OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De citeva luni, bookblog.ro organizeaza „Schimb de carti“, intilniri lunare cu cititorii si invitatii speciali. M-am nimerit si eu la intilnirea din decembrie, unde am gasit multi tineri entuziasmati de carti. Cei prezenti sint atit de tineri, incit nu sint (inca) debusolati. Entuziasmul lor e aproape devorator daca nu ii suspectezi de ingeniozitate.

Nu vor sa fie ei in centrul atentiei, ci cartile pe care le aduc la schimb. Nu sint vanitosi, ba chiar au un soi de timiditate care-i face stravezii si modesti. Luna trecuta, invitati au fost Ion Manolescu si Matei Florian. Din pacate, nu am gasit pe bookblog o istorie detaliata a intilnirilor, poate pentru ca organizatorii nu doresc ca „schimburile de carti“ sa fi intrat in istorie. Intilnirile sint intr-adevar vii, dar fara o memorie… vie a lor, discutiile de cafenea se pierd in eter. Pe ici, pe colo, gasesti insemnari despre fostele intilniri sau fotografii, dar risipite si neinchegate, fara a constitui o cronica a evenimentului. Intr-adevar, celor de la bookblog le lipseste sistematizarea, dar lipsa asta are si un aspect bun: nu sint sterili si reci. Pe de alta parte, nu se dovedesc experti in cronicile lor, de fapt, niste insemnari de studenti amatori, unii care nu provin de la Litere. Dincolo de entuziasm si diletantism, astept insa mai mult: mai putina modestie si mai mult profesionalism.

Lume animata asadar, nu doar cind sari din blog in blog sau din postare in postare, ci si atunci cind te vezi cu cei din spatele blogurilor. Dar numarul mare de participanti duce la imposibilitatea unei organizari tinute sub control. As fi dorit sa se prezinte fiecare, sa existe mai mult dialog, nu doar intre grupulete, soptit si personal, ci un dialog auzit de toata lumea, chiar mici dezbateri. Intrebarile adresate invitatilor s-au desfasurat la fel, intre patru ochi, intr-o intimitate sora cu candoarea. Dar ma intreb daca lucrul acesta e suficient. Acelasi semn de intrebare il resimt si in ceea ce priveste scrisul lor, bazat doar pe buna intuitie. Nimic rau in asta cind nu tintesti sus, dar asta doar pina in momentul cind cronicarii vor sa publice carti cu recenziile lor. In acest moment, o doza de profesionalizare este necesara. Pe bloggeri ii poti cunoaste la aceste intilniri in mod informal, dar doar daca te strecori prin multime si le ceri deconspirarea identitatii. Altfel, ei sint modesti, nu doar cind se refera la propriile recenzii de carte, dar si cind faci cunostinta cu ei. Sint asa cum ii stii din scris: conform cu starea de spirit. Asa scriu, spontan si lejer, cu emotie si cu traire, asa si arata.

In presa virtuala, sint freelanceri, neinscrisi in trusturi media, iar „jurnalismul“ lor tine de libertatea subiectiva a propriei judecati de gust si de valoare. Asa s-au si lansat: ca un alt mod de a scrie despre carti, fara aroganta si autoritatea unor critici literari, cu intentia de a scrie cu aerul ca vorbesc intre prieteni si ca asta stiu sa faca cel mai bine, dar la modul degajat.
I-am intrebat insa pe invitati, Ioan T. Morar si Michael Haulica, daca ar scrie un roman direct pe blog, postind fragmente care sa fie citite live si discutate. Autorul lui Lindenfeld marturiseste ca nu ar face asta, chiar daca tocmai a incheiat un experiment, un jurnal de calatorii scris in „timp real“, cu insemnari si fotografii pe blogul propriu. Printre motivele invocate se afla seriozitatea unui proiect romanesc care trebuie scris si rescris in intimitate.

De cealalta parte, autorul cartii Asteptind-o pe Sara si-ar asuma riscul scrierii unui roman in spatiul virtual, intr-un soi de laborator de creatie aratat cititorilor pe masura scriiturii, cu toate avantajele si dezavantajele unui astfel de demers. Cu un contraargument totusi: s-ar strica surpriza publicarii romanului pe hirtie. Bineinteles, acest contraargument sta in picioare doar daca asta e miza: cartea tiparita, nu cartea independenta de suportul scrierii. Oricit de deschisi ar fi experimentelor, scriitorii romani prefera sa se ancoreze in spatiul fizic. Poate pentru ca si noi, cititorii, dorim acest lucru. Nu stiu in ce masura vor avea ei curajul sa infrunte pericolele scrierii unor carti direct pe Internet, intr-o confruntare de tip cenaclu cu cititorii si criticii literari. Nu stiu in ce masura schimburile de carti organizate de bloggeri vor ramine niste simpatice si familiare intilniri cu cititorii de carti, fara mari pretentii si fara mari rezultate. Cert e ca peisajul literar se diversifica cu noi orientari, din ce in ce mai dezinhibate si mai aproape de public, iar netul nu este un spatiu asocial.