OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Poemix este numele blog-ului lui Iulian Ta-nase (http://poemix.blogspot.com), un blog suprarealist si nu prea. Caci, alaturi de poeme suprarealiste, dam de lucruri atit de concrete incit sint niste semicomunicate de presa, cu intentia de (auto)promovare a Locului Tare, a postului Radio Guerrilla si a Academiei Catavencu. Nimic rau insa in asta, mai ales ca un blog poate fi o adunatura de lucruri cit mai disparate si situate dincolo de orice incarcerare in specii si genuri. Totusi, intentia sa initiala este deturnata: Poemix este o mixtura de poeme si de insemnari care nu au de-a face cu poezia. Dar chiar acest melanj constituie farmecul blog-ului si il deosebeste de cartile sale.

E o incrucisare de relatari biografice (bucuria sa la premiile cinematice romanesti sau la traducerea poemelor sale in franceza de catre Valentina Butoescu), de poeme publicate in volume sau (inca) nepublicate, de cronici literare si de raspunsul autorului la acestea (polemica cu Andrei Terian), de interviuri si intimplari petrecute la lansari de carte, de fotografii de familie (cu mama si sora lui) sau cu Lygia Naum, de fragmente din poetii consensuali cu el insusi: Paul Celan, Henri Michaux, Gellu Naum etc. Asadar, un hibrid bio-biblio-poematic in care poezia convietuieste, mai mult sau mai putin pasnic, cu viata si cu receptarea critica.

in rest, despre scriitor numai de bine. Scrie in maniera suprarealista in niste vremuri in care suprarealismul nu mai e in avangarda literara, existind doar ca prelungire a unei stari de spirit, nu ca o manifestare istorica in valuri cu acoperire ideologica. Nu intru in discutie in legatura cu autenticitatea sau lipsa de autenticitate a discursului sau suprarealist, daca poemele sale sint rezultate in urma unor trairi sau sint doar niste constructe manieriste la crepusculul aminat al suprarealismului. insa, in masura in care suprarealismul poate fi considerat o stare de creatie intilnita in toate vremurile la scriitori, atunci demersul lui este legitim. Si totusi, vorbind doar de suprarealism la Iulian Tanase, savirsim o reductie inoportuna.
Visele-amintiri de o „stranietate“ care „arata cit se poate de obisnuit“, transcrierea de lucruri simtite, traite sau imaginate, platitudinile poleite, paroxismele, sentintele si formularile cu caracter de maxime, discursivitatile si filozofarile sint deopotriva fascinante si enervante pentru cititor. incilcelile de cuvinte si de viziuni (ce nu mai suna bine astazi) devin uneori insuportabile, insa imaginatia il salveaza pe poet de la esec: „nu tu fumezi ultima tigara, ci tigara te fumeaza pe tine“, „Timpul – el, singur – ne va conduce pe ultimul drum si apoi, impacat, se va intoarce acasa“, „Moartea e plina de viata“, „Sfirsitul lumii a avut loc deja si noi continuam sa traim“, „Timpul va intirzia dar, in cele din urma, si el, va ajunge la timp“ etc.

Personajele sale insa premerg facerea lumii si au darul demiurgiei, scriu scrisori Somnului sau corespondeaza unele cu altele, luind totul in registru parodic (inclusiv creatia primordiala). Orice ar face si ar zice, chiar daca majoritatea sint purtatoare de aluzii intertextuale, personajele sale nu se pot uita. Acestea (Palev si Abisa, Otra Bruja, Pisica Halucinogena, Abiscruda, Altiulius, Adora, Emma), locurile (Lodhi), dar si povestile si starile inventate (Ondinnonk) traiesc, in ciuda limbajului ce apare uneori artificial si se anuleaza pe sine in atitea paradoxuri ale gindirii (evident, sint paradoxuri in sens logic, caci intorsaturile contradictorii ale mintii sint firesti in starile onirice). Limba „loidh“ este insa savuroasa, tinind de sonoritatea unor cuvinte precum: Borbro sau Burcep.
Adesea avem de-a face cu parodierea suprarealismului, caci autorul este prea constient de cliseele acestui curent, pentru a le perpetua fara distanta critic-umoristica, iar uneori autorul se autoparodiaza creind poeme metafizi-comice.