OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Theatrum Mundi isi deschide stagiunea la inceputul lui octombrie cu un spectacol pornind de la doua dintre textele lui Eugen Ionescu: Furia, singurul scenariu de film al dramaturgului, si o piesa jucata putin, Pietonul vazduhului, in care, la momentul premierei, putea fi vazut Jean Louis Barrault. Adaptarea si colajul sint facute chiar de regizorul Alexander Hausvater. Rolul principal il detine Marius Bodochi.

Alegind sa mixeze un text dramatic cu un scenariu de film, regizorul a salutat premonitia lui Ionescu, care „a inceput sa simta cum balanta culturii se indreapta spre cinema, spre vizual. Si atunci a cautat un vocabular vizual. Cind un autor ca Ionescu abordeaza alt gen, cel cinematografic, el este capabil sa vizualizeze pelicula exact cum, pe vremuri, teatrul era capabil sa vizualizeze, prin dialog, interactiunea dintre personaje. Ionescu stia ca nu poate scrie aceasta poveste decit imbinind forma literara, cuvintele, cu umbre si cu imagini pe un ecran. Dar avea nevoie de o gindire mai organica, mult mai clara. Cu un aparat de filmat nu poti sa vorbesti teorie. Intr-un film trebuie sa arati realitatea traita, imediata, nu inaltata la un nivel etic, intelectual, moral“ (Alexander Hausvater). Creatorul spectacolului de la Mundi s-a ambitionat sa parcurga un drum invers: de la Eugène Ionesco la Eugen Ionescu. El a fost interesat sa vada cealalta fata a acestui autor „asociat o viata intreaga cu intelectualismul, cu negativismul, cu absurdul. Dimpotriva, in spectacol eu vreau sa subliniez ceea ce este pozitiv: romantismul, un fel de naivitate adolescentina pe care Ionescu si-a ascuns-o tot timpul“ (Alexander Hausvater).

De aceea, laitmotivul spectacolului de la Theatrum Mundi e zborul. Povestea ar suna, pe scurt, asa: intr-o duminica, intr-un orasel de provincie oarecare, in care toti oamenii traiesc o viata extraordinara, sint bogati, fericiti, dar total identici, facind aceleasi activitati, spunind aceleasi fraze si ascultind aceleasi stiri, personajul lui Ionescu, Béranger, iesit si el duminica la plimbare, isi ia, fara nici un motiv, zborul. Gestul, in viziunea regizorului, nu are nici o dimensiune simbolica. Béranger isi da doar seama ca zborul face parte dintre „dotarile“ fiintei umane. Doar ca omul a uitat de aceasta mai veche capacitate a lui. Si astfel, in timp ce orasul este distrus in razboi, cei care au crezut in ideea zborului, adica Béranger si familia sa, zboara. O asemenea poveste avea nevoie, pentru Alexander Hausvater, fireste, de instrumentele muncii in echipa, consistenta spectacolului sau fiind data si de miscare, de dans, de muzica.
Desi regizorul este interesat de „inocenta adolescentina“ a lui Ionescu, desi ar vrea ca spectacolul sau sa se delimiteze de vesnica eticheta a absurdului, totusi productia de la Mundi nu are cum sa evite faimoasele mecanisme repetitive ale autorului. Doar ca pe acestea Alexander Hausvater cauta sa le redimensioneze, acordindu-le la ce se intimpla azi. Evident, ceea ce vorbesc personajele in spectacol se traduce prin monotonie, rutina, cliseu. Pentru ca „oamenii spun anumite lucruri in fiecare zi.

In aceeasi zi aceste lucruri sint spuse de toata populatia globului. Asa ca, in loc sa vedem diferentele dintre oameni, vedem similitudinile si mai vedem o masa de oameni de care nu ne deosebim. In spectacol, am tinut sa arat banalitatea aceasta luata ritualic, ca un fel de ceremonial al repetitiei. Daca eu iti repet la infinit: «Vrei o cafea?», tu, in loc sa asculti sensul frazei, auzi numai o onomatopee, un sunet. Fiecare dintre noi aude un sunet, sunetul arhetipal al planetei, sunetul naturii, care pentru fiecare este acelasi. Asa este si cu spectacolul: vedem o societate tipica, cea a zilelor noastre, uniforma, cu aceleasi dorinte si cu aceleasi cerinte si care vorbeste aceeasi limba. Toata lumea se imbraca la fel, se uita la CNN, maninca la Mc, vede aceleasi filme, oamenii citesc in avion aceleasi romane politiste americane. Ionescu se intreaba cine va sparge toate aceasta. Cine are curajul sa riste? Si il pune pe Béranger sa riste. Cind personajul incepe sa zboare, el risca totul. Am vrut astfel sa subliniez ca toate lucrurile acestea au legatura cu teroarea Romaniei de a se schimba, cu frica ei – elementul principal care nu o lasa sa progreseze. Pentru ca oamenii nu vor sa riste in tara aceasta si atunci e ca la Ionescu: inconstientul ne duce la zbor si constientul la cadere“ (Alexander Hausvater).

Spectacolul este montat la Theatrum Mundi in acelasi spatiu in care se joaca si Regele moare. Spectatorii urmaresc actiunea dramatica plimbindu-se in spatii diferite. Ei sint invitatii personajelor, ai acelor oraseni alaturi de care publicul petrece. Este vechea intentie a lui Alexander Hausvater de a forta publicul sa renunte la pasivitate si sa se lase antrenat in spectacol: „Teatrul a devenit un instrument destul de nesemnificativ, care azi nu mai e in stare sa nasca gindul schimbarii in spectatori, dorinta de a merge mai departe, de a gindi si de a actiona. Eu nu mai vreau spectatori care vin cu flori la teatru, pregatiti in fiecare moment sa aplaude. Spectatorul trebuie sa devina un membru al actiunii dramatice. Omul modern participa, alcatuieste realitatea. Acum gasesti lucrurile pe web si iti instalezi mobila singur. Nu mai putem fi obiectul vietii noastre, ci subiectul ei. Asa este si cu spectacolul: sintem la teatru ca sa fim provocati de o actiune care arata oameni in schimbare; oameni care ne provoaca pe noi. Nu stiu nici o societate care sa poata parcurge drumul de la un nivel la altul fara sa se schimbe intii in zona individuala, a personalitatii fiecaruia. Nu mai esti victima guvernului, a barbatului, a familiei, a bisericii, a societatii, a conditiilor economice, ci esti responsabil de viata ta si poti sa o schimbi la orice ora vrei. Dar societatea noastra nu crede inca in faptul acesta. Ori, daca nu risti sa-ti impui punctul de vedere, treci prin viata fara sa folosesti potentialul care ti s-a dat – talentul“ (Alexander Hausvater).

Productiei de la Theatrum Mundi organizatorii ii prevad un parcurs de lunga durata: in toamna lui 2004 aceasta va participa la primul Festival Ionesco, organizat de Marie-France Ionesco.