OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Luciat si-a creat deja un loc specific, un reper in spatiul virtual. E ceva vreme, insa, de cind Luciat a trecut la un teritoriu propriu: terorista.ro. Locatia veche a blogului (http:// luciat.wordpress.com) poate fi, de asemenea, consultata, insa noul teritoriu ne apare mai mult ca un tarim fictiv, care spune o poveste si care e populat cu carti „terorizate“ deopotriva de imaginatia autoarei si de lectura propriu-zisa, un cimp de lupta unde batalia se poarta intre carti, idei si impresii.

Blogul si-a pastrat numele: „Terorism de cititoare“, dar si-a schimbat subtitlul, ca orice carte revizuita si rescrisa („Carti si tutun“), si-a schimbat look-ul si s-a improspatat cu o imagine mai personala, mai calda. in genere, nu sint de acord cu anonimatul, dar Luciat mi se pare un caz exceptional. Cristian Teodorescu de la Cotidianul se intreba la un moment dat cine este „terorista“. De asemenea, culisele culturale vorbesc, urzesc tot soiul de biografii pentru Luciat. Lumea se intreaba acum daca Luciat este o creatie a spatiului virtual sau este, de fapt, o voce din lumea universitara sau publicistica ascunsa sub un pseudonim. Dincolo de placerea complice a senzationalului care tese comploturi de dezvaluire a „teroristei“, dar si de creare a unei biografii, ar trebui sa tinem cont de intentia si de modestia autoarei de pe blog. Aceasta se mentine intr-un mister care nu se vrea dezvaluit. Voalul identitar nu se desprinde pentru ca asta ar insemna probabil o dezechilibrare pentru autoare si pentru cititori. Momentan, cred ca e cea mai inteleapta alegere. Are puterea de a ramine in anonimat cind toata lumea nu stie cum sa mai dea din coate ca sa se afiseze.

Autoarea si-a creat un soi de autoportret: a sarit de 35 de ani, fumeaza si ii plac pisicile. Asta, bineinteles, in afara de placerea lecturii. Cam atit. Ramine asadar ca fiecare dintre noi sa ne construim o imagine proprie despre Luciat. De aceea Luciat este, biografic vorbind, inventia fiecaruia dintre cititorii ei: autoarea empirica se vrea o proiectie a imaginatiei noastre. E aici un paradox care intretine deopotriva misterul si fantezia, dar rastoarna in acelasi timp perspectiva asupra anonimatului din presa scrisa, cind autorii semnau cu pseudonime. Misterul din spatele identitatilor ascunse poate incepe ca un joc, dar devine pe parcurs un lucru extrem de serios. Mi-o imaginez pe Luciat intr-un impas: sa-si marturiseasca acum identitatea si, poate, sa-i dezamageasca pe unii sau sa continue in linia inceputa a scrierii fara nici o pretentie a autoritatii critice.
Tind sa cred ca importanta nu e persoana din spatele nick-ului, din moment ce ea nu vrea sa se arate, ci Luciat care scrie si citeste, terorizind mai mult sau mai putin. Nu distruge cartile pe care le citeste ci, dimpotriva, le construieste. Nu asteapta nici un favor de la criticii literari, nici nu se investeste pe sine cu atributele criticii. E o dovada ca un autor poate fi apreciat doar pentru ceea ce scrie, nu si pentru ceea ce este in mod public in timp ce foloseste o portavoce care amplifica puterea glasului.

„Cu mintea mea de Luciat“, marturiseste autoarea ca purcede in drumul „terorizarii“ cartilor: fara metoda, fara pretentia de critica literara, doar „impresii personale“. Sa fim bine intelesi, actul de critica („terorizare“) se adreseaza cartilor, nu autorilor de carti. Dar oare cititoarea insasi nu marturiseste „Daca uneori simpresiile mele personalet seamana cu critica literara, asta se intimpla pentru ca si criticii literari sint in primul rind cititori si au si ei impresii personale.“? Luciat isi expune preferintele si limitele fara nici o retinere. Ne provoaca la sondaje, la lecturi si interpretari, fara semiotica greoaie, dar cu deschideri ce dau de gindit. Nu vrea sa faca parte din nici o tabara literara, „bisericute, armate si alte formatiuni de lupta“, este libera si are un ton extrem de degajat, dezinvolt si pasional. Se exprima cu lejeritate adesea pitoreasca, de parca expresia este lucrul cel mai firesc cu putinta. Dar oare unei „teroriste“ nu trebuie sa-i raspunzi cu arme „teroriste“? Asadar, ramine sa-i aruncam niste „bombe“ ideologice in propriu-i spatiu, citindu-i „cronicile“ si ideile cu propria-i arma.