OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Premiera cu Insir’te margarite la Nottara.
O fata de imparat rebela foc, in ginsi si cam nepieptanata (printesa independenta de secol XXI), o Ileana Cosinzeana roscata care plinge cu sughituri dupa Zmeu, caci feti-frumosii sint ridicoli, posesivitatea viril furibunda a zmeului fiind mult mai provocative (stie Ileana ce stie), o imparateasa degraba lesinatoare, cu un coc cu sarmalute, o vrajitoare care pare iesita din mormintele Familiei Adams, petitori si personaje cu nume basmic scaparatoare: Banul-Scama, Apa-Dulce, Tara-Buna reinventeaza cu mult spirit ludic poemul feeric in cinci acte Insir’te margarite de Victor Eftimiu. Spectacolul regizat de Alexandru Dabija a avut premiera pe 25 noiembrie, mizind pe inventive contextualizari situationale, pe deconstructia hazoaza a unor clisee si motive intilnite frecvent in poveste (jarul fluturat pe tava in fata lui Fat-Frumos, infruntarea dintre Fat-Frumos si Zmeu, redusa la asezarea celor doi pe scaune, fata in fata), pe o ironie fina, care parodiaza tot ritualul petitului si inerentele probe de vitejie.

Spiritul caustic al lui Dabija tempereaza aspiratiile mioritice specifice: cel mai bun, cea mai frumoasa etc., intr-un spectacol viu, cu humor si cu solutii regizorale ingenioase, dintre cele mai amuzante, motivate si asumate de jocul actorilor, care prind cheia acestei parodii. O aparitie de un comic suculent in tripla ipostaza, reusind de fiecare data sa creeze un personaj autentic, este Emilia Dobrin, cu o mimica expresiva in rolul Sperietorii de ciori si miscari teatral parodiate, de lesin instantaneu, in cel al imparatesei. Alaturi de ea evolueaza Ada Navrot, vrajitoarea temperamentala dar si vulnerabila cind vine vorba de tainele pe care le ascunde, Ioana Calota (Sorina), supralicitind uneori fara acoperire, Constantin Cotimanis in rolul lui Alb-Imparat, autoritar si inflexibil, si in cel al taranului simplu, mucalit si timp, Valeriu Preda jucind un Pacala chitibusar. Peste toate, sonoritatile saltarete din Tezaur folcloric si o hora autohtona cu chiuituri de zile mari. Si au trait fericiti… Un spectacol pontos, viu, care poarta marca ironiei inconfundabile a lui Alexandru Dabija.

- Monodrame contemporane la Teatrul „Act“.
Bash. O trilogie contemporana de Neil LaBute in regia lui Vlad Massaci, spectacol al Teatrului Fara Frontiere, care a avut premiera la sfirsitul lunii noiembrie la Teatrul „Act“, este o montare statica, cu multe momente moarte si lungimi carora nu li se gaseste, din pacate, nici o solutie, in asa fel incit sa nu devina terne si anoste. Ceea ce se si intimpla, cu exceptia unui singur moment, care reuseste sa aiba ritm – e vorba de povestea unui cuplu dintr-un colegiu american, interpretat cu o trecere bine dozata de la o stare la alta (acalmie, nervozitate) de Vlad Zamfirescu si Ioana Flora. Structura prevalent narativa a textului, deloc usor de transpus scenic inventiv, fara sa devina plictisitoare (sint trei povesti separate, aparent banale la inceput, ascunzind insa neputinta personajelor de a depasi tragedii care le marcheaza destinul), are un dramatism si o tensiune de substanta, valorizate doar la suprafata, in absenta unei viziuni regizorale care sa propuna ceva, dincolo de transcrierea literala a textului pe scena. Mihai Calin si Mihaela Sirbu nu sint destul de convingatori, tonul detasat si rece contrapunctind potrivit aceste drame socante, nefiind insa asumat decit la un prim nivel, cel al nararii propriu-zise. Daca miza acestui spectacol a fost insasi povestea ca atare, mascind prejudecati, angoase, obsesii, si reducerea la mijloace minimale, atunci situatiile create ar fi trebuit sa aiba un impact mult mai puternic, sa fie in esenta lor tulburatoare, ceea ce nu se poate spune.

- Andrei Serban la Metropolitan Opera.
Pe 4 decembrie a avut loc la Metropolitan Opera premiera spectacolului Benvenuto Cellini de Berlioz, in regia lui Andrei Serban si coregrafia lui Nicky Wolcz, cei doi fiind colegi de scoala primara in Romania si predind acum la Universitatea de Arte din Columbia. O montare de anvergura (peste 200 de actori, dansatori, mimi, acrobati si cintareti), de o pregnanta vizualitate, in spiritul apetentei pentru un spectacular rafinat si complex, cu care ne-a obisnuit Andrei Serban. Opera marcheaza 200 de ani de la nasterea lui Berlioz, climaxul concentrindu-se in actul II, intr-o ampla scena de carnaval. Regizorul roman a fost fascinat de ariile cu o rezonanta si o forta care se acumuleaza in crescendo, considerindu-l pe Berlioz de o incitanta modernitate. In primavara, Andrei Serban va regiza la Bastille Opera Othello. Si daca e mai greu sa ajungeti la New York, puteti merge pe 12 decembrie la Ploiesti sa vedeti premiera spectacolului Nevrozele sexuale ale parintilor nostri de Lukas Barfus, in regia lui Radu Afrim. Pe 13 decembrie au loc doua premiere: Bacantele, regizat de Mihai Maniutiu, la Tirgoviste si Praf in ochi de Labiche.