Internetul pe telefon este posibil si pentru abonatii Dialog. Acestia pot opta pentru primirea de informatii pe mobil, via Internet, informatii despre cursul valutar, stiri diverse, meteo si altele. Desigur, daca vrem navigare de pe telefonul mobil, avem nevoie de un telefon tinar, cu modem incorporat. O legatura mai veche intre mobil si Internet privea mesajele scurte –
SMS –. De pe quios (www.quios.com) se pot trimite gratuit mesaje pe telefonul mobil, dar si de pe mobil pot fi trimise mesaje pe web (contra cost). Spre exemplu, Connex are serviciul Xmail, care permite trimiterea de e-mail-uri, rapid, sub forma unor mesaje scurte obisnuite. Si nu in ultimul rind, companiile de telefonie mobila se implica in Internet prin crearea unor diviziuni distincte care furnizeaza efectiv servicii Internet (cazul Xnet, despre care am mai scris).
Pe piata de Internet din Romania exista provider-i importanti, care se straduiesc sa ofere servicii variate. Astfel, Pcnet ofera carduri pentru conectare, la preturi care variaza, in functie de numarul de ore solicitate. Pentru clientii mai pretentiosi, aceeasi firma ofera conexiuni mai bune, traficul de informatie fiind crescut vizibil. Nu intru in detalii tehnice, insa serviciile Internet pot fi si la alte standarde, si cu alti bani, evident. Pentru mai multe detalii cu privire la modalitatile de conectare poate fi consultat site-ul Pcnet: www.pcnet.ro.
Trebuie sa amintesc si de alti provider-i importanti: Ines, Happy Line sau Starnets. Preturile cerute de acesti provider-i sint variate. Cel mai ieftin este un abonament lunar full – night (noaptea), la aproximativ 200000 lei. Apoi mai este posibila conectarea printr-un numar cu 89…, spre exemplu prin Easynet sau Starnets.
Un alt aspect interesant al discutiei este importanta acordata de mass-media Internet-ului. Ziarele au devenit interesate de fenomenul Internet; in Romania libera exista o pagina saptaminala, Comunicatii, cam generala, unde se fac si referiri la Retea; in Ziarul Financiar, exista o pagina zilnica dedicata Internet-ului, axata mai ales pe fuziuni, achizitii de operatori Internet etc.
Alte ziare aleg doar senzationalul: o nastere transmisa in direct pe web, un hacker a spart site-ul celebrei companii X. Nu trebuie uitat ca exista si o altfel de relatie intre web si presa scrisa: site-urile ziarelor, subiect despre care am mai scris. Televiziunile au mici emisiuni dedicate acestui subiect, apropo.ro (la PROTV) sau Ciber Fan (la TVR) si, nu in ultimul rind, au site-uri pe Internet (cam rar actualizate, dar… exista).
Radiourile au avut de cistigat de pe urma Internet-ului. S-au putut apropia vizibil de televiziune prin instalarea de web-cam-uri in studiourile proprii, care permit satisfacerea unei vechi dorinte: aceea de a vedea la radio un anumit DJ, spre exemplu, sau de ce nu, studioul de emisie.
Concluzia nu poate fi decit optimista: sintem pe calea cea buna fiindca avem din ce in ce mai multa nevoie de Internet, acesta facind pe zi ce trece tot mai multe lucruri pentru a ne facilita existenta.
odraghia@hotmail.com

