OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Inflatia de premii continua; cu juniorii…
Pe piata culturala romaneasca, in general, si pe cea literara, in special, continua sa se atribuie premii peste premii, valuri-valuri. „Puseu inflationist“, ar spune finantistii. Fapt este ca tot felul de institutii de toate calibrele, de la Academia Romana si pina la reviste mai mult ori mai putin cunoscute, „centrale“ sau pierdute prin provincii nestiute, isi decerneaza „premiile speciale“. De multe ori, criteriile de selectare a autorilor si a cartilor bonificate ramin obscure (in alte cazuri clientelismele fiind clare ca lumina zilei!). Rezultatul: devalorizarea ideii insesi de premiu literar. Incit, pina una-alta, singurele care isi pastreaza prestigiul, fie si contestat in ultimii ani, ramin premiile Uniunii Scriitorilor din Romania – USR si ale Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania – ASPRO…
Sub neasteptata obladuire a amintitei USR, s-a revarsat recent inca o ploaie de premii, de asta data pentru merite literare… juvenile: Uniunea a acordat Premiile Junior pentru creatiile „literare“ ale unor copii si adolescenti cultivati de… Tudor Opris, vechiul pastor, din vremurile comunismului biruitor, al tinerelor vlastare poeticesti in cadrul cenaclului „Sagetatorul“, in care serii dupa serii de copii au fost malformati in „spiritul“ kitsch-ului liricoid al epocii. Decernate intr-o atmosfera de ceremonie „oficiala“, in prezenta ministrului Educatiei Nationale, Ecaterina Andronescu, Premiile Junior lasa in urma o enigma: de ce va fi acceptat Uniunea Scriitorilor o atare combinatie nu tocmai onorabila?…

- Premiile Cuvintul.
Serioase sint – in schimb – premiile anuale ale citorva reviste lunare cu traditii care numara deja citiva ani. Printre ele, Cuvintul, care si-a decernat recent „Superlativele anului 2002“. Lunarul bucurestean obisnuia sa premieze cu precadere autori apropiati ai redactiei, avind totusi grija sa fie vorba – macar in majoritatea cazurilor – de valori autentice. Cuvintul nu trece astazi prin cea mai buna perioada a sa, dupa ce, cu citeva luni in urma, conducerea a fost preluata – cum am informat la momentul respectiv – de catre criticul Ioan Buduca: publicatia nu-si gaseste o „cadenta“, n-are impact, tirajul fiind probabil foarte mic, de vreme ce e aproape invizibila pe piata. Totusi, obiceiul premierilor se mentine. Intr-o ceremonie organizata de curind la Muzeul Teatrului National din Bucuresti, au fost atribuite urmatoarele „Superlative ale anului 2002“: Proza – Mircea Cartarescu, Orbitor, Vol. II; Poezie – Emilian Galaicu-Paun (fara titlu mentionat); Exegeza – Gheorghe Craciun, Aisbergul poeziei moderne; Publicistica – Mircea Vaida-Voevod, Conjuratie impotriva Iugoslaviei; Politologie – Vladimir Tismaneanu (fara titlu mentionat); Teatru – Nicolae Breban, Stiuca si ursul; Film – Lucian Pintilie, Dupa-amiaza unui tortionar; Arte plastice – Mircea Spataru; sculptura Nicolae Balcescu, Cluj; Muzica – Cornel Taranu (pentru ansamblul operei); Debut (Premiul „Radu G. Teposu“) – Constantin Popescu, Mesteci si respiri mai usor… (roman). Acestor premianti culturali li s-a adaugat… presedintele Romaniei, Ion Iliescu, laureat al „superlativului“ Omul anului! Datorita prezentei sale la ceremonia de decernare, accesul s-a facut doar dupa trecerea printr-un filtru de securitate, ceea ce e firesc. Mai putin fireasca a fost restringerea drastica a asistentei, probabil din aceleasi motive de securitate, in „compensatie“ adaugindu-se citeva momente… corale (!), e adevarat ca de buna calitate, in interpretarea ansamblului „Preludiu“ dirijat de Voicu Enachescu, dar cam nepotrivite in context. Si inca un detaliu: in numarul pe ianuarie al Cuvintului, alaturi de celelalte premii, era anuntat si un „superlativ“ la categoria Jurnal – Gabriel Liiceanu, Usa interzisa. La decernare n-a mai fost deloc amintit. De ce, oare?…

- Se pregatesc… „Mofturile“!
Din surse demne de incredere, aflam ca pe din ce in ce mai aglomerata piata a premiilor literare romanesti se va mai lansa unul: Premiul „Mofturi“, decernat de catre beraria-restaurant-cafenea cu acelasi nume si cu ascendenta caragialiana raspicat afirmata. E vorba despre cea de-a doua initiativa de intreprinzatoare a poetei si prozatoarei bucurestene Iolanda Malamen, dupa Casa Verdi, restaurantul-gradina pe care l-a tinut deschis timp de citiva ani. Acolo exista la parter o mini-galerie de arta. De asta data, la dimensiuni mai mici, dar cu sarm mai mult, „Mofturile“ din zona… Spitalului de Urgenta se afirma si ca salon cultural, aici fiind filmate numeroase episoade ale serialului Caragiale al TVR. Premiul „Mofturi“ va fi decis de un juriu de scriitori. Deocamdata secret!

