OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Blog-ul lui Catalin Lazurca este, din pacate, cam anost. Aradeanul nu e prea consecvent in insemnarile sale, iar grafica lasa de dorit. Tematic, dublurafinat.blogspot.com este bun doar in putinele postari literare, adica in vreo doua bucati de proza. Designul, desi pleaca de la o idee promitatoare (un joc combinatoriu, destul de abstract, dar coerent si asortat in dimensiunea intregului, un joc intre trei culori reprezentate ca niste cercuri pline), are o punere in practica mai degraba insipida. Nici in privinta receptarii lucrurile nu stau prea bine. Autorul Celebrului animal nu reuseste sa-si adune cititori activi care sa lase comentarii pe blog, desi unele texte postate ar merita sa fie discutate.

Catalin Lazurca s-a descurcat mai bine in romanul sau tiparit decit in spatiul virtual, cel putin pina in prezent. Desi are un titlu inspirat (Dublu rafinat), insotit de credinta ca „spre deosebire de virtute, stilul nu cere exemple“, blog-ul nu este, conform asteptarilor prime ale cititorilor de literatura, un excurs pe marginea stilului si nici o scriitura cu grija deosebita pentru stil, inclusiv pentru demersul aflat la antipodul sau, anticalofilismul. Si nici un joc conceptual intre etica („virtute“) si estetica („stil“). Ideea de esenta fina implicata in titlu si motto pare mai degraba a avea sorti de izbinda intr-o posibila interpretare. Oricum, ca orice act de creatie, blog-ul iti atrage o responsabilitate, altfel se intoarce impotriva ta, ca un Frankenstein. De creatia on-line trebuie sa te ocupi, ca de un „celebru animal“, caci altfel moare in anonimat.

Putin „anarhism“ nu ar strica acestui jurnal on-line, o zgindarire a relatiei dintre biografie si fictiune, operatiune excelent dusa la capat in roman. Spre deosebire insa de roman, blog-ul pare patruns de un spirit blazat. in productiile sale underground, de la revista ca si cum la volumul de proza scurta Nu, zaet, pagadi!, este o infuzie de demolare necesara in punctele inghetate ale literaturii, dar si o reconstructie literara prin angrenarea unei prietenii aradene (Vasile Leac, Florin Maduta, T.S. Khasis sau Casis). Pe Dublu rafinat apele par a se fi calmat, cu exceptia poate a celor 10 fumigatii pentru literatura, un fel de cod al manierelor subversive, dar care ard cam fara fum.
Printre textele bune se afla: Cum sa nu scrii un articol, o proba de cinism si malitiozitate sociala. E multa autoironie intr-o bucata atit de scurta de fictiune, a unui narator care pretinde ca: „eu caut realitatea, asta ma doare“. in acelasi timp trimiterile acide la optzecism sint transparente: „Din tren se vad foarte bine anii ’80. Caile Ferate Romane sint foarte optzeciste“. Totusi, Momentele lui Caragiale traiesc in schita lui Catalin Lazurca, la fel de bine cum vietuiesc in scrierile optzecistilor. Cit priveste stilul, mica naratiune este intr-adevar fin lucrata, o bijuterie cu intorsaturi elegante si cu sclipiri inflamabile. Aradeanului caruia ii ies atit de bine scenele de farsa si diversiune, de satira si distopie, cu treceri de la burlesc la terifiant sau de la parodie la atrocitate si cu un strop de Urmuz, se rezuma aici la o combinatie stranie si fericita intre umorul englezesc si cel caragialian.

O alta bucata bine scrisa, Obiectiv supravegheat, contine citeva note extinse de jurnal: insemnari de boala, dar fara atrocitatea blecheriana, mai degraba marturii ale unui eu rasfatat ce-si face autoscopia de dragul complacerii in cocolosisme: un „bucolic indus chirurgical“, cum se exprima el insusi. Auto-expunerea este reusita si nu duce lipsa de autenticitate, in ciuda sentimentalismului afisat, uneori retinut, alteori ironizat. Pacat ca nu exista o continuare a acestei „povesti“, a mijirii relatiei cu asistenta! Cititorului ii ramine sa continue mintal naratiunea, in timp ce naratorul pare ca nu vrea sa-si depaseasca convalescenta si, poate din cauza asta, autorul lasa totul suspendat. Inclusiv blog-ul.