OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ne luam ramas-bun, azi, de la una dintre mintile cele mai stralucite ale literaturii romane contemporane, prestigios laureat al Premiului Herder. Adrian Marino a fost – chiar si pentru cei pe care ii timora anvergura sa intelectuala unica, implinita – un reper de verticalitate morala si un nelinistitor termen de comparatie.
In constiinta multora, exemplul sau s-a articulat intr-un indemn: acela de a construi durabil, continuu, sistemic, integrator, de a lasa urme temeinice pe acest pamint, chiar si-n conditii de adversitate: cind timpurile ne sunt defavorabile, cind oamenii sau circumstantele ne stau impotriva.
Pentru altii, el a fost inaltimea la care ei nu au apucat vreodata sa ajunga. Intr-o cultura unde se da vina pe totalitarism pentru a se explica de ce nu suntem cunoscuti in afara granitelor tarii, Adrian Marino a demonstrat contra curentului general – avea o adevarata vocatie de a merge contra curentului, aproape instinctiva – ca prestigiul international poate fi edificat si in conditii empirice constringatoare: nu cu material alogen, ci cu substanta autohtona, construind institutii culturale si scriind o opera de tip universalist, liberal, deschis.

- Ultimul proiect: sa treaca dincolo fara suferinta, fara zgomot
Intr-o cultura a complexelor, Adrian Marino a fost un decomplexat responsabil. Intr-o cultura in mare parte arestata pana in decembrie 1989, el a fost un om liber, suveran, semet si independent. A fost stapanul unic si incontrolabil al propriei sale singuratati intr-o lume preponderent colectiva: un om neaservit unor institutii, unor obediente politice sau ideologice: un om raspunzator de propriul sau destin si de inca ceva, a carui iradianta altruista va trebui s-o reevaluam mereu de acum inainte: de obligatia interioara de a sluji demn, obiectiv si eficient literatura si cultura romana.
Atinsese o intensitate personala a libertatii pe care o putea reconverti etic in altruism. Nutrea o adevarata obsesie a neaservirii: traise fara ea o buna bucata de vreme si dobindise o filozofie a vietii de tip antimetafizic, in virful careia se afla omul creator in splendida, camusiana sa maretie. Pornise, in ultimii sai ani, o cercetare monografica despre cenzura: nemultumit de titlul initial, il modificase in Libertate si cenzura: nu invers, ci in aceasta ordine: cu libertatea pusa inaintea restrictiei; nu ca scop, ci ca premisa a existentei, asa cum o traise, launtric, in fiecare zi – chiar si-n cea mai neagra – a vietii sale.

Adrian Marino nu s-a limitat sa afirme doar ca servitutea poate fi exorcizata prin opera, ci a militat pentru libertate direct, patimas, la microfon, in piata publica, la o virsta la care altii – mai prudenti – au stat cuminti acasa, urmarind Revolutia si cistigurile ei ulterioare la televizor. Daca ne aducem aminte de acele zile fierbinti, intrezarim si faptul ca prin plecarea lui Adrian Marino dispare nu numai o personalitate covirsitoare a culturii si a angajamentului civic direct, ci si un tip uman anume: tipul omului pentru care Revolutia Franceza e o realitate existentiala, de carne si de singe, pentru care nelinistea si revolta nu pot fi despartite de viata, ci fac parte intrinseca din ea, o intretin, o cautioneaza.

Practica liberalismul ca virtute umana, nu doar ca doctrina. A scris carti programatic libere intr-o epoca in care altii isi interiorizau catusele: cartea sa despre Étiemble, publicata in Franta, purta, in titlu chiar, sintagma „comparatismului militant“. A scris o monografie integrativa despre Mircea Eliade, ca expresie a libertatii de a reface legatura cu marea noastra generatie interbelica. Debutase cu un doctorat despre Macedonski, patruns si el, tematic, de fervoarea eliberarii de eminescianism. A scris Hermeneutica, respectiv Biografia ideii de literatura ca aparare a libertatii sistemului intelectual in raport cu circumstantele constringatoare ale vietii.
A murit lin, pe neasteptate, in somn, ca expresie a libertatii senine pe care o afirma eternitatea in raport cu viata. A indeplinit constiincios si acest ultim proiect pe care si l-a propus: sa treaca dincolo fara suferinta, fara zgomot.
Dumnezeu sa-l aiba in grija si sa-l odihneasca!

Text rostit la funeraliile lui Adrian Marino, 19 martie 2005.