OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Teatrul Odeon isi continua formula compozita de succes, dans si teatru, prin noua sa productie, Dans La Odeon. 2. Spectacolul, compus din trei momente distincte, alterneaza dansul contemporan, sustinut de Razvan Mazilu, cu dansul neoclasic interpretat de prim-solisti ai Operei Nationale din Bucuresti.
Primul moment, Fecioara si Moartea, pe muzica lui Schubert, in coregrafia cu elemente preponderent de dans contemporan a lui Ioan Tugearu, este interpretat de Monica Petrica, prim-solista a Operei, si de actorii Teatrului Odeon, Liana Margineanu, Oana Stefanescu, Ana Maria Moldovan, Dimitrii Bogomaz si Ionut Kivu.
Deschiderea Teatrului Odeon catre coregrafii si balerinii Operei a fost initiata de coordonatorul proiectului, Razvan Mazilu: „A fost propunerea, dorinta si necesitatea mea de a o avea in spectacol pe Corina Dumitrescu, invitata permanenta a Galelor de anul trecut. Trebuie sa oferim publicului cit mai multe genuri de dans, nu numai dans contemporan, ci si neo-clasic, cum este Palladio. Este un neo-clasic spre contemporan, foarte modern, bazindu-se totusi pe tehnica clasica a baletului in poante“.

Palladio, adica a doua parte a spectacolului, pe muzica scrisa de compozitorul contemporan Karl Jenkins, in coregrafia lui Mihai Babuska, a fost imaginata ca dialog echilibrat intre cei doi prim-solisti ai Operei, Corina Dumitrescu si Ovidiu Matei Iancu, si balerinele care sustin compozitional intregul moment si ii dau amplitudine. Coregraful dezvolta tehnica clasica, dar o impregneaza cu elemente de dans contemporan, lucrind nu numai cu axul, tipic in baletul clasic, ci si cu multe „insemne“ ale modernitatii: „Aici este vorba de miscare pura. Coregrafia nu are un subiect definit. Important pentru coregraf a fost sa arate corpul uman in cele mai diferite ipostaze ale plasticitatii sale. Mihai Babuska este de parere ca a fi coregraf inseamna a fi apropiat de sculptor. El are in mina un lut care este corpul uman si pe care incearca sa-l modeleze in cele mai variate forme“ (Corina Dumitrescu). Coregraful s-a folosit de stiinta „clasica“ a balerinilor, de miscarea academica a baletului clasic, alegind, in cazul fetei, poanta (deci un echilibru destul de fragil), iar in cel al baiatului, turatiile, dar intr-o maniera apropiata de dansul contemporan. „Miscarea in dansul clasic are niste canoane, pentru ca in neo-clasic sa le depaseasca. Este dificil din punctul de vedere al echilibrului, corpul se misca in mai multe directii, bratele la fel, pozitiile clasice se amesteca“ (Ovidiu Matei Iancu). Problema, in cazul balerinului din Palladio, a fost sa se armonizeze cu partenera intr-un balet de tip neo-clasic, experienta cu totul inedita pentru el, care pina acum dansase numai solo-uri: „Mi-a fost greu sa conduc miscarea, pentru ca nu mai dansasem cu Corina decit balete clasice, unde stiam unde este axul“ (Ovidiu Matei Iancu).

A treia parte a spectacolului, Revelatie, sustinuta de Razvan Mazilu, in coregrafia lui Ioan Tugearu, debuteaza cu un colaj de texte interpretate de Gelu Nitu. Muzica de coloratura religioasa, interpretata de corul Madrigal, este un fragment din compozitia lui Corneliu Cezar, Flacari si roti, o suita corala in stil traditional. Corneliu Cezar, cunoscut pentru maniera de a alatura tehnicile seriale si aleatorii cu cele atonale si ale structuralismului postserial, inainte ca acestea sa cistige mare voga in Europa, sustinea, inca din anii ’70, reintoarcerea la centrul tonal. In Flacari si roti, Corneliu Cezar a alaturat versurile mai multor poeti (Lorca, Tagore, Heinz Kahlau, Omar Kayyam si Labis) in asa fel incit sa rezulte o poezie ce pare scrisa de acelasi autor.