OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca rama blog-ului lui Iulian Tanase (http://poemix.blogspot.com) nu are nimic spectaculos, designul sau fiind chiar plat, continutul, de text si imagine, iti atrage atentia. Primele „insemnari“ ale blog-ului nu sint textuale, ci sint mai degraba colaje suprarealiste de imagini peste care sint suprapuse casete de text („99 de posibilitati“), pentru ca, ulterior, aproape fiecare postare sa contina, insotind textul, o imagine.

Se pare ca, pentru poet, vizualul conteaza atit in sine, cit si prin sugerarea sa scriptica. in ceea ce priveste textele deja tiparite si reproduse pe blog, fragmentele din Abisa sint cele mai delicioase. Acest „roman-puzzle“ este mai mult un fantasy oniric decit o scriere suprarealista. De altfel, Abisa si Iubitafizica sint cele mai bune carti ale autorului. Poemele din Sora exacta, Ochiul exploziv si Poeme pentru orice eventualitate sint tributare conventiilor suprarealiste, desi, citite in cheie postmoderna, ar putea fi considerate parodii ale acestora. Scrierile sale sint inegale ca valoare si in aceasta oscilare valorica intra si materialul cartilor in coautoriat precum: Trusa instalatorului de umbre.

Textualul constituie insa doar o parte a blog-ului. Imaginile de pe blog sint foarte reusite, amintind de cartile sale ilustrate prin colajele suprarealiste ale lui Dan Stanciu, de propriile sale ilustratii si de splendoarea numita inainte/dupa – 52 de aparitii transvizuale generate de hazard (Gheorghe Rasovszky, Dan Stanciu, Sasha Vlad si Iulian Tanase). Imaginile, alaturi de Manualul imblinzitorului de cafele sau de alte creatii inedite, sint deliciul blog-ului. inainte/dupa, impreuna cu Iubitafizica si Sora exacta, pot fi citite/vazute si ele in spatiul virtual, pe site-ul Liternet, intr-un adevarat spectacol text-imagine. Legumele, fructele si ouale, desenul misterios al spumei din ceasca cu cafea (a carei aroma aproape o simti) sau al spumei valurilor, ceasurile, ochii, papusile-manechine, pipa si tigara, pestele, cartile de joc, nisipul, trupul (mina mai ales), toate acestea trimit la fluiditatea suprarealista a timpului si a spatiului, la tema aleatoriului, tacerii si singuratatii, la combinatii de regnuri si stari diferite. Aceste imagini nu „transcriu“ insa, cum s-ar putea crede in mod facil, vise, ci dereglari ale realitatii prin imaginatie.

Sint un fel de reconstruiri ludice ale lumii prin suportul unei fictiuni patrunse prea mult in cotidian. Avem picto-poeme si… poemo-picturi, intr-o reciprocitate a textualului si a figuralului. Culinarul ironic, eroticul arlechinesc si peisajul inefabil in asociatii mintale libere reusesc sa umanizeze duritatea nonsensului.
Un vis din Abisa se gaseste in versiune audio, un altul e in format video. Legume onirice e in lectura autorului insusi, „intr-una din ipostazele de echilibrare a sublimului“. De asemenea, dam de un fragment dintr-o emisiune de la radio Guerrilla cu Mitos Micleusanu. Razboiul unicameral, „un thriller semi-superb, de adormit copiii, preferabil, ai altora“, si Singuratatea mea spontana, un „thriller de apartament“, sint poeme cinematografice realizate in YouTube, cu o foarte indepartata trimitere la cinematicul Ciine andaluz. „Papusa din Vama Veche“ este un performance tragico-comic, pe cind Revebus un film alcatuit din colaje suprarealiste.

Cum se observa, relatia cuvint-imagine este cit se poate de rodnica pe blog-ul poetului, ambele scoase din rutina si inlantuite intr-o metafizica uneori greoaie, din pacate. Acestea sint deopotriva notiuni si senzatii, abstractiuni si incarnari, reflectii si senzualisme nonsalante, ca dovada ca Iulian Tanase nu se revendica de la un singur tip de imaginar. E fie suprarealist, fie manierist, fie modernist, fie postmodern, in functie de rolul pe care vrea sa-l joace in teatrul curentelor si directiilor. in orice rol insa s-ar aciua, ne arata permanent ca e constient de limitele unei orientari literar-artistice. Citeodata este insa prozaic si retoric, si asta in dezavantajul sau. Livrescul nu-l prinde decit atunci cind e insotit de melancolia usoara. La fel se intimpla si in cazul imaginilor: simbolicul „inalt“ sta linga kitsch. Sofisticarea deliberata si metamorfoza spontana tin de propria-i metoda, cu o incarcatura mitologizanta, care, din nefericire, dauneaza confesiunii imaginative capricioase. Picturalitatea sa este frivola, insa visator-fantezista si sentimental-tandra, jucata ca o ultima carte, solitara si neaparat poetica.