OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gasim in blog-ul Ruxandrei Cesereanu candoare, dar si luciditate, inocenta bovarica, dar si hipercunoastere de sine, intertextualitate, dar si spontaneitate nastrusnica. E un univers al contrariilor si al exacerbarilor, care, deopotriva, te atrage in mrejele lui adormitoare, dar te si violenteaza cu energie excitabilizanta. in orice sens, totul pare un exces caruia ba vrei sa-i pui punct, ba vrei sa nu se mai termine. Receptia e, in acest caz, pe masura creatiei.

Metamorfoze de basm, accente de utopie neagra, grotesti si burlesti, imaginar medieval, de fantasy adecvat timpurilor noastre in continut, rasfat, orgoliu si afectare in stil.
Blog-ul Mesmeea este un traseu al initierii pe care il parcurge autoarea (o initiere paradoxala, fara finalizare si fara iesire din labirint, caci autoarea pare ca nu-si doreste asta), dar si cititorul, momit in jocul seherezadian al povestilor. Feericul gratios si rafinat intra intr-o „logica“ deliranta, nu alta decit cea a creatiei, dar uneori pretiozitatea strica bruma de firesc al scrisului ei. Foarte multe elemente livresti, chiar atunci cind intentia este de explorare copilareasca a feminitatii, broderie culturala redundanta, astfel incit podoabele sale par ca vin dintr-un baroc inaccesibil vremurilor contemporane.

Dar, cu toate acestea, blog-ul este un spectacol de decoratiuni animate, care mai de care mai rafinate si mai imbietoare, pe care ti-ai dori sa le poti mirosi, pipai, auzi. Iesind din strinsoarea tentaculelor scriitoricesti cu care-si infasoara cititorii (nu fara senzatia de sufocare), nu ai decit un mare regret: tot in strinsoare iti era mai bine, acea strinsoare feminina a scriitoarei, uneori materna, alteori pedanta, alteori pradalnica. E la mijloc o imaginatie anarhica, misterioasa si adesea nechibzuita (autoarei nu-i place sa se cenzureze), asortata cu simtul miracolului sau cu descifrari psihanalitice. E o ingeniozitate bine netemperata si o scriere virtualmente infinita si inepuizabila, valoroasa atit prin sine, cit si prin potentialul ei.

De altfel, blog-ul este o prelungire, o proteza a cartilor sale de fictiune. Mestesug si stilizare, cuvinte impanate, ce pastreaza doar o umbra de viata, fraze de un academism uneori obositor si de enciclopedism, si totusi „povestile“ in ansamblu au savoare ingenua, de parca dincolo de pigmentul colorat si impodobit al cuvintelor se intinde o piele frageda, una rezultata in urma defolierilor succesive ale imaginarului. Desi cuvintele aluneca greoi, atirnind de poveri cimentate cultural si de capcane prinse in mil, sensul poemelor si naratiunilor pluteste usor, desprins parca de grefele autofictionale. Glacialitatea stilistica pare ca se topeste, aisberg cu aisberg, contaminata de o caldura exotica, de o „jucausenie“ (termenul ii apartine): melcul iese din carapace, sarpele napirleste, scoica iese din cochilie, scriitoarea se leapada de valuri. De sub scrisul calcifiat apare un miez vulnerabil, dezvelit de crusta protectoare, dar cu atit mai lipsit de imunitate interioara.

in iconicitatea onirica a blog-ului intra si colajele lui Alexandru Pecican, prezent pe e-galeria de la phantasma.ro, site-ul Centrului de Cercetare a Imaginarului. De asemenea, precum Romanita Constantinescu, Mircea Cartarescu, Simona Popescu sau Daniel Vighi, scriitoarea clujeana tine ateliere de „scriere creatoare“, indrumind studentii sa experimenteze, iar rezultatele sint afisate pe blog. Tot un rod al activitatii derulate (si) in spatiul virtual este poemul scris recent, pe e-mail, impreuna cu Andrei Codrescu, Submarinul iertat, plecind de la o metafora draga scriitoarei, „submarinul scufundat si inecat“. Toate initiativele sale tin de o interstitialitate „delirionista“, de imagism cornos si rasucit. Blog-ul nu face exceptie: voluptatea calatoriilor de tot soiul, poemele psihedelice ale atelierului de creatie, poemele proprii ce au fost deja tiparite ca un mod de exorcizare de spaime sau ce urmeaza sa fie publicate, fragmente de proza, la granita dintre povestire, roman si jurnal. Cuvintul care ar putea cuprinde poate cel mai bine capacitatea de nascocire a Mesmeei este fantasmarea, situata intr-o „zona vie“ a irealitatii. Citind blog-ul Ruxandrei Cesereanu, ti-ai dori sa ai un ecran cu adevarat plasmatic, cu o interfata tactila, care, la atingere, sa se unduiasca si sa-ti deschida lumile lichide prin care scriitoarea isi trimite tentaculele.