- Tot in legatura cu Caragiale: gafa la gafa…
In urma cu citeva saptamini, rubrica de fata a gazduit un portret al cunoscutului istoric literar si eseist Stefan Cazimir, devenit recent septuagenar: biografie, bibliografie, descriere si evaluare a operei, cum se obisnuieste in astfel de cazuri. Nu avem nimic de adaugat la prezentarea cartilor autorului, a contributiilor sale de „caragialeologie“, in alte zone ale cercetarii literare, ca si intr-ale eseisticii. Insa trebuie sa revenim asupra unui episod relatat cu acel prilej, si anume acela al gafei „descoperirii“, la finele anilor ’60 ai secolului trecut, a unui exemplar al fictivului Racnetul al Carpatilor, gazeta in care, cu aproape inca un veac mai inainte, semna publicistul si studintele in drept Rica Venturiano (apud I.L. Caragiale). S-a dovedit curind ca publicatia „descoperita“ nu era decit un program de sala al unei montari recente dupa Noaptea furtunoasa, la Nationalul bucurestean, un truc editorial al secretariatului literar al teatrului. Doar ca… victima gafei n-a fost Stefan Cazimir, ci George Munteanu!!! Facem – asadar – amenda onorabila! Nu o scuza, ci doar o explicatie a gafei la gafa ar fi aceea ca, Stefan Cazimir fiind mai „caragialeolog“ decit George Munteanu, coleg de generatie specialist „doar“ in epoca marilor clasici in genere si monograf al lui Eminescu, i-am atribuit celui dintii nu numai meritele, ci si pacatele cercetarii operei lui Nenea Iancu! Intre ale carui procedee favorite s-a aflat – se stie – si… qui pro quo-ul!…
Alte citeva precizari de istorie literara si politica utile – de asemenea – pentru analiza posteritatii caragialiene: contrar impresiei pastrate in memoria publica „postdecembrista“, Stefan Cazimir, lider in 1990-1992 al Partidul Liber-Schimbist, de descendenta caragialiana asumata, n-a fuzionat niciodata cu FDSN. Liderul sau, Stefan Cazimir, a facut solitar pasul catre „partidul de suflet“ al lui Ion Iliescu, pe ale carui liste electorale pentru Camera inferioara a Parlamentului a fost de indata inscris, in toamna lui 1992, pe un loc eligibil. Se afla astazi la al doilea mandat de deputat al aceleiasi formatiuni, dobindit la alegerile din 2000, dupa 4 ani de vacanta. Intre timp, dupa cum se stie, FDSN si-a „liber-schimbat“ denumirea, mai intii in PDSR, apoi in PSD. In ce-l priveste, Partidul Liber Schimbist a continuat sa existe formal pina la 15 septembrie 1996, disparitia sa producindu-se ca efect al aplicarii unei noi Legi a partidelor, care cerea un minim de 10.000 de membri pentru reinscrierea formatiunilor politice. Cifra prea mare pentru adevaratii liber-schimbisti… Bibliografie: Stefan Cazimir, Caragiale e cu noi, Editura Garamond Junior, Bucuresti, 1997, si Caragiale recidivus, Editura pentru Literatura Nationala, Grupul Editorial National, Bucuresti, 2002.

- Necazuri locative.
De-a lungul celor peste 13 ani „postdecembristi“, printre nenumaratele si nesfirsitele complicatii aparute de-a lungul procesului de revendicare/restituire a proprietatilor confiscate de catre regimul comunist s-au aflat si citeva cazuri in care au fost implicati scriitori. S-a scris de mai multe ori despre situatia apartamentului Ecaterinei Balacioiu, sotia lui E. Lovinescu, ridicata de la domiciliu si trimisa la puscarie, unde si-a aflat sfirsitul. Revendicat de fiica sa, Monica Lovinescu, apartamentul, in care s-au tinut si sedinte ale Cenaclului „Sburatorul“ (pe fatada imobilului, un impunator Blockhaus interbelic, fiind aplicata in anii ’70 o placa memoriala in acest sens), n-a putut fi preluat multa vreme intrucit ocupantul – pare-se, chiar unul dintre anchetatorii care au „instrumentat“ cazul Ecaterinei Balacioiu – refuza sa-l elibereze!
Alta situatie neplacuta creata de bilbiielile si inconsecventele legislative ale acestor ani, de-a lungul carora guvernele si parlamentele succesive au tot revizuit actele normative legate de retrocedari, a fost aceea a poetului Geo Dumitrescu, despre care s-a scris in repetate rinduri in presa, in primavara-vara 2002. Fostii proprietari ai apartamentului in care a locuit in ultimele decenii, in cartierul de vile din zona Piata Dorobanti-Piata Aviatorilor, l-au recistigat in instanta si l-au somat pe poet sa-l evacueze. Intre timp, Geo Dumitrescu s-a conformat, mutindu-se intr-un bloc nou, intr-un mic apartament.
In aceeasi situatie se afla acum teoreticianul literar si comparatistul Silvian Iosifescu. La senectute, foarte bolnav, el ar trebui – de asemenea – sa paraseasca apartamentul in care si-a trait buna parte din viata si in care si-a purtat in ultimul deceniu suferinta…