-l deformam in functie de noi suporturi, viziuni sau mode. Net-ul ne ingaduie, intr-adevar, pluralitatea punctelor de vedere, daca nu cumva pierdem esentialul in dispersarea pe mai multe „autostrazi“ informationale. Caci poetul se intoarce, dupa o paranteza, la poetica modernista ce l-a format. Asa ca, pe acest Nichita cui il lasam, daca in suportul tehnologiilor preferam un poet sentimental si popular? Si, din pacate, cazul Nichita nu este o exceptie. Net-ul din zilele noastre uniformizeaza scriitorii in aceeasi directie, reducindu-i pe toti la mediocritate si divertisment. Si totusi, tehnologia nu e incompatibila cu literatura. Doar ca trebuie sa se gaseasca oamenii si institutiile care sa investeasca mai mult intr-o retea care sa ajunga sa prefere literatura de calitate, inclusiv cea multimedia, in locul maculaturii.

