IN MEMORIAM. Ştefan Damian

Autor: Vladimir BULAT | Categoria: | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

L-am cunoscut în vara lui 2001 şi l-am văzut pentru ultima oară în 11 octombrie 2010. Era o zi de luni, şi a fost pe la birou cînd i-am cerut să vedîmpreună nişte obiecte, să mă asiste la analiza unor tablouri cu probleme. Se grăbea, părea agitat, şi a regretat că nu se mai poate întoarce, căci expertiza urma să aibă loc peste cîteva ore. Avea altceva programat pentru acea zi. Era neras, obosit, părea tracasat şi preocupat. Cum mi se părea de mai multă vreme, surmenarea devenise o componentă a vieţii sale.

Mi-a rămas în memorie şi suflet caracterul său impulsiv, vulcanic, ursuz, apăsat şi adesea fără haz. Dar nu înseamnă nici o clipă că nu avea simţul umorului sau nu ştia de glume – dimpotrivă! Îi plăceau cuvintele de duh, era erudit şi nu făcea paradă, cunoştea o groază de lucruri pe care ştia a le insera, uneori cu subtilitate, alteori mai abrupt, în diverse discuţii sau contexte. A reuşit să creeze cu grijă şi onestitate o echipă de profesionişti, oameni responsabili, la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul cultural naţional din Bucureşti. A contribuit în chip esenţial la scrierea şi elaborarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural, precum şi la normele de aplicare ale acesteia.

I-a plăcut enorm poezia, mi-a vorbit prelung şi cu diferite ocazii despre marele Kavafis (în special), despre prietenul său Ion Stratan, despre propriile îndeletniciri literare din trecut, iar din felul în care vorbea reieşea clar că de asta şi-ar fi dorit să-şi lege soarta: Poezia. Că este anume aşa o atestă, printre altele, şi o dedicaţie a lui Nicolae Ţone, care îi dăruia lui Ştefan, în anul 2004, Manualul de literatură, cu aceste cuvinte: „Pentru Ştefan Damian, cu preţuire, cu prietenie, cu afecţiune acest «Manual» neconvenţional, în care putea fi, cu drepturi egale, unul dintre coautori...“. Trebuia pus alături de Daniel Bănulescu, Mihail Gălăţanu, Ioan Es.Pop, Cristian Popescu, Floarea Ţuţuianu, Nicolae Ţone, Lucian Vasilescu... – „colocatarii“ acestui stufos compendiu de aproape 700 de pagini. Era coleg de generaţie cu aceştia, alături de ei şi-a petrecut tinereţea, le-a împărtăşit destinul, oarecum. Tînjea după marea literatură şi considera cu îndărătnicie că ceea ce se face şi se trîmbiţează pe malurile Dîmboviţei a fi mare e, de fapt, mic şi iluzoriu. Era prieten apropiat cu numeroşi sculptori şi artişti, pe foarte mulţi i-a ajutat să revină şi să rămînă pe scena artei, să reintre în forul urban. Nu cred că greşesc dacă spun asta cu gîndul la sculptorii Paul Vasilescu, Mircea Spătaru, Ioan Bolborea, Mihai Buculei, îi respecta pe Dan şi Lia Perjovschi, Ştefan Câlţea, şi întregul „clan“ al Ilfovenilor... era chiar vecin cu aceştia din urmă, undeva pe colinele Argeşului. Iar cu domnii Pavel Şuşară şi Radu Boroianu a stat alături la articularea pieţei de artă din Romånia.

Ca funcţionar public, în ultimii ani, Ştefan Damian a iritat pe multă lume. Deciziile sale administrative şi procedurile aplicate erau aspru criticate şi, cel mai adesea, răstălmăcite. Diverse ONG-uri, alianţe, fundaţii şi organizaţii l-au învinuit de cîte-n lună şi-n stele, dar opinia mea, ca a unuia care i-a stat în preajmă în toţi aceşti ani, este că mereu şi-a făcut cinstit şi cu dăruire maximă datoria, cu respectarea legislaţiei, a formularisticii birocratice şi a deontologiei profesionale. A ştiut mereu ce semnează şi ce urmări pot avea deciziile luate ca director executiv al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul cultural naţional din Bucureşti. Pe toate le asuma cu vîrf de măsură, responsabil şi univoc.

Credea într-un Bucureşti al zilelor noastre, salubrizat, rubicond, cu zone istorice vechi perfect conservate şi restaurate, cu inserturi artistice contemporane amplasate în locuri „nodale“, iar ceea ce nu mai ţinea de memoria oraşului, de specificitatea lui intrinsecă, trebuia înlocuit cu o arhitectură şi o ţesătură urbanistică nouă, orientate preponderent, e verticală, funcţionale, bine chibzuite pentru fiecare caz în parte. Acesta era crezul său.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Ştefan Damian

Comentarii utilizatori

nimic dspr demolarile...als - Duminica, 7 Noiembrie 2010, 10:57

... dramatice carora le-a dat unda verde acest personaj - ce-i drept, decedat, dar controversat?! e suficient sa dai un search pe google k sa citesti dspr ele; probabil k, dupa ceausescu, acest om a dispus cele mai multe demolari in bucuresti.
obisnuia sa spuna k, lui, cladirile veki 'nu ii stirnesc nicio emotie'... spre deosebire de dl bulat care, pe blogul sau, deplingea demolarea recenta a unei case din piata cantacuzino. ce-i drept, dl damian nu mai era director la (culmea ironiei!) patrimoniu...