OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Pe mine lasati-ma sa fiu monstruoasa, straina, si pentru feministe, si pentru traditionaliste, mereu cealalta – caci numai asa, pe limen/hymen imi gasesc linistea si implinirea. Desi, de scris scriu despre mine, sa nu credeti ca sint singura acolo. Vom stabili in curind o cetate. Sau mai bine nu, cine stie cine ar ajunge la putere.“ Cind gasesti pe un blog astfel de remarce, succesul ar trebui sa fie garantat si in privinta numarului de cititori si in ceea ce priveste calitatea comentariilor acestora.

Si totusi, blogul Mihaelei Ursa de pe Yahoo!360 nu are prea multi vizitatori care sa isi lase urma trecerii lor, printre sute de catarge cu mesaje. Blogeri-m-as si n-am cui este titlul, parca premonitoriu, al teoreticienei clujene. 96 de oameni, vizitatori interni, aproape prieteni, care dialogheaza, impartasesc idei si imagini si impart acelasi acoperis electronic strimt. Cam atit. E mult sau e putin, intr-un spatiu potential infinit al navigarii? E mult, daca ne luam dupa calitatea unor comentarii, e putin daca le numaram.
Sa fie de vina stilul autoarei? Nicidecum, caci, desi universitara, Mihaela Ursu scrie atit de atractiv, incit presupusul sau academism nu ar mai parea deloc peiorativ internautilor grabiti si, tot presupus, superficiali la o privire mai adinca in haul Internetului. Ba am putea vorbi chiar de un academism cu appealing daca nu am constata empiric ca pe blogul ei nu se prea aciuiesc cititori ajunsi aici din intimplare.

Cititorii activi ai acestui blog sint inscrisi in Yahoo!360, intrucit, ca sa poti lasa aici un comentariu, trebuie sa fii membru in club. in comparatie cu blogul „teroristei“ LuciaT (aduc iarasi in discutie, analogica de data asta, „terorismul de cititoare“, pentru ca este deja un etalon in domeniul blogurilor culturale), blogul Mihaelei Ursa este mai aerisit in camera conversatiilor si mai inghesuit in salonul postarilor. Sa fie de vina imaginea autoarei empirice cunoscuta, ca teoreticiana, doar in cercurile literatilor? Nicidecum, pentru ca pe blog oricum nu prea conteaza meseria, teorismele indigerabile din cartile publicate sau imaginea construita in traditia culturaliceasca, nu-i asa? Pe blog conteaza imaginea construita, jucata, fictionalizata adesea, a identitatii unui autor. Iar Mihaela Ursa prefera sa fictionalizeze intr-un mediu cvasiinchis, cu ferestre abia intredeschise, in vederea unei interrelationari mai strinse.

Sa fie de vina faptul ca autoarea nu prea cunoaste dedesubturile vietii on-line, in sensul ca, daca iti delimitezi un teritoriu pe blog, trebuie sa aplici regulile autopromovarii in spatiul netului, adica sa aplici cit mai multe comentarii pe cit mai multe bloguri inspre triumful raspindirii propriei imagini? Si la aceasta intrebare raspunsul ar inclina spre semnul negativ, caci autoarea pare destul de instruita la scoala bloggingului, altfel nu mi-as putea explica unele insemnari de o ironie strivitoare la adresa „mumei noastre internautice“ precum cele cu titlul Scufita Rosie si Blogu sau Ce-ti doresc eu tie, dulce Yahoo360!. Nu am luat in considerare intentionat posibilitatea ca autoarea sa fi premeditat absenta asaltului de cititori (ca urmare posibila a invizibilitatii sale in comentariile altor bloguri) sau sa nu tinteasca cu blogul ei la un top al accesarilor, la un numar mare de vizitatori si comentatori, in loc de o microcomunitate de cititori alesi pe sprinceana.

Situatia aceasta ar aparea in cazul in care blogul poate fi considerat mai degraba un loc semiprivat, un „jurnal“ nepublicat inca, nefacut public asadar, situatie oricum paradoxala, caci spatiul virtual este, prin sine, un spatiu public, cu avantaje si dezavantaje. Daca urmaresti un traseu virtual al LucieiT, o intilnesti pe aceasta intr-o retea intreaga de comentarii la diverse bloguri culturale, intr-o adevarata si fertila strategie de self-marketing. Am adus in discutie acest aspect pentru ca unii autori de bloguri se intreaba de ce nu au multi cititori in comparatie cu alti autori. Situatia e similara celei din piata editoriala: daca nu ti se face sau nu iti faci promovare la o carte, cartea nu e citita de multa lume sau e citita doar de o insula mica de oameni cu interese si pasiuni comune.

in aceasta privinta, e de la sine inteles ce a ales autoarea, mai ales ca subtitlul blogului este urmatorul: Mirari si texte pentru prieteni, note, tematici si „perle de examen“ pentru studenti. Asadar, profesoara de la Cluj isi delimiteaza inca de la inceput un orizont al continutului si un spatiu al receptarii.
in acest timp, daca alti critici si cronicari isi aduna recenziile in volume, Mihaela Ursa prefera sa le posteze pe blog, chiar daca stie ca mediul on-line nu este unul preponderent al dezbaterilor literare, cu miza. in ciuda putinelor comentarii pe care le primesc cronicile sale, persevereaza cu cronici la carti „teoreticoase“, incercind poate sa demonstreze ca o recenzie traditionala pe blog are intotdeauna cititori potentiali, imaginati ca fiind cititori din mediul hirtiei atrasi (si) de mirajul colonizarii spatiului digital.

Iata despre ce „Carti si oameni“ scrie autoarea pe blogul ei: Antonio Patras si cartea despre Ibraileanu, Angelo Mitchievici si studiul despre Mateiu I. Caragiale, Andrei Codrescu si Femeia neagra, Nicolae Tzone si Capodopera maxima, Ruxandra Cesereanu si Nasterea dorintelor lichide, Cartarescu si Orbitor etc. in oricare dintre aceste cazuri, dovedeste un lucru: critica este literatura, dar este si stiinta daca citesti printre rindurile autoarei Scriitopiei. Critica este literatura deopotriva in sensul fictionalizarii permanente a autorului si in sensul ca recenziile Mihaelei Ursa devin corp comun cu cartile recenzate, o prelungire a lor. in plus, destructureaza prejudecati critice, polemizeaza (auto)ironic cu alte voci critice, ca semn al metascriiturii.

Asta este, insa, cum e de asteptat, partea cea mai greu digerabila a blogului autoarei, alaturi de Despre auctore, daca numaram popasurile facute in zona comentariilor. Dar http://360.yahoo.com/mihaela_ursa este un arhipelag de insule. Alteritatea si altruismul sint la loc de cinste pe acest blog (cu mica mentiune a unui gram inerent de narcisism, specific fiecarui autor cind se uita in oglinda propriei creatii), iar stridentele nu-si au locul aici. O forma de senzualitate vag insinuanta se infiripa in fiecare insemnare, fiind caracteristica atit discursului critic din cronicile la diverse carti, cit si discursului analitic din textele de atitudine. Nu ne mai ramine decit sa intram in detalii saptamina viitoare.

––––––––––––––
* Textul de fata s-a nascut din furie, din furia indreptata impotriva fenomenului de nesocotire a calitatii in spatiul on-line, fenomen asociat incapacitatii autorilor de calitate de a se face vizibili la scara mare pe bloguri, cu consecinta perpetuarii prejudecatilor de tipul: Internetul este un spatiu exclusiv al defularii mediocritatii